CEHOV. Repere din viața unui scriitor de geniu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cehov-repere-din-viata-unui-scriitor-de-geniu/

Scurtă incursiune în biografia cehoviană.

Un articol de Alina Vîlcan|16 iulie 2021

A.P. Cehov s-a născut pe 29 ianuarie 1860, în orașul rusesc Taganrog, și a murit pe 15 iulie 1904, în Germania. În rândurile care urmează, vă propunem o incursiune în biografia marelui scriitor prin intermediul volumului „Cehov”, semnat de autorul francez de origine rusă Henri Troyat și apărut în acest an și în limba română, în traducerea Marinei Vazaca, la Editura Polirom.

Îl urmărim astfel pe marele Cehov din Taganrogul natal, unde copilăria i-a fost marcată de figura autoritară a tatălui, un negustor evlavios, la Moscova unde îl regăsim ca student la medicină și publicându-și primele povestiri în reviste, lipsit de orice orgoliu literar și bucuros că poate câștiga câțiva bani din scrisul său, și de acolo pe insula Sahalin, documentând existența ocnașilor. Cehov ne apare apoi ca moșier, nu departe de Moscova, îngrijind țăranii bolnavi, sau pierdut pe străzile Petersburgului, unde prima reprezentație a „Pescărușului” nu era altceva decât un eșec răsunător, și mai departe, dându-și ultima suflare în orășelul german Badenweiler, într-o noapte de vară, după ce tocmai băuse un ultim pahar de șampanie alături de soția sa, Olga.

Copilul

Lui Anton îi era frică mai cu seamă de duminici și de zilele de sărbătoare, când el și frații lui trebuiau să cânte la biserică dis-de-dimineață. Tata îi scula cu două-trei ore înainte, ca să aibă timp să se pregătească trupește și sufletește pentru slujbă. Când se întorceau, frânți de oboseală, Pavel Egorovici (n.r. – tatăl scriitorului) îi obliga să mai stea la încă o slujbă, pe care o făcea el acasă. Pompos și ridicol, cădelnița prin fața icoanelor și poruncea familiei să cânte împreună cu el.

Anton Cehov a păstrat o tristă amintire a locuințelor succesive unde și-a petrecut copilăria. „În zilele de frupt”, va scrie el în „Viața mea”, „casele miroseau a ciorbă de varză, iar în zilele de post a pește prăjit. Lumea mânca prost, bea apă infestată. În tot orașul, nu cunoșteam niciun om cinstit”.

În toamna lui 1875, la puțin timp după întoarcerea de la Kniajaia, Anton a trăit o experiență care avea să-l marcheze pe viață: descoperirea teatrului. De o sută de ori trecuse prin fața marelui teatru municipal de pe strada Petrovskaia, fără a fi ispitit să intre. La 13 ani a avut ocazia să asiste la o reprezentație cu opera bufă „Frumoasa Elena” de Offenbach, iar spectacolul l-a emoționat.

Studentul

Anton nu era nepăsător față de mizeria oamenilor de rând. Capacitatea lui de a-i înțelege și de a-i compătimi era imensă. Dar considera că rusul, înainte de a se plânge, trebuia să încerce să-și depășească prin muncă propria condiție. Credea în posibilitatea progresului social, prin educație și prin voința fiecăruia, iar studiile de medicină nu făceau decât să-i întărească încrederea în puterea moralizatoare a științei.

Ca să mai câștige câte ceva, continua să trimită povestiri la diverse reviste umoristice (…) Anton nu avea niciun fel de orgoliu literar. Se bucura mai ales că putea să câștige niște bani fără efort, doar cu condeiul. Toată familia a sărbătorit succesul în jurul unui tort uriaș cumpărat din primul câștig. La 20 de ani, el, care visa să devină medic, nici nu bănuia că adevărata lui carieră tocmai începuse.

Sahalin

Cehov a debarcat odată cu un contingent de ocnași și s-a așezat în gazdă la un confrate medic. Orașul, care număra aproape 3.000 de locuitori, era posomorât, curat și liniștit. Pe străzi răsunau uneori lanțurile prizonierilor care se duceau sau se întorceau de la muncă. În Sahalin, existau cinci colonii penitenciare. (…) În ciuda declarațiilor optimiste, Cehov era hotărât să-și desfășoare ancheta riguros, nu ca turist, ci ca savant.

Tolstoi vs. Cehov

Cu cât îl admira pe Tolstoi ca romancier, cu atât îi respingea ca gânditor. Ai fi zis că, îndepărtându-se de literatură, Tolstoi nu-și trăda numai vocația, dar îl trăda și pe el, pe Cehov, care îl considera cel mai mare scriitor al Rusiei. În timp ce Tolstoi, la Iasnaia Poliana, proclama odată cu Prudhon: „Proprietatea este furt” și suferea ca un damnat din cauză că era proprietarul unor moșii întinse, Cehov renăștea în mijlocul pământurilor lui recent dobândite (n.r. – cumpărase o moșie întinsă, în apropierea satului Melihovo, nu departe de Moscova, la două ore și jumătate de mers cu trenul) și mărturisea râzând că îi place ideea de a se trezi capitalist după o viață de muncă grea. Primul înainta furios împotriva curentului ce împingea secolul său, celălalt nu voia decât să plutească, însemnându-și trecerea prin viață.

Moșier și medic de țară

În ciuda succeselor literare, nu abandonase niciodată medicina. La țară, mai mult decât la oraș, era solicitat de bolnavi. Aproape în fiecare zi, mujici, muncitori, țărănci cu copii veneau de la 25 de verste împrejur ca să-l consulte. Îi primea dimineața, se ocupa de ei metodic și cu bunăvoință, completa câte o fișă pentru fiecare și distribuia gratuit medicamentele pe care le adusese de la Moscova. Puțini erau cei care îl plateau.

