
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, organizează „Retrospectiva anului editorial românesc 2025”, eveniment online ajuns la a patra ediție.
461 de ani s-au împlinit pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

Pianistul italian Giuseppe Guarrera, laureat al mai multor distincții internaționale importante, printre care premiile la concursurile Cleveland – S.U.A. (2024), Rubinstein – Israel (2023) și Montréal – Canada (2017), este invitat special la Sala Radio. Vineri, 13 februarie 2026 (19.00), alături de Orchestra Naţională Radio și sub bagheta apreciatului dirijor John Axelrod, Giuseppe Guarrera va interpreta una dintre cele mai emoționante partituri din repertoriul pianistic: Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Ceaikovski.

În perioada 10–23 februarie 2026, Institutul Cultural Român organizează la sediu o amplă expoziție de sculptură realizată în cadrul ediției a VI-a a „Lunii Brâncuși”, proiect inițiat și coordonat de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala de Sculptură București. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 10 februarie, ora 18.00. Intrarea este liberă.

Teatrul Grivița 53 își continuă parcursul artistic și inaugurează Sala Studio, cu premiera “Fade to Grey”, după ce, în luna decembrie a anului trecut, a inaugurat sala mare, cu spectacolul “5+3=9”. Fade to Grey deschide a doua scenă a Teatrului Grivița 53 și totodată programul “Rezidențe internaționale”.

Noul lungmetraj semnat de regizorul român Tudor Giurgiu, 3 zile în septembrie, a avut premiera mondială marți, 3 februarie 2026, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Europa. Titlul a fost selectat în secțiunea Limelight, dedicată autorilor consacrați și celor mai recente producții ale acestora.

Miercuri, 11 februarie 2026, ora 19.00, aveți ocazia de a-l aplauda la Sala Radio pe cunoscutul violonist francez David Grimal, care, alături de Orchestra de Cameră Radio, propune publicului un program atractiv. Seara se va deschide cu Mica simfonie pentru suflători semnată de Charles Gounod, o lucrare de o eleganță rafinată și una dintre cele mai importante creații din repertoriul romantic francez pentru ansamblu de suflători.

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

Spectacolul interoghează unde poate duce lipsa de educație și ce consecințe pot apărea. Trăim într-o țară în care se vorbește des despre efectele lipsei de educație, dar cred că avem nevoie de mai multe perspective. Avem nevoie de mai multă deschidere față de educație, indiferent de vârsta la care ne aflăm.

Pe 5 februarie 2026 (19.00), aveți șansa de a-l aplauda la Sala Radio, alături de Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru, pe celebrul pianist de jazz și compozitor american David Kikoski, laureat al premiului Grammy, care a lansat 20 de albume ca lider de trupă. David Kikoski și-a început drumul artistic pe scena jazzului newyorkez în anii 1980, colaborând cu muzicieni de top și devenind rapid o figură proeminentă în lumea jazzului internațional.

Institutul Cultural Român de la Paris organizează o seară literară omagială dedicată scriitorului Matei Vișniec – poet, dramaturg, prozator, jurnalist – la 55 de ani de activitate literară și 70 de ani de la naștere. Evenimentul intitulat „Literatură și rezistență: poezia subversivă” va avea loc joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 19:00, la Palatul Béhague din Paris și va avea ca temă principală poezia angajată și discursul disident.

Teatrul Masca preia în repertoriu lectura performativă Magda by Gianina, semnată și interpretată de dramaturga și regizoarea Gianina Cărbunariu. Prima reprezentație are loc vineri, pe 20 februarie de la 19:00 în Sala Mare, și va fi urmată de lansarea volumului „Va urma. 10 piese politice” de Gianina Cărbunariu.

Muzica lui Mozart a fost descrisă, de mari artiști ai tuturor timpurilor, ca fiind fie angelică, fie de-a dreptul Divină și Ceaikovski spunea că Mozart este un Christos al muzicii. Pe 27 ianuarie 2026 întreaga lume aniversează 270 de ani de la nașterea lui Amadeus, eveniment pe care Sala Radio îl marchează prin două concerte speciale prezentate de Orchestra de Cameră Radio.

