CEHOV. Repere din viața unui scriitor de geniu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cehov-repere-din-viata-unui-scriitor-de-geniu/

Scurtă incursiune în biografia cehoviană.

Un articol de Alina Vîlcan|16 iulie 2021

A.P. Cehov s-a născut pe 29 ianuarie 1860, în orașul rusesc Taganrog, și a murit pe 15 iulie 1904, în Germania. În rândurile care urmează, vă propunem o incursiune în biografia marelui scriitor prin intermediul volumului „Cehov”, semnat de autorul francez de origine rusă Henri Troyat și apărut în acest an și în limba română, în traducerea Marinei Vazaca, la Editura Polirom.

Îl urmărim astfel pe marele Cehov din Taganrogul natal, unde copilăria i-a fost marcată de figura autoritară a tatălui, un negustor evlavios, la Moscova unde îl regăsim ca student la medicină și publicându-și primele povestiri în reviste, lipsit de orice orgoliu literar și bucuros că poate câștiga câțiva bani din scrisul său, și de acolo pe insula Sahalin, documentând existența ocnașilor. Cehov ne apare apoi ca moșier, nu departe de Moscova, îngrijind țăranii bolnavi, sau pierdut pe străzile Petersburgului, unde prima reprezentație a „Pescărușului” nu era altceva decât un eșec răsunător, și mai departe, dându-și ultima suflare în orășelul german Badenweiler, într-o noapte de vară, după ce tocmai băuse un ultim pahar de șampanie alături de soția sa, Olga.

Copilul

Lui Anton îi era frică mai cu seamă de duminici și de zilele de sărbătoare, când el și frații lui trebuiau să cânte la biserică dis-de-dimineață. Tata îi scula cu două-trei ore înainte, ca să aibă timp să se pregătească trupește și sufletește pentru slujbă. Când se întorceau, frânți de oboseală, Pavel Egorovici (n.r. – tatăl scriitorului) îi obliga să mai stea la încă o slujbă, pe care o făcea el acasă. Pompos și ridicol, cădelnița prin fața icoanelor și poruncea familiei să cânte împreună cu el.

Anton Cehov a păstrat o tristă amintire a locuințelor succesive unde și-a petrecut copilăria. „În zilele de frupt”, va scrie el în „Viața mea”, „casele miroseau a ciorbă de varză, iar în zilele de post a pește prăjit. Lumea mânca prost, bea apă infestată. În tot orașul, nu cunoșteam niciun om cinstit”.

În toamna lui 1875, la puțin timp după întoarcerea de la Kniajaia, Anton a trăit o experiență care avea să-l marcheze pe viață: descoperirea teatrului. De o sută de ori trecuse prin fața marelui teatru municipal de pe strada Petrovskaia, fără a fi ispitit să intre. La 13 ani a avut ocazia să asiste la o reprezentație cu opera bufă „Frumoasa Elena” de Offenbach, iar spectacolul l-a emoționat.

Studentul

Anton nu era nepăsător față de mizeria oamenilor de rând. Capacitatea lui de a-i înțelege și de a-i compătimi era imensă. Dar considera că rusul, înainte de a se plânge, trebuia să încerce să-și depășească prin muncă propria condiție. Credea în posibilitatea progresului social, prin educație și prin voința fiecăruia, iar studiile de medicină nu făceau decât să-i întărească încrederea în puterea moralizatoare a științei.

Ca să mai câștige câte ceva, continua să trimită povestiri la diverse reviste umoristice (…) Anton nu avea niciun fel de orgoliu literar. Se bucura mai ales că putea să câștige niște bani fără efort, doar cu condeiul. Toată familia a sărbătorit succesul în jurul unui tort uriaș cumpărat din primul câștig. La 20 de ani, el, care visa să devină medic, nici nu bănuia că adevărata lui carieră tocmai începuse.

Sahalin

Cehov a debarcat odată cu un contingent de ocnași și s-a așezat în gazdă la un confrate medic. Orașul, care număra aproape 3.000 de locuitori, era posomorât, curat și liniștit. Pe străzi răsunau uneori lanțurile prizonierilor care se duceau sau se întorceau de la muncă. În Sahalin, existau cinci colonii penitenciare. (…) În ciuda declarațiilor optimiste, Cehov era hotărât să-și desfășoare ancheta riguros, nu ca turist, ci ca savant.

Tolstoi vs. Cehov

Cu cât îl admira pe Tolstoi ca romancier, cu atât îi respingea ca gânditor. Ai fi zis că, îndepărtându-se de literatură, Tolstoi nu-și trăda numai vocația, dar îl trăda și pe el, pe Cehov, care îl considera cel mai mare scriitor al Rusiei. În timp ce Tolstoi, la Iasnaia Poliana, proclama odată cu Prudhon: „Proprietatea este furt” și suferea ca un damnat din cauză că era proprietarul unor moșii întinse, Cehov renăștea în mijlocul pământurilor lui recent dobândite (n.r. – cumpărase o moșie întinsă, în apropierea satului Melihovo, nu departe de Moscova, la două ore și jumătate de mers cu trenul) și mărturisea râzând că îi place ideea de a se trezi capitalist după o viață de muncă grea. Primul înainta furios împotriva curentului ce împingea secolul său, celălalt nu voia decât să plutească, însemnându-și trecerea prin viață.

