„Steaua fără nume” în deschiderea stagiunii la Teatrul Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/steaua-fara-nume-in-deschiderea-stagiunii-la-teatrul-national-din-timisoara/

Noua stagiune deschide sălile de spectacole ale Teatrului Naţional din Timişoara şi le transformă într-un spaţiu de regăsire individuală, de întâlnire şi de comunicare, în universul evoluţiei şi al sănătăţii sociale şi spirituale.

Un articol de Liliana Matei|9 septembrie 2018

Teatrul Național începe stagiunea 2018 – 2019 marți, 11 septembrie, de la ora 19, cu cel mai jucat titlu al ultimilor ani –  M-am hotărât să devin prost după Martin Page, spectacol care a depășit reprezentația cu numărul 100. „M-am hotărât să devin prost”, în lectura Antonellei Cornici,  descrie, într-o suită de povești grave, cu haz, eforturile pe care trebuie să le facă un tânăr mult prea deștept pentru a „învăța” empatia, iar distribuția, alcătuită din Călin Stanciu jr, Victor Manovici, Victoria Rusu, Mălina Manovici și Alina Chelba, reunește câțiva dintre cei mai iubiți actori ai Timișoarei. Următoarele reprezentații sunt programate miercuri, 12 septembrie și joi, 13 septembrie, la Studio „Uțu Strugari”, care își așteaptă publicul în noua sa configurație.

„Pe mâine” de Mihaela Iancu, un spectacol intrat de curând în repertoriul Teatrului Național, reprezintă un fascinant tur de forță al actriței Iuliana Crăescu, într-un one-woman show care poartă  spectatorii într-un labirint al celor mai profunde, al celor mai intime emoții. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”.

Duminică, 16 septembrie, la Sala Mare, cu începere de la ora 19, publicul este invitat să îl urmărească pe celebrul – și atât de actualul – Gogu, în comedia „Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, regia Ion-Ardeal Ieremia.  Spectatorii vor avea ocazia să afle care mai este locul, rolul, puterea sentimentelor într-o lume ce pare condusă de orice altceva, și, dincolo de homericul hohot de râs al inconfundabilei comedii a lui Teodor Mazilu vor putea să constate cât de „Gogu”, de „Ortansa”, de „Emilian” sau de „Clementina” sunt cei care  ocupă titlurile știrilor de azi. Actorii care fac posibilă această întâlnire sunt Ion Rizea, Claudia Ieremia, Cristina König, Raul Bastean, Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan, Mădălina Toderaș, Nicolae Pârvulescu, Flavius Retea și Ștefan Roman.

Cel mai bun spectacol al anului, așa cum l-a declarat UNITER prin premiul decernat, „Rambuku” de Jon Fosse, va reveni pe scena Sălii 2 cu prima reprezentație din această stagiune marți, 18 septembrie, de la ora 19. „Rambuku” este un spectacol despre felurile în care dragostea  supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși, la intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp. Spectacolul, semnat de regizorul Mihai Măniuțiu, îi aduce în fața publicului pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea și Andrea Gavriliu (care semnează și coregrafia), acestora alăturându-li-se actorii Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Bianca Pintea, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.

O altă atracție a acestui septembrie teatral al Naționalului o reprezintă premiera spectacolului „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, programată joi, 20 septembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”. Fermecătoarea poveste despre speranță și despre dragostea care-ar fi putut să fie este spusă de foarte proaspeții actori Alexandra Măcean, Patricia Gavril, Andrei Chifu, Andrei Zgăbaia, Claudiu Surmei, Alexandru Pîntea, Dumitrița Afanasii, Denisa Jivan, Antonia Deak și Claudiu Patcău, absolvenți ai secției de teatru a Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara. Acest spectacol continuă un demers început cu mai mulți ani în urmă, prin care Teatrul Național sprijină și promovează actorii debutanți, în repertoriul Naționalului aflându-se și în prezent spectacole realizate de-a lungul timpului cu tineri absolvenți (Un Romeo și o Julieta – un scandal urban, Dawn wayetc.).

