Sub semnul Unicităţii: UnPescăruş. UnCehov. UnTeatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/sub-semnul-unicitatii-unpescarus-uncehov-unteatru/

Am avut privilegiul să văd un spectacol de teatru îndelung pregătit şi aşteptat. La Unteatru. Pescăruşul, de Cehov, în regia lui Andrei Şerban. O primă colaborare cu teatrul independent Unteatru, o şansă extraordinară oferită unor actori care şi-au arătat din plin măiestria, într-o sală arhiplină. Un Cehov foarte conturat, cu personaje bine definite, cu distribuţie multiplă pentru fiecare rol. Un Cehov care-şi face auzită vocea mai ales prin manifestul Teatrului: Avem nevoie de Teatru.

Un articol de Andreea Nanu|19 iunie 2018

Teatrul trebuie să caute forme noi. Iar dacă Teatrul îşi va epuiza la un moment dat resursele interioare, capacitatea de a inventa şi de a se reinventa, mai bine să nu avem teatru deloc. Interesantă provocare! Însă Pescăruşul nu este doar despre Teatru; Pescăruşul este o metaforă despre Artă şi condiţia artistului în lumea contemporană, despre puterea artei de a transfigura şi de a îmbogăţi realitatea cu sensuri noi. Dar şi un tulburător dialog al artistului cu sine însuşi;sunt puse sub lupă dilemele creatorului, provocările care se nasc din confruntarea cu propriile limite sau cu limitele publicului receptor. Ce înseamnă să-ţi urmezi vocaţia, să tânjeşti după recunoaştere şi glorie, dar şi să-ţi accepţi esecurile, să munceşti pentru ceilalţi în încercarea neobosită de a le dărui o frumuseţe răscumpărătoare, să înduri, cum spune Nina la final, să crezi până la capăt în forţa actului creator.

Andrei Serban

La Unteatru am redescoperit personajele lui Cehov într-o notă diferită faţă de montările clasice. În lectura regizorală a lui Andrei Şerban vocile feminine sunt puternice, în splendoare sau decadenţă. Un cor de tragediene în căutarea iubirii: actriţa Arkadina, abuzivă şi manipulatoare, încearcă să păstreze afecţiunea scriitorului Trigorin; Maşa poartă doliu după viaţa fără Kostea, smulgându-şi iubirea din piept ca pe o buruiană şi acceptând un mariaj de convenienţă cu învăţătorul Medvedenko; Polina tânjeşte după afecţiunea doctorului Dorn îndurând umilinţele lui Şamraev, culminând cu Nina care se prăbuşeşte, ca un Pescăruş sacrificat, la picioarele mediocrului Trigorin. Mihaela Trofimov interpretează o Arkadina grande dame, maiestoasă, frivolă şi cinică. Iubirea e pentru ea un trofeu, un rol care trebuie recucerit în permanenţă, printr-un efort cotidian de a-ţi purta masca, totul comme il faut. Deşi foarte expresivă în dimensiunea ludică, interpretarea ei este echilibrată de note melancolice, salvând de la un comic uneori prea demonstrativ acea gingăşie cehoviană, firescul feminităţii. Alina Rotaru este o Nina ingenuă, pasionată de teatrul pe care-l percepe mai puţin ca vocaţie şi mai degrabă ca pe o promisiune a gloriei de dragul căreia ar sacrifica totul. Viaţa îi va demonstra cât de greu este să onorezi acest legământ – mai degrabă un pact cu diavolul. Alina Rotaru construieşte gradat evoluţia celor două Nine, fata simplă de la ţară, atrasă de magia teatrului şi promisiunile iubirii, şi Nina din final, care iese din scenă trăgând după ea fantoma Pescăruşului mort -un trofeu, o iubire sacrificată, o viaţă distrusă.