Moșier și medic de țară

În ciuda succeselor literare, nu abandonase niciodată medicina. La țară, mai mult decât la oraș, era solicitat de bolnavi. Aproape în fiecare zi, mujici, muncitori, țărănci cu copii veneau de la 25 de verste împrejur ca să-l consulte. Îi primea dimineața, se ocupa de ei metodic și cu bunăvoință, completa câte o fișă pentru fiecare și distribuia gratuit medicamentele pe care le adusese de la Moscova. Puțini erau cei care îl plateau.

Încă din zori, o mulțime de bolnavi amărâți umplea toată curtea. Casa, încă adormită, semăna cu un dispensar. Reputația lui Cehov ca medic se împământenise atât de bine în jurul moșiei de la Melihovo, încât în iulie 1892, când gubernia era amenințată de holeră, consiliul regional de igienă l-a rugat să ia toate măsurile profilactice necesare pentru a evita extinderea epidemiei. A acceptat imediat, a citit cele mai recente lucrări în materie și a pus să se construiască barăci în care să fie izolați bolnavii din cele 25 de sate și patru uzine din sectorul său. Cum nu avea bani să achite nota, s-a adresat prietenilor, vecinilor, industriașilor bogați, rugându-se de ei cu „elocința mea cerșetorească”.

Bătea drumurile într-o căruță proastă, ajungea frânt de șale prin sate, îi învăța pe țăranii bănuitori cum să se păzească de flagel și, pe deasupra, îngrijea cazuri de tifos, difterie și scarlatină. Într-o săptămână, a văzut 1.000 de bolnavi. „Mi-e sufletul oboist”, îi scria el lui Suvorin.

„Pescărușul”, la prima reprezentație

Cu câteva ore înainte de prima reprezentație a „Pescărușului” descurajarea luase asemenea proporții, încât Cehov nici nu mai voia să se ducă la teatru. (…) În pauză, în foaier, scriitorii și ziariștii, stimulați de insuccesul unui confrate prea celebru, se întreceau în afirmații veninoase. „Simbolism de duzină!” – „De ce nu se mulțumește să scrie nuvele?” Toți erau de părere că nu se mai pomenise pe scenele rusești o asemenea cădere. (…) Ultimele două acte nu au făcut decât să grăbească dezastrul. Publicul era un ocean dezlănțuit. La sfârșitul reprezentației, Cehov a fugit din teatru, cu gulerul ridicat, adus de spate, ca un hoț. Traversând mulțimea, în hol, a auzit un domn mititel strigând indignat: „Nu-i înțeleg pe directorii de teatru. E o insultă să monteze o asemenea piesă”. S-a dus să mănânce singur la restaurantul Romanov, după care a hoinărit, până la epuizare, pe străzile înzăpezite ale Petersburgului.

Din nou, Tolstoi…

Aflând că Tolstoi era grav bolnav, și-a făcut atâtea griji, ca și când ar fi fost în pericol viața unei rude apropriate. „Boala lui m-a speriat și m-a ținut mereu sub presiune”, îi scria el lui Menșikov. „Mi-a fost frică să nu moară. Dacă ar muri Tolstoi, în viața mea s-ar face un gol limens. Mai întâi, trebuie să mărturisesc că nu iubesc pe nimeni așa cum îl iubesc pe el. Eu sunt ateu, dar cred că dintre toate credințele, cea mai potrivită pentru mine ar fi credința lui. Al doilea, când în literatură există Tolstoi, e ușor și agreabil să fii scriitor: chiar și dacă recunoști că n-ai scris și nu scrii nimic, lucrul nu pare prea grav, deoarece Tolstoi scrie pentru toți. Activitatea lui servește de justificare tuturor așteptărilor și nădejdilor ce se pun în literatură.”

Pe 16 ianuarie 1900, Cehov a aflat că fusese ales, împreună cu Tolstoi și Korolenko, membru al secției de literatură a Academiei de Științe.

Ultimul pahar de șampanie

Doctorul Schwőhrer a sosit la ora două. Văzându-l, Cehov s-a ridicat pe perne; apoi, cu un ultim gest reflex de politețe, și-a adunat cunoștințele de germană și i-a spus cu o seriozitate calmă: „Ich sterbe”. Medicul i-a făcut imediat o injecție cu camfor. Apoi, pentru că inima nu reacționa, s-a gândit să trimită după o butelie de oxigen. Lucid până în ultima clipă, Cehov a protestat cu o voce sacadată: „Acum totul e zadarnic. Voi muri înainte să o aducă”. Atunci doctorul Schwőhrer a comandat o sticlă de șampanie.

Cehov a luat paharul oferit și, întorcându-se spre Olga (n.r. – actrița Olga Knipper, cu care scriitorul s-a căsătorit în 1901), i-a spus cu un zâmbet amar: „De mult n-am mai băut șampanie”. Și-a golit paharul, iar apoi s-a întors pe partea stângă. După câteva clipe nu mai respira. Trecuse din viață în moarte cu simplitatea-i obișnuită. Era 2 iulie 1904 (n.r. – după calendarul iulian, pe stil vechi). Pendula arăta ora trei. Un fluture mare de noapte, cu aripi negre, intrase pe fereastra deschisă și se izbea cu disperare de lampa aprinsă.

În ciuda succeselor literare, nu abandonase niciodată medicina. La țară, mai mult decât la oraș, era solicitat de bolnavi. Aproape în fiecare zi, mujici, muncitori, țărănci cu copii veneau de la 25 de verste împrejur…

Foto: Olga Knipper și Anton Cehov / Stil.kurir.rs

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.