Sunt femeile superioare bărbaților din punct de vedere genetic? Iată ce spun cercetările științifice!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sunt-femeile-superioare-barbatilor-din-punct-de-vedere-genetic-iata-ce-spun-cercetarile-stiintifice/

Numite uneori cu gratitudine „sexul frumos”, femeile sunt cel mai adesea considerate „sexul slab” prin comparaţie cu bărbaţii. Această mentalitate a persistat secolele la rând, dacă nu a existat dintotdeauna şi, tocmai în acest context, medicul şi cercetătorul ştiinţific Sharon Moalem ne demonstrează contrariul.

Un articol de Liliana Matei|19 martie 2021

În cartea Jumătatea mai bună. Despre superioritatea genetică a femeilor, publicată de Editura Trei, omul de știință canadian susține: „Teza este următoarea: din punct de vedere genetic, femeile sunt superioare bărbaților”. Afirmația revoluționară a cercetătorului în domeniul geneticii este urmată de o demonstrație solidă, bazată pe cercetări în domeniul medicinei, geneticii și biologiei și exemplificată cu situații din propria viață sau cele ale pacienților săi.

În introducerea cărții sale, Sharon Moalem explică motivul care a stat la baza cercetării atât de laborioase: „Femeile trăiesc mai mult decât bărbații. Femeile au sisteme imunitare mai puternice. Femeile riscă mult mai puțin să sufere tulburări de creștere sau dezvoltare. Ele sunt capabile să perceapă semnificativ mai multe culori decât bărbații și, per total, se luptă mai bine cu cancerul. Femeile sunt pur și simplu mai puternice decât bărbații în orice stadiu al vieții. Dar de ce?”

Ca cercetător genetician, Sharon Moalem a găsit răspunsul în cel de-al doilea cromozom X, care pune la dispoziția femeilor o gamă mult mai largă de opțiuni. Spre deosebire de bărbați, femeile pornesc din start cu un avantaj genetic care dezvăluie secretul longevității lor, al răspunsului imun puternic și al faptului că văd lumea în mult mai multe culori decât bărbații.

În fiecare capitol al cărții, cercetătorul canadian oferă un răspuns pertinent la mai multe tipuri de întrebări: de ce femeile sunt mai greu de distrus, de ce se bucură de