Star Wars VII: The Force Awakens a avut premiera mondială la Los Angeles
https://www.ziarulmetropolis.ro/star-wars-vii-the-force-awakens-a-avut-premiera-mondiala-la-los-angeles/

După luni de anticipare şi o masivă campanie publicitară, Star Wars VII: The Force Awakens („Star Wars: Trezirea forţei”), cel mai recent film din franciza ştiinţifico-fantastică, a avut premiera mondială la Los Angeles

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2015

Membri ai distribuției, printre care Harrison Ford, Mark Hamill și Carrie Fisher, prezenți în filmul original din 1977, și-au făcut apariția pe covorul roșu, alături de nume mai recente ale echipei, cum ar fi Daisy Ridley și John Boyega, la premiera de la Hollywood, la care au asistat circa 5.000 de invitați.

Fanii blockbusterului SF au așteptat timp de peste 12 zile în fața Teatrului Chinezesc de pe Bulevardul Hollywood, în speranța de a putea vedea o parte din covorul roșu și de a ridica râvnitele bilete pentru premiera publică de vineri.

Acțiunea filmului se petrece la 30 de ani distanță de la „Războiul Stelelor: Întoarcerea lui Jedi”, lansat în 1983.

„Star Wars VII”, în regia lui J.J. Abrams, este una dintre peliculele cele mai intens anticipate ale anului, depășind recorduri la prevânzări de bilete în Statele Unite, Marea Britanie și în alte țări.

Subiectul peliculei care a costat 200 de milioane de dolari a reprezentat unul dintre cele mai bine păstrate secrete: doar câteva detalii despre acțiune sau personaje au apărut înainte de premiera de luni.

Analiștii din industria cinematografică susțin că, dacă „Star Wars VII” se va ridica la înălțimea așteptărilor, el ar putea deveni cel mai vizionat film din istorie, cu încasări la nivel mondial de până la 3 miliarde de dolari. Actualul deținător al recordului, „Avatar”, a obținut încasări de peste 2,8 miliarde de dolari în întreaga lume de la lansarea sa în 2009.

Foto: Star Wars VII: The Force Awakens – cinemagia

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.