Richard Bovnoczki portretizează un Trigorin care, dacă ar fi să-l parafrazez pe istoricul Paul Johnson, pune ideile în faţa omului. Scriind o pagină, scriitorul creează o lume. Este, şi pentru „intelectualul” Trigorin, un sentiment irezistibil. Persecutat de darul cuvintelor, Trigorin este ceea ce lasă Literatura din el. Nu poate să păstreze echilibrul între scris şi viaţă. Se îndrăgosteşte de Nina, are intuiţia purităţii, a ingenuităţii care-l poate salva; o iubeşte sincer, dar nu ca pe o femeie, ci o foloseşte ca pe o idee. Trigorin nu poate reţine din experienţa capitală a întâlnirii cu Nina decât ideea de iubire, iar Nina sfârşeşte într-o pagină de literatură. Deşicelebru, caracterul îl trădează, împiedicându-l să se ridice la înălţimea a ceea ce a scris în cărţile lui: „dacă vreodata vei avea nevoie de viața mea, vino și ia-o!” În realitate, Trigorin e incapabil să-şi dăruiască viaţa cuiva, nici Arkadinei, cu atât mai puţin Ninei. Scriitorul nu reuşeşte să-i dăruiască Ninei decât un copil care se naşte mort, fiindcă e conceput dintr-o iubire-idee, încremenită şi moartă. De fapt, aşacum era el în momentul în care cei doi s-au cunoscut. Un Pescăruş frumos dar uscat pe dinăuntru. Un Pescăruş împăiat. Ca acela pe care i-l va aduce, în finalul hivernal, Şamraev.

Trigorin are un unic moment de autenticitate: „Îmi place să pescuiesc…să stau în amurg…să privesc pluta undiţei”. Nina îi răstălmăceşte confesiunea, vorbindu-i despre presupusele lui „bucurii ale creaţiei” în afară de care „nu mai există nimic altceva.” Trigorin e prins între două femei care nu-l ajută. Arkadina e posesivă şi manipulatoare. Nina e, în ciuda bunelor ei intenţii, îndrăgostită de „nimbul” marelui scriitor pe care încearcă să-l cucerească (aşa cum citeşte Arkadina, în oglindă, din Maupassant) prin „laude, drăgălăşenii şi răsfăţuri.” Un triunghi amoros în care nimeni nu e sincer. Iubirea e un Pescăruş care-i „survolează” doar;e nevoie de intervenţia unui al patrulea personaj, Kostea,care împuşcă pasărea aruncând-o la picioarele lor. Iubirea, o ţintă ratată, o jertfă – sau realitate jertfită. Însă metafora nu-i ajută să (se) cunoască, lumile protagoniştilor nu comunică. Trigorin hamletizează, se plimă cu o carte în mână, într-o relaţie de iubire-ură cu sine însuşi. Vrea, ca şi ceilalţi, „altceva”. I se potriveşte ce spune Kundera, „viaţa e în altă parte”. Trigorin vrea să fie Nina pentru ca scrisul lui „să aibă viaţă”, iar Nina vrea să fie Trigorin, ca să simtă cum e „când eşti celebru”. Vor să fie unul în locul celuilalt, dar nu se doresc cu adevărat unul pe altul. Efortul lui de demitizare e trecut cu vederea de o Nina excesiv de romantică. Inversând rolurile, acum ea este cea care pune ideea (de iubire) înaintea omului. „Ce vezi dumneata frumos, eu trebuie să scriu, să scriu, să scriu, să port povara gândului care nu mă părăseşte niciodată…” Adevărata bătălie, pare să ne spună Cehov, e pentru Suflet, nu pentru Metaforă. Aici e şi punctul culminant al lui Trigorin, mărturisirea lui: nu se poate detaşa, e robul scrisului şi „simte că-şi iroseşte viaţa”. Singurul fel în care Trigorin poate să o iubească pe Nina este „făcând literatură”. De la idealismul iniţial, Trigorin sfârşeşte democratic : „…e loc pentru toată lumea.” El nu ia decizii în ceea ce-l priveşte, o roagă pe Arkadina:

Richard Bovnoczki

„Renunţă la mine.” E bărbatul gesturilor indirecte, o sumă de reflecţii în oglindă. Se foloseşte de ceilalţi, camaterie primă pentru scrisul lui. Dar are şi o nevoie mai intimă: să fie „citit” de ceilalţi, pentru a simţi că trăieşte. Arkadina îl stăpâneşte demonstrându-i că e singura care ştie să-l citească „cu adevărat”. Cine ar putea rezista? Aici, „a scrie” şi „a citi” devin experienţe ontologice, nu mai sunt activităţi creatoare ci malformaţii, malignităţi ale felului firesc de „a fi”. Sucombă la final: „N-am voinţă. Niciodată n-am avut voinţă… Ia-mă, du-mă, să nu mă laşi să fac nici un pas fără tine.”

