Strălucirea muzicii lui Chopin în interpretarea pianistei Dana Borșan
https://www.ziarulmetropolis.ro/stralucirea-muzicii-lui-chopin-in-interpretarea-pianistei-dana-borsan/

În serile de  joi, 15 şi vineri, 16 martie 2018, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de  dirijorul rus Valentin Urypin, va avea în program Variaţiunile cinematografice, de Dumitru Capoianu, Concertul nr. 2, op. 21, în fa minor, pentru pian şi orchestră de Frédéric Chopin şi Simfonia nr. 2, op. 73, în re major de Johannes Brahms.

Un articol de |12 martie 2018

Solistă va fi pianista Dana Borșan, pentru care concertul va avea o semnificație deosebită: în luna februarie a anului 1979, cu această partitură, pianista a urcat pentru prima oară pe scena Ateneul Român.

„Maestrul Ion Voicu mi-a acordat șansa de a debuta  alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” pe scena Ateneului Român, cu Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră, op. 21, în fa minor de Frédéric Chopin, când eram încă studentă. Acest lucru nu-l voi uita niciodată, a fost momentul care a marcat afirmarea mea în viața de concert din București și din țară. Muzica lui Chopin se află  mereu și pretutindeni în topul preferințelor publicului, datorită melodicității unice,  încărcăturii și sensibilității inconfundabile. Cantilena sa melancolică și nostalgică merge direct la suflet, alături de izbucnirile ardente tipice „revoluționarului” polonez. Chopin presupune o calitate a sunetului de 24 de carate, o mare suplețe a frazării și a pianisticii. Sala mare a Ateneului Român este, cu adevărat, una dintre cele mai frumoase și mai  apreciate săli de concert din lume, este somptuoasă, într-un cadru elegant și are o acustică foarte bună. Ocazia de a concerta pe aceasta   scenă este o bucurie și o responsabilitate”, marturisea pianista Dana Borșan.

Dana Borșan, această muziciană pur-sânge, a oferit o interpretare vibrantă, cu o precizie riguroasă ,o strălucire tragică și un foc fascinant … (Die Rheinpfalz)

Joi, 15 și Vineri, 16 martie 2018, ora 19.00, Ateneul Român

Dirijorul Valentin Uryupin

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu

Dirijor: Valentin Urypin

Solistă: Dana Borșan

Program

Dumitru Capoianu –Variațiuni cinematografice

Frédéric Chopin – Concertul nr. 2, op. 21, în fa minor, pentru pian și orchestră

Johannes Brahms – Simfonia nr. 2, op. 73, în re major

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program: Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Rezervari, pe 
www.fge.org.ro

Foto: Valentin Urypin, Dana Borșan – facebook

 

06
/04
/21

Sâmbătă, 10 aprilie 2021, de la ora 18.30, Opera Brașov vă invită să vizionați online, în transmisiune directă, spectacolul cu opera bufă „La Cenerentola” de Gioachino Rossini.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

01
/04
/21

Opera bucureșteană sărbătorește astăzi, 1 aprilie 2021, un moment important din istoria sa: chiar dacă existența unei Companii de Operă găzduite de Teatrul Național de pe Calea Victoriei datează încă din 1885, la 1 aprilie 1921 are loc instituționalizarea acesteia sub titulatura Opera Română din București, printr-un decret guvernamental care îl avea printre semnatari pe Ministrul Culturii din acea vreme, poetul Octavian Goga.

26
/03
/21

Tuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music și găzduite de Expirat! Periodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original ⨯ Expirat. Seria continuă vineri, 26 martie, la ora 20:00 cu concertul Eyedrops live la Expirat.

26
/03
/21

În conştiinţa publicului, Valentin Gheorghiu, care a devenit solist al Filarmonicii în anul 1950, este pianistul exemplar și universal. Filarmonica „George Enescu” îl aniversează, în cadrul stagiunii online, la împlinirea a 93 de ani, prin difuzarea de înregistrări ale unor concerte susținute de maestru, în calitate de solist, la Ateneul Român.