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

La 29 ianuarie 2024, lumea a auzit vocea lui Hind Rajab, o fetiță de șase ani, prinsă într-o mașină în Gaza, alături de trupurile a șase membri ai familiei sale, implorând după un ajutor care nu a mai venit. Dramatizarea tulburătoare a evenimentelor realizată de regizoarea tunisiană Kaouther Ben Hania, spusă din perspectiva voluntarilor organizației Red Crescent din Palestina care au preluat apelul fetiței, folosește înregistrările reale cu vocea lui Hind.

Producția are la bază textul „The Solid Life of Sugar Water” și urmărește povestea unui cuplu surd aflat într-un moment de cumpănă majoră, după pierderea copilului lor. Izolați nu doar de lume, ci și unul de celălalt, cei doi încearcă să se regăsească prin gest, atingere și prezență fizică, rememorând momentele care i-au adus împreună.

În încheierea amplei expoziții de arhitectură „România. Manifestul formelor. Fragmente pentru viitor“, găzduită de Palatul Quintanar din Segovia și organizată de Uniunea Arhitecților din România și Institutul Cultural Român de la Madrid, va avea loc masa rotundă „Brâncuși și avangarda românească – peripluri, forme și viitor”, cu participarea criticului de artă Juan Manuel Bonet și a arhitectei Sara Pérez Barreiro, alături de directorul Palatului Quintanar, Giovanni Ferraro.

Expoziția „Vrea cineva să fie eu?” mai poate fi vizitată până pe 18 ianuarie. Dumitru Gorzo este primul artist român care are un solo show la MARe/ Muzeul de Artă Recentă din București, aceasta fiind și prima expoziție ce ocupă deopotrivă interiorul și exteriorul muzeului, cu lucrări noi realizate special.

Trei dintre cele mai influente voci ale lumii în parenting, educație și transformare personală se reunesc, în premieră în România, pe scena Sălii Palatului, într-un eveniment-manifest care propune o schimbare radicală de paradigmă cu privire la modul în care ne creștem copiii și ne raportăm la noi înșine.

„Am senzația că vrem să-l îngropăm pe Brâncuși în mămăligă. Ar trebui deschis spre lumea internațională, pentru a fi pus alături de marii artiști ai lumii.” Declarația îi aparține artistului vizual Dan Perjovschi și a fost făcută în cadrul dezbaterii „Brâncuși 150. Patrimoniu în lucru”, moderată de Daria Ghiu și George Gîlea, care va fi difuzată de Radio România Cultural de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2026, de la ora 17.00.

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță premiera în cinematografele din Statele Unite ale Americii a spectacolului „Lungul drum al zilei către noapte” (Long Day’s Journey Into Night) de Eugene O’Neill, în regia lui Timofei Kuliabin, într-o versiune filmată special pentru difuzare cinematografică.

Cea mai recentă producție a Teatrului Mic, DELTA, are la bază textul (In)corect, scris și montat de Leta Popescu la Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca. Având premiera în februarie 2020, (In)corect constituie ultima parte a trilogiei de regie Colaj, proiect inițiat de autoare în anul 2018.

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

Pe data de 14 decembrie s-a încheiat la Cracovia ultimul și unul dintre cele mai importante proiecte expoziționale incluse în programul Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025: expoziția „Brâncuși. Sculptând cu lumina”, curatoriată de Doina Lemny în colaborare cu Karolina Wójcik și găzduită de Centrul Internațional pentru Cultură în perioada 27 septembrie – 14 decembrie 2025.

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.

Ambasada Regatului Spaniei la București organizează luni, 15 decembrie, ora 19.00, în Sala Auditorium a Instituto Cervantes (Bd. Regina Elisabeta 38), un recital susținut de Duo Kitharsis, compus din chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan. Programul este alcătuit din lucrări semnate de compozitori spanioli de prestigiu, precum Francisco Tárrega, Manuel de Falla, Enrique Granados.

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe, intitulată „Maica Domnului cu Pruncul”, a fost vândută în Licitația de Crăciun din 9 decembrie de la Artmark cu 90.000 de Euro! Capodopera a avut un preț de pornire de 18.000 de Euro, dar a atins, în scurt timp, în nici zece minute, vârful de adjudecare în favoarea unei palete din online.
Institutul Cultural Român vă invită la Miniaturi de Crăciun, ultimul eveniment din acest an al stagiunii AdMusicam Concert Series, un recital cameral dedicat sărbătorilor de iarnă. Concertul va avea loc miercuri, 17 decembrie, ora 19:00, în Sala Mare a ICR, reunind pe scenă șase tineri muzicieni remarcabili ai noii generații.

