„Sunset Boulevard”. Un clasic care se ţine bine
https://www.ziarulmetropolis.ro/sunset-boulevard-un-clasic-care-se-tine-bine/

Întâmplarea a făcut să revăd recent într-un cinematograf din Palermo, la un cineclub şi în versiune originală, adică vorbit în engleză, nu dublat în italiană, „Sunset Boulevard”, clasicul film noir din 1950 al lui Billy Wilder.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 decembrie 2021

Nu îl mai văzusem de câţiva ani şi nu-mi amintesc să fi avut vreo vizionare cu el pe marele ecran până acum, adică la Cinemateca Eforie din Bucureşti sau în vreun festival. Sau cel puţin nu într-o copie digitală restaurată, cum pare să fi fost cea din Italia.

Îi ştiam, evident, importanţa în istoria cinematografiei mondiale, în special a filmului noir, şi în cariera lui Billy Wilder – una din cele mai plăcute perioade ale începuturilor cinefiliei mele a fost când i-am luat la rând, cronologic, toate filmele acestui mare regizor.

Însă acum am încercat să privesc „Sunset Boulevard” fără să ţin cont de aura din jurul său. Ca şi cum l-aş fi descoperit. Cred că fiecare film clasic merită revizionat periodic, la vârste diferite, pentru a i se testa rezistenţa. În fond, fiecare etapă din viaţă ne îmbogăţeste sensibilitatea şi de multe ori ne schimbă perspectiva cu care privim filmele pe care credeam că le ştim.

Concluzia a fost că „Sunset Boulevard” e genul de film care seduce mai intens după ce ai trecut, ca spectator, de prima tinereţe.

Sigur, dibăgia regizorală a lui Billy Wilder poate fi înţeleasă şi, în consecinţă, admirată oricând – de la mişcările şi unghiurile deseori neaşteptate ale camerei, la dirijarea actorilor şi ritmul montajului.

Însă dramele celor două personaje centrale – visele spulberate şi agăţarea de ultima şansă, în cazul scenaristului ratat jucat de William Holden, şi dorul după gloria de altădată, până la delir, în cazul Normei Desmond (Gloria Swanson) – mi s-au părut mai puternice acum. Mai exact, m-au emoţionat mai tare, pentru că am avut senzaţia că le-am înţeles mai profund. Nu mai erau doar nişte idei abstracte, nişte teme generale.

Când ai 20, 25 sau chiar 30 de ani, deci nu ai apucat să trăieşti foarte mult şi speranţele îţi sunt încă intacte, dezamăgirile personale şi profesionale de felul celor prin care trece acest cuplu improbabil nu au cum să rezoneze în tine atât de pronunţat ca la vârsta când ai acumulat propriile experienţe.

Bineînţeles, lumea filmului despre care vorbeşte, romanţat, „Sunset Boulevard” are specificul ei. Dar suferinţele acestor două personaje singure, care se întâlnesc pentru o scurtă perioadă, sunt universale. Iar iscusinţa cu care le-a redat Billy Wilder face ca filmul să ne atingă şi astăzi, la peste 70 de ani de la apariţie.



26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]