Nu în ultimul rând, actrița Roberta Popa Ionescu dă întâlnire publicului la Studio „Uțu Strugari”, vineri, 28 septembrie, în one-woman show-ul Mata Hari, pe un text de Crista Bilciu, un spectacol-document care are incontestabila calitate de a încapsula biografia și emoțiile unuia dintre cele mai fascinante personaje ale istoriei secolului trecut.

Finalul lunii septembrie marchează participarea Teatrului Național din Timișoara la prestigiosul festival internațional de teatru MESS, Sarajevo. Festivalul Internațional de Teatru MESS are o tradiție de peste 5 decenii și găzduiește în fiecare an cele mai marcante spectacole și personalități. În acest context, directorul artistic al festivalului, regizorul italian Giorgio Ursini, a selecționat spectacolul „Rambuku”, programat în festival duminică, 30 septembrie.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

De ce trebuie să-i mulțumim... prostiei? Aflăm de la Erasmus din Rotterdam, care a scris, acum mai bine de 500 de ani, „Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei". Faimosul cărturar umanist s-a născut pe 28 octombrie 1466.

27
/10
/15

Douăsprezece dintre filmele pentru publicul tânăr care s-au întors cu trofee și mențiuni speciale de la Cannes, Berlinale sau Toronto IFF pot fi văzute pentru prima dată în România între 13 și 18 noiembrie, în cadrul secțiunii competiționale Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Biletele și abonamentele pentru Kinodiseea au fost puse în vânzare.

27
/10
/15

„Se întâmplă lucruri curioase de pe urma filmului… O doamnă în vârstă a venit după un spectacol în culise şi mi-a sărutat mâna, vă daţi seama?, şi eu eram o puştoaică de 26-27 de ani... Primeam buchete de flori, de nu puteam să le cuprind cu braţele şi nu aveam unde să le pun în autocarul cu care circulam. Ţin minte că o florăreasă a luat toate florile din găleată şi mi le-a pus în braţe… Am trăit momente interesante, care ar fi putut fi periculoase pentru mintea şi sufletul meu. Noroc că eu sunt o persoană echilibrată şi nu mi-a luat Dumnezeu minţile, pentru că putea să mi se urce la cap, dar am menţinut balanţa.” - Teodora Mareş. Frumoasa noastră actriţă împlineşte astăzi 53 de ani.

27
/10
/15

Fundaţia Calea Victoriei vă invită la un nou eveniment din seria conferinţelor interactive „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, pe 31 octombrie, de la ora 18.00, la Grand Hotel Continental. Dirijorul Tiberiu Soare va povesti despre compozitorul Gustav Mahler.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

27
/10
/15

Cum urci scările spre sala Studio, de la etajul întâi al Teatrului Național din București, pe pereți atârnă niște tablouri fără rame, doar cu titlul scris în partea de jos. Pe un fond alb, la o simplă privire vezi puncte, cercuri, linii. Sunt niște semne ce se încheagă într-o figură pe care o recunoști, pentru că e de notorietate. Sunt „graficaturile” lui Horațiu Mălăele.

27
/10
/15

Aseară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc lansarea cărţii Aventurile hingherului în Balkanya de Mihai Măniuţiu, recent apărută la Editura Humanitas. La eveniment au vorbit, alături de autor, criticul literar Dan C. Mihăilescu, criticul de teatru Marina Constantinescu şi directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea.

27
/10
/15

În continuarea tradiţiei instaurate în stagiunile precedente, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită în jurul datei de 1 noiembrie la un concert special, dedicat ZILEI RADIO ROMÂNIA. La 1 noiembrie 1928, cu 87 de ani în urmă, a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciul public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR (cunoscută sub numele de brand Radio România).

26
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Assassin”, noul şi aşteptatul film al regizorului taiwanez Hou Hsiao-Hsien, este o capodoperă a contrapunctului, prin îmbinarea armonioasă a două extreme: contemplarea la care îndeamnă cadrele lungi şi viteza excepţională din scenele de luptă minuţios coregrafiate.

26
/10
/15

În seara asta, la Sibiu, debutează cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil. Ca urmare a colaborării strânse cu Fundația Clara Haskil din Elveția, cel care va deschide ediția din acest an a Festivalului de la Sibiu este muzicianul brazilian de origine română Cristian Budu, cel mai recent câștigător al prestigiosului Concurs Internațional Clara Haskil de le Vevey, Elveția.