Trigorin denunţă refuzul oamenilor de a înţelege realitatea lui, ca artist – e realitatea lui Cehov, recunoaştem strigătul lui. Nina chiar mărturiseşte că refuză să înţeleagă, în finalul monologului ei suprarealist chiar „ameţeşte”. Se salvează asumându-şi consecinţele alegerii făcute. Spre deosebire de Trigorin, care se întoarce la ale lui, făcând o buclă perfectă, ca luna bântuind lacul – un Trigorin lunatic şi somnambul, bântuindu-şi propria viaţă.O condiţie tragică, o dramă reală şi profundă pe care Cehov o construieşte subtil dar care în montarea lui Andrei Şerban pare, pe alocuri, sufocată de senzualitate. O senzualitate exacerbată conduce, la fel ca şi comicul strident, la impresia exagerată de „mecanism lipit peste viaţă”, sacrificând astfel „afecţiunea” şi „tandreţea” unui Cehov care „refuză să judece”, cum frumos notează George Banu în „Cehov, aproapele nostru.”

Un alt cuplu care mi-a atras atenţia a fost învăţătorul Medvedenko, interpretat de Liviu Pintileasa care face dovada măiestriel lui de actor de comedie, găsind în joc resurse inepuizabile de a reda ridicolul unui destin în fond cât se poate de dramatic, găsind nuanţele juste pentru micile neajunsuri, pentru măruntele detalii care, cumulate, dau tragedia unei vieţi. Maşa, interpretată de Sabrina Iaşchevici, oferă poate cea mai dură imagine a evadării din viaţă, prin consumul de droguri, înecul dezinvolt în votca rusească, cu o sa

dică plăcere a autodistrugerii. Un personaj în nuanţe sumbre care, la fel ca Medvedenko, ne spune adevăruri crunte – moartea, ratarea – făcându-ne să râdem cu lacrimi. O partitură fabuloasă joacă Florina Gleznea interpretând-o pe Polina în dialogul savuros cu doctorul Dorn (Richard Bovnoczki), revărsându-şi patosul de tragediană într-un colorat cazacioc rusesc, efectul fiind o secvenţă comică de cea mai bună calitate. Acel comic care nu întinde coarda stridenţei ci dimpotrivă, irigă subteran drama cotidiană – iubirea ratată, frustrarea, dezgustul. Această distribuţie Polina-Dorn are meritulde a-şi fi construit un dialog constantde-a lungul spectacolului, prin mici gesturi care-i leagăpe protagonişti şi trimit mereu la povestea lor, conferindun legato, un plus de coerenţă.

O prezenţă cu totul specială este Sorin, interpretat de Constantin Cojocaru. Seniorul Unteatrului şi Pescăruşul care survolează, cu amplitudine şi profunzime,o lume de ieri. El îşi face un uimitor autoportret:Omul care a vrut. L’homme qui a voulu. A vrut să scrie, dar n-a reuşit. A vrut să se însoare, însă a eşuat lamentabil. Şi-a dorit să trăiască la oraş, dar e obligat să-şi sfârşească zilele la ţară. A fost îndrăgostit nebuneşte de Nina, fără posibilitatea de ai-o mărturisi. Totuşi, culmea ironiei, i s-a întâmplat lucrul pe care nu l-a căutat: a devenit funcţionar la stat. Constantin Cojocaru păstrează în joc un echilibru între nota dominantă, de impetuoasă tragicomedie, în care personajele par paiaţe colorate care-şi afişează ostentativ pasiunile ca la bâlci, şi accentele de subtext, în care se împletesc melancolia, delicateţea sufletească, compasiunea autentică pentru sufletul pierdut al lui Kostea şi, în cele din urmă, luciditatea faţă de lumea imediată, sinceritatea cu care-şi priveşte propriul suflet: „omul care a vrut”. Şi Sorin este un Pescăruş care şi-a încheiat conştiincios călătoria, ajungând acolo unde ceilalţi doar râvnesc. Fiecare îşi poartă obsesiile, fiecare personaj e rănit de viaţă chinuindu-se să zboare cu aripile frânte, să mai planeze măcar o vreme pentru a ajunge la „odihnă”. Să ne odihnim spune Nina, ne vom odihni spune şi Sonia din Unchiul Vanea. Pescăruşul. A fi sau a nu fi?

