„Suferința pentru artă” a lui Constantin Brâncuşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/suferinta-pentru-arta-a-lui-constantin-brancusi/

„Părintele sculpturii moderne”, apreciat drept cel mai important artist al României, Constantin Brâncuşi va fi prezentat de istoricul britanic Tessa Dunlop vineri, 13 noiembrie, în cel de-al şaselea episod al seriei video „Who is Romania / Cine este România”.

Un articol de Liliana Matei|13 noiembrie 2020

Viața extraordinară ce i-a influențat munca desăvârșită, experiențele sale definitorii, de la copilăria în Hobița, mic sat din județul Gorj, studiile la Craiova și București, plecarea pe jos înspre Paris, renumiții săi prieteni de la École des Beaux-Arts și faimoasele iubiri sunt câteva dintre motivele pentru care ICR Londra vă invită să urmăriți cel de-al șaselea episod „Who is Romania / Cine este România”, dedicat lui Constantin Brâncuşi.

Imagini cu originalele opere realizate din diferite materiale aflate la Muzeul Guggenheim din New York, Centrul Pompidou din Franţa și Tate Gallery din Londra, alături de fragmente din viața personală a sculptorului care a redefinit „suferința pentru artă” și a părăsit atelierul lui Rodin declarând că „nimic nu poate crește la umbra stejarilor măreți“, sunt prezentate în producția video realizată de Storytailors.

„Femeile din viața sa, ca și arta lui, sunt variate și splendide”, spune Tessa Dunlop, prinţesa Marie Bonaparte, Peggy Guggenheim, Maria Tănase fiind doar câteva din muzele marelui sculptor pasionat de formele feminine.

Scris și prezentat de cunoscuta personalitate media britanică și doctor în istorie, acest episod al seriei „Who is Romania” (re)amintește modestia marelui artist care nu și-a uitat niciodată rădăcinile și care, deși a trăit mare parte a vieții în Franța, a considerat România casa lui, lăsându-i „moștenire” o trilogie neprețuită la Târgu Jiu – „Coloana Infinitului“, „Poarta sărutului“ şi „Masa tăcerii“.

Episodul dedicat lui Constantin Brâncuși va rula, de la ora 14.00 pe pagina oficială de facebook a reprezentanței ICR la Londra, fiind difuzat simultan și pe rețelele de socializare ale Tate (Marea Britanie), Centrul Pompidou (Franța) și Ministerul Afacerilor Externe (România).

În cadrul proiectului inițiat de reprezentanța ICR la Londra, „Who is Romania”, au fost evocați până acum Ștefan cel Mare, Regina Maria a României, George Enescu, Nicolae Grigorescu și Mihail Sebastian. Primele cinci episoade au înregistrat peste 600.000 de vizualizări și au fost preluate, între altele, de Clarence House – The Prince of Wales and The Duchess of Cornwall, Daily Mail, BBC Kent, Royalty TV, History Hit, London Philharmonic Orchestra, Familia Regală a României, Festivalul „George Enescu”, Ministerul Culturii, Muzeul Național de Artă al României, editurile Penguin Random House și Humanitas.

ICR Londra continuă să prezinte publicului internațional personalități românești cu destine remarcabile prin seria unică de filme destinate platformelor social-media, cu scopul de a promova cultura română într-o manieră inovatoare.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.