Încă din zori, o mulțime de bolnavi amărâți umplea toată curtea. Casa, încă adormită, semăna cu un dispensar. Reputația lui Cehov ca medic se împământenise atât de bine în jurul moșiei de la Melihovo, încât în iulie 1892, când gubernia era amenințată de holeră, consiliul regional de igienă l-a rugat să ia toate măsurile profilactice necesare pentru a evita extinderea epidemiei. A acceptat imediat, a citit cele mai recente lucrări în materie și a pus să se construiască barăci în care să fie izolați bolnavii din cele 25 de sate și patru uzine din sectorul său. Cum nu avea bani să achite nota, s-a adresat prietenilor, vecinilor, industriașilor bogați, rugându-se de ei cu „elocința mea cerșetorească”.

Bătea drumurile într-o căruță proastă, ajungea frânt de șale prin sate, îi învăța pe țăranii bănuitori cum să se păzească de flagel și, pe deasupra, îngrijea cazuri de tifos, difterie și scarlatină. Într-o săptămână, a văzut 1.000 de bolnavi. „Mi-e sufletul oboist”, îi scria el lui Suvorin.

„Pescărușul”, la prima reprezentație

Cu câteva ore înainte de prima reprezentație a „Pescărușului” descurajarea luase asemenea proporții, încât Cehov nici nu mai voia să se ducă la teatru. (…) În pauză, în foaier, scriitorii și ziariștii, stimulați de insuccesul unui confrate prea celebru, se întreceau în afirmații veninoase. „Simbolism de duzină!” – „De ce nu se mulțumește să scrie nuvele?” Toți erau de părere că nu se mai pomenise pe scenele rusești o asemenea cădere. (…) Ultimele două acte nu au făcut decât să grăbească dezastrul. Publicul era un ocean dezlănțuit. La sfârșitul reprezentației, Cehov a fugit din teatru, cu gulerul ridicat, adus de spate, ca un hoț. Traversând mulțimea, în hol, a auzit un domn mititel strigând indignat: „Nu-i înțeleg pe directorii de teatru. E o insultă să monteze o asemenea piesă”. S-a dus să mănânce singur la restaurantul Romanov, după care a hoinărit, până la epuizare, pe străzile înzăpezite ale Petersburgului.

Din nou, Tolstoi…

Aflând că Tolstoi era grav bolnav, și-a făcut atâtea griji, ca și când ar fi fost în pericol viața unei rude apropriate. „Boala lui m-a speriat și m-a ținut mereu sub presiune”, îi scria el lui Menșikov. „Mi-a fost frică să nu moară. Dacă ar muri Tolstoi, în viața mea s-ar face un gol limens. Mai întâi, trebuie să mărturisesc că nu iubesc pe nimeni așa cum îl iubesc pe el. Eu sunt ateu, dar cred că dintre toate credințele, cea mai potrivită pentru mine ar fi credința lui. Al doilea, când în literatură există Tolstoi, e ușor și agreabil să fii scriitor: chiar și dacă recunoști că n-ai scris și nu scrii nimic, lucrul nu pare prea grav, deoarece Tolstoi scrie pentru toți. Activitatea lui servește de justificare tuturor așteptărilor și nădejdilor ce se pun în literatură.”

Pe 16 ianuarie 1900, Cehov a aflat că fusese ales, împreună cu Tolstoi și Korolenko, membru al secției de literatură a Academiei de Științe.

Ultimul pahar de șampanie

Doctorul Schwőhrer a sosit la ora două. Văzându-l, Cehov s-a ridicat pe perne; apoi, cu un ultim gest reflex de politețe, și-a adunat cunoștințele de germană și i-a spus cu o seriozitate calmă: „Ich sterbe”. Medicul i-a făcut imediat o injecție cu camfor. Apoi, pentru că inima nu reacționa, s-a gândit să trimită după o butelie de oxigen. Lucid până în ultima clipă, Cehov a protestat cu o voce sacadată: „Acum totul e zadarnic. Voi muri înainte să o aducă”. Atunci doctorul Schwőhrer a comandat o sticlă de șampanie.

Cehov a luat paharul oferit și, întorcându-se spre Olga (n.r. – actrița Olga Knipper, cu care scriitorul s-a căsătorit în 1901), i-a spus cu un zâmbet amar: „De mult n-am mai băut șampanie”. Și-a golit paharul, iar apoi s-a întors pe partea stângă. După câteva clipe nu mai respira. Trecuse din viață în moarte cu simplitatea-i obișnuită. Era 2 iulie 1904 (n.r. – după calendarul iulian, pe stil vechi). Pendula arăta ora trei. Un fluture mare de noapte, cu aripi negre, intrase pe fereastra deschisă și se izbea cu disperare de lampa aprinsă.

În ciuda succeselor literare, nu abandonase niciodată medicina. La țară, mai mult decât la oraș, era solicitat de bolnavi. Aproape în fiecare zi, mujici, muncitori, țărănci cu copii veneau de la 25 de verste împrejur…

Foto: Olga Knipper și Anton Cehov / Stil.kurir.rs

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

București, 15 aprilie 2022 – Editura Corint vă invită la dezbaterea pe marginea cărții Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul? de Graham Allison, volum de referință în domeniul relațiilor internaționale, publicat în imprintul Corint Istorie. Evenimentul are loc luni, 18 aprilie, ora 19.00, la librăria Humanitas Cișmigiu.

17
/04
/22

După succesul internațional al romanelor „Tatuatorul de la Auschwitz”, vândut în peste 7 milioane de exemplare, și „Călătoria Cilkăi”, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărului Auschwitz-Birkenau.