Cehov schimbă accentul: a muri sau a suferi, adică supravieţuirea. O coborâre în infern? Nu, mai degrabă o descindere în intimitatea sufletului uman. Călătorie cu peripeţii în care ne ghidează chiar cel care mărturisea cât de singur este în viaţă, „ca în mormânt”.

Piesa aceasta, care se termină cu o moarte, sinuciderea lui Kostea, e caracterizată de Cehov drept „comedie”. De ce? Urmărind Pescăruşul de la Unteatru am realizată că este vorba despre comedia umană cu majusculă, iar aceasta nu exclude suferinţa, sacrificiul, lupta cu iluziile, singurătatea, ratarea, moartea. Adică tot ceea ce ne-am obişnuit că catalogăm drept tragedie. Publicul a răs mult. E drept că montarea lui Andrei Şerban încurajează, printr-un baroc al detaliilor, numeroase exituri comice din tragedia umană care seamănă atât de bine cu piatra compactă, dură, pe care personajele urcă şi coboară, în chip de scenă. Am ieşit din sală urmărită de fraza lui Oscar Wilde: dacă vrei să le spui oamenilor adevărul, fă-i să râdă. Altfel, te vor ucide. E adevărat că suntem, şi noi şi teatrul, în epoca divertismentului. Important e să râdem cu sens. Şi orice revizitare a lui Cehov e un prilej de reconsiderare a propriului discernământ. Care e preţul vieţii, par să întrebe personajele? Răspunsul pare la fel de simplu: să trăim. Să ne fim unul altuia aproape, aşa cum Cehov a ştiut să rămână, în minunata formulă a lui George Banu, „aproapele nostru.”

Foto: UnPescăruş. UnCehov. UnTeatru – scena9.ro

24
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat, luni, că urmează să înfiinţeze noi filiale ICR în patru mari oraşe din România: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova. Decizia ICR face parte din „efortul de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară”. Cele patru noi filiale ale ICR vor fi deschise […]

24
/09
/12

Actorul Horaţiu Mălăele va fi distins cu premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, care va avea loc în perioada 12-21 octombrie la Cluj-Napoca.   Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de organizatorii Comedy Cluj, actorul Horaţiu Malaele va fi distins cu premiul de excelenţă al festivalului, ceremonia urmând să aibă […]

24
/09
/12

Pentru al doilea an consecutiv, agenţia britanică Ladbrokes îl situează pe scriitorul român Mircea Cărtărescu printre favoriţii Premiului Nobel pentru Literatură. Academia Suedeză nu a stabilit ziua în care se va da publicităţii numele câştigătorului, dar se crede că anunţul va fi făcut, conform obiceiului, în luna octombrie. Cărtărescu este plasat pe locul al 23-lea […]

24
/09
/12

Miniseria TV „Hatfields & McCoys”, produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film şi realizată în România, a câştigat două premii, pentru cel mai bun actor în rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger), la gala Primetime Emmy Awards 2012. Duminică seară au fost decernate premiile Emmy „artistice”, la gala Primetime Emmy […]

24
/09
/12

La 24 septembrie 1896 s-a născut scriitorul Francis Scott Fitzgerald (“Marele Gatsby”, “Blândeţea nopţii”) (m. 21 decembrie 1940). 1541    – A încetat din viaţă  Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic şi filosof, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii, precursor al iatrochimiei prin folosirea, în tratamentul bolilor, a unor medicamente realizate prin sinteză […]

21
/09
/12

Cel mai recent volum al scriitorului Salman Rushdie, „Joseph Anton. Memorii”, apărut în limba română în colecţia „Biblioteca Polirom”, va fi lansat oficial marţi, la Bucureşti. Cartea „Joseph Anton. Memorii” va fi lansată în cadrul unui eveniment organizat marţi, de la ora 19.00, la Librăria Adevărul din strada Doamnei, numărul 27-29 , potrivit unui comunicat […]

