Suflet în culori – concert caritabil pentru copiii cu autism
https://www.ziarulmetropolis.ro/suflet-in-culori-concert-caritabil-pentru-copiii-cu-autism/

Pe 3 aprilie, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio din Bucureşti, Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură şi Asociaţia Help Autism organizează evenimentul ,,Suflet în culori”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

Un articol de Ziarul Metropolis|12 martie 2014

Pe 3 aprilie, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism organizează evenimentul ,,Suflet în culori”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

Concertul va fi susținut de patru tineri artiști: soprana Rodica Vică, tenorul Ștefan Pop, violonistul Vlad Maistrovici și pianista Diana Ionescu. Evenimentul va fi prezentat de actrița Manuela Hărăbor și jurnalistul Marius Constantinescu.

2 aprilie este Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului? Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism au demarat un proiect comun de informare și conștientizare și, în același timp, o campanie de strângere de fonduri în beneficiul copiilor care suferă de Tulburări din Spectrul Autismului (TSA).

Fără terapie, simptomele autismului și comportamentele disfuncționale se agravează în timp. Din păcate, acestă intervenție este de durată și foarte costisitoare și, cel puțin deocamdată, legislația din România nu permite decontarea lui prin asigurările sociale. O campanie de strângere de fonduri se impune, pentru ca tot mai mulți copii să poată beneficia de terapie adecvată și pentru a reuși integrarea lor în școală și societate. În România, sunt aproximativ 30 000 de persoane care suferă de Tulburări din Spectrul Autismului. În lume, 1 băiat din 84 și 1 fetiță din 157 suferă de autism. Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educație.

Prin organizarea acestui concert caritabil se urmărește strângerea de fonduri din vânzarea unui număr aproximativ de 800 de bilete. Suma colectată va ușura activitatea Asociației Help Autism și va oferi acces la terapie gratuita unui numar cat mai mare de copii diagnosticați cu autism.

Biletele se găsesc online și în rețeaua Eventim, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas și Cărturești.

Foto: afiș Suflet in culori

23
/12
/21

Nu vă lăsați păcăliți de apariție discretă și micuță a Andreei Mădălina Barbu în afara scenei. Atunci când cântă, Andreea Mădălina se transformă într-o forță a naturii. Vocea ei de soprană de coloratură atinge tonuri foarte înalte „ca de privighetoare” și te poartă în povestea muzicală pe care o interpretează.

22
/12
/21

La TVR 1, Crăciunul vine cu bucurie: colinde, poveşti impresionante, surprize pentru copii şi oameni mari, întâlniri încărcate de emoţie. Ne vom delecta cu programe de sărbătoare pregătite pentru telespectatorii de toate vârstele, pentru toţi cei care ne lăsăm cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă. Semifinala „Vedeta populară”, emisiuni şi ediţii speciale – „Iată, vin colindătorii!”, „Poveşti de Crăciun”, „Exclusiv în România”, „Moş Crăciun ...de împrumut”, animaţii pentru copii, precum şi filme cu tematică de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor săi în perioada 24-27 decembrie.

19
/12
/21

Din 20 până în 26 decembrie, zilnic, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00), vă așteaptă cadourile pregătite de Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie “Sub bradul de Crăciun” – colinde, cântece de Crăciun, dar și opusuri celebre, alături de cele 6 cantate care compun “Oratoriul de Crăciun” de Johann Sebastian Bach.

15
/12
/21

Miercuri, 22 decembrie, de la ora 19.00, ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO și CORUL ACADEMIC RADIO vă invită la un concert de Crăciun, derulat la SALA RADIO sub bagheta dirijorului JÓZSEF HORVÁTH.