Pe 18 decembrie, de la ora 19:00, „FROZEN – Regatul de Gheață” revine într-un spectacol grandios In Concert Live to Film, în care proiecția filmului original prinde viață fiind completată de interpretările live ale artiștilor români, în acompaniamentul muzical al Orchestrei Simfonice Valahia, sub bagheta dirijorului Andrei Ștefan Racu.

Cartea reunește lucrări reprezentative ale unor artiști români activi în anii ’70–’80 și documentează un segment esențial din Colecția de Artă Românească Geoffrey și Frances Tyler, astăzi parte a patrimoniului Universității din Tasmania – una dintre cele mai vaste și valoroase colecții de artă românească din afara granițelor.

Apparatus 22 va prezenta două lucrări performative, în data de 6 decembrie 2025, între orele 18:00-20:00, la Centrul de Artă Modernă din cadrul Fundației Calouste Gulbenkian din Lisabona – Centro de Arte Moderna Gulbenkian. Institutul Cultural Român de la Lisabona susține participarea grupului artistic din România în cadrul proiectului de cercetare „Institution(ing)s“, desfășurat în perioada 10 noiembrie – 8 decembrie 2025.

Shehan Karunatilaka, autor al romanului „Cele șapte luni ale lui Maali Almeida”, câștigător al Booker Prize 2022, vine pentru prima dată la București, între 12-13 decembrie, în cadrul seriei de evenimente Aproape. Voci srilankeze în traducere, organizate de co/laborator film ca parte dintr-un proiect mai amplu de cercetare, promovare și accesibilizare a culturii noilor migranți și a dialogului intercultural.

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" (UNATC) anunță lansarea oficială a CARA (Carabăț Academic Research Centre), centru internațional de cercetare filmologică, aplicată scenaristicii, cu accent pe istoria, teoria, practica și poetica scenariului cinematografic. Evenimentul de lansare va avea loc miercuri, 3 decembrie 2025, începând cu ora 15:00, în Sala Cinema a UNATC, Strada Matei Voievod 75-77.

Luna decembrie aduce la Sala Radio o mulțime de cadouri muzicale, concerte special dedicate sărbătorilor de iarnă sau seri de muzică clasică cu invitați de marcă. Printre artiștii internaționali pe care nu trebuie să îi ratați se numără cunoscutul pianist spaniol Javier Perianes, care va interpreta vineri, 5 decembrie 2025 (alături de Orchestra Națională Radio) Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Chopin.

La prestigioasa Carnegie Hall din New York va avea loc, pe 4 decembrie 2025, la ora 20:00, un eveniment extraordinar care marchează o dublă celebrare: Ziua Națională a României și 20 de ani de activitate ai Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo. Concertul este parte din amplul turneu internațional SoNoRo On Tour 2025, sprijinit și de Institutul Cultural Român, și reprezintă finalul unei serii de treisprezece reprezentații desfășurate în opt țări.

Institutul Cultural Român este partenerul Festivalului de Muzică Veche București 2025, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri dedicate muzicii vechi din Europa de Sud-Est. Acest eveniment-reper al vieții culturale românești, aflat la a XX-a ediție, se va încheia cu un concert al ansamblului SEMPRE organizat la Ateneul Român în 30 noiembrie 2025, ora 19:00.

Radio România Cultural și Observator Cultural vă invită la Divanul Gaudeamus, un spațiu de dialog în care se vor întâlni autori importanți, alături de jurnaliști, critici literari și public. Tema primei ediții este una de actualitate, care stârnește interes, curiozitate, dar și îngrijorare, generând numeroase întrebări: IA și cartea.

Institutul Cultural Român de la Londra se alătură Festivalului de Film Românesc din Regatul Unit, un demers care reafirmă vizibilitatea cinematografiei românești în spațiul cultural britanic. Ediția de anul acesta se va desfășura între 27 noiembrie și 1 decembrie 2025, la Londra și Colchester, într-un cadru simbolic, apropiat Zilei Naționale a României. Ediția de la Londra și Colchester onorează moștenirea culturală lăsată de inițiatoarea festivalului, Ramona Mitrică.