21
/09
/12

Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) anunţă premiera spectacolului „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, într-o citire personală, marca Horaţiu Mălăele, informează un comunicat transmis, vineri, de TNB. Această montare este prima premieră a stagiunii 2012-2013 şi face parte din integrala dedicată marelui dramaturg pe care Teatrul Naţional o susţine în cadrul Anului […]

21
/09
/12

Adrian Popovici, Dinu Lazăr şi Ilie Virgil Pascal vor face parte din juriul internaţional al celei de-a opta ediţii a Romania International Film Festival (Ro-IFF), care are loc între 27 septembrie şi 7 octombrie în Bucureşti. Festivalul, care se va desfăşura la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi […]

21
/09
/12

Două expoziţii de fotografii numite ‘Biserici care plâng, biserici care vor surâde – schimbarea la faţă a bisericilor de lemn din Gheghie şi Hotar’ şi ‘Târgul meşterilor populari – retrospectivă după 19 ediţii’ au fost vernisate vineri, în holul mare al Bibliotecii Judeţene ‘Gheorghe Şincai’ din Oradea, cu ocazia ‘Zilelor Europene ale Patrimoniului’, ediţia a […]

21
/09
/12

Stagiunea 2012-2013 a Teatrului ‘Jean Bart’ din Tulcea va începe duminică, la ora 19.00, cu premiera spectacolului ‘Geometria iubirii’, de Alexandr Ostrovsky, în regia lui Igor Ravytskiy. Regizorul ucrainean Igor Ravytskiy a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, că piesa, o adaptare după ‘Logodnicele bogate’, nu este pusă în scenă foarte des de […]

21
/09
/12

Seara de film de la Institutul Cultural Român (ICR) propune joi, 27 septembrie, de la ora 18,00, o retrospectivă cu toate filmele premiate la recenta ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT. Potrivit Biroului de Presă al ICR, vor fi proiectate filmele: „Hello Kitty”, regia: Millo Simulov (Premiul publicului pentru film românesc), „De azi înainte”, […]

21
/09
/12

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, vineri, pe campionul paralimpic Carol-Eduard Novak cu Ordinul Meritul Sportiv, precum şi pe artistul plastic Richard Demarco, cu Ordinul Meritul Cultural, pentru promovarea artei româneşti în Marea Britanie.   „În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute la Jocurile Paralimpice de la Londra, din perioada 29 august – 9 […]

21
/09
/12

Filmul regizorului român Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun”, are vineri premiera în cinematografele spaniole, după ce la Festivalul de Film de la Gijon din 2010 a obţinut cele mai importante premii, pentru cel mai bun film şi pentru cei mai buni actori – Mimi Brănescu, Maria Popistaşu şi Mirela Oprişor – şi a fost proiectat […]

21
/09
/12

România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, a afirmat vineri directorul Arhivelor Naţionale, dr. Ioan Drăgan, în deschiderea, la Biblioteca Naţională a României, a unei conferinţe internaţionale dedicate arhivelor, istoriei şi politicii României secolelor XIX-XXI. „România nu-şi mai poate permite cantonarea instituţiei la nivelul secolului al XIX-lea, impunându-se de urgenţă […]

21
/09
/12

Pianistul Lucian Ban şi alte şapte staruri internaţionale vor reinterpreta din perspectiva jazzului compoziţii ale lui George Enescu, pe 8 noiembrie, la Anvers, pe scena complexului DeSingel, cel mai reprezentativ centru dedicat artelor contemporane din Flandra, informează un comunicat al ICR. Muzician de jazz complet pianist, compozitor, aranjor), afirmat rapid în ultimii ani pe scenele […]

21
/09
/12

La data de 21 septembrie 1391 a încetat din viaţă Petru I Muşat, domn al Moldovei (1375-1391). În timpul domniei lui se bat primele monede moldoveneşti, groşii de argint, iar Suceava devine cetate de scaun. 1832    – A încetat din viaţă Walter Scott, poet şi scriitor, creator al romanului istoric englez (“Ivanhoe”, “Rob Roy”)  (n. […]