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a filmului Sirāt, regizat de Oliver Laxe și distins cu Premiul Juriului la Cannes 2025. Primit cu entuziasm de criticii și spectatorii din toată lumea, filmul este și propunerea Spaniei la Oscarurile din 2026 pentru categoria „Cel mai bun film internațional”.

The Institute a lansat programul Cai Verzi - Capitala Culturală a Capitalei, un proiect dedicat creșterii consumului cultural în rândul elevilor și studenților din Sectorul 1. Inițiativa, finanțată de Primăria Sectorului 1 și susținută de Banca Transilvania, și-a propus să consolideze imaginea sectorului ca principal centru cultural al capitalei și să stimuleze participarea tinerilor la viața culturală urbană. În cadrul proiectului, desfășurat în perioada octombrie-noiembrie, 12 instituții culturale publice și private (muzee, galerii, teatre) s-au alăturat inițiativei la care au luat parte peste 2.400 de tineri din 11 instituții de învățământ.

Începând de azi, capodopera „La Blouse Roumaine”, de Henri Matisse, parte din colecția permanentă a Centrului Pompidou Paris, va putea fi văzută la Muzeul Național de Artă al României, în cadrul unei expoziții intitulate „România – reprezentarea identitară a portului popular în artă”, curatoriată de Erwin Kessler, manager interimar al MNAR.

Festivalul Internațional de Film Experimental București continuă eforturile de a susține și promova experimentul și noile direcții estetice din cinematografia românească. În parteneriat cu MARe/Muzeul de Artă Recentă, BIEFF propune luna aceasta un eveniment special dedicat intersecției dintre cinema și noile tehnologii: „Vederi dintr-un viitor apropiat – Experimente cinematografice la granița dintre algoritm și imaginație”.

Joi, 20 noiembrie 2025, la ora 11:00, va avea loc la Institutul Cervantes din București masa rotundă „El español como herencia migratoria” (Limba spaniolă ca moștenire migraționistă), care inaugurează atelierul internațional „Despre identitate”, organizat de lect. dr. Carmen Burcea, de la Departamentul de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă al Universității din București.

Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la acordarea Premiului Nobel pentru Literatură renumitei poete, diplomate și educatoare chiliene Gabriela Mistral și a centenarului relațiilor diplomatice dintre România și Chile, Ambasada Chile în România, în colaborare cu Institutul Cervantes din București, organizează „Omagiu Gabriela Mistral”, care va avea loc pe 18 noiembrie, ora 18.30, la sediul Institutului Cervantes din București (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38).

Orchestra Română de Tineret va concerta alături de Orchestra Națională a Franței într-un eveniment special care marchează 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța. Concertul va avea loc la Auditorium de Radio France, joi, 20 noiembrie 2025, ora 20:30, sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.

Flesh (trad.rom. Ce nu poate fi rostit) de David Szalay este câștigătorul Premiului Booker 2025. Romanul se află în curs de apariție la Editura Trei, în colecția Fiction Connection, coordonată de Magdalena Mărculescu, în traducerea Ancăi Bărbulescu. Premiul i-a fost înmânat de Samantha Harvey, câștigătoarea de anul trecut.

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografele din întreaga țară a filmului Un simplu accident (It was just an accident), regizat de Jafar Panahi și laureat cu Palme d’Or în 2025, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Realizat pe ascuns, filmul continuă demersul lui Panahi de protest prin artă, oferind o critică acidă la adresa regimului autoritar din Iran.

Din 2012 și până astăzi, o vioară celebră, împreună cu violonistul Gabriel Croitoru a purtat prin România și prin lume ecoul lui George Enescu. A străbătut săli fastuoase și coridoare de licee, a făcut să vibreze deopotrivă scene celebre și săli modeste de sport, a atras entuziasmul ascultătorilor de la New York la Bucureşti şi până în satele României, ducând cu ea un sunet plin de istorie.

Institutul Cultural Român participă la Târgul Internațional de Carte de la Viena, în perioada 12-16 noiembrie 2025, cu un program literar și un stand de carte organizat de Centrul Național al Cărții din cadrul ICR și Institutul Cultural Român de la Viena, în parteneriat cu Ministerul Culturii, TRADUKI și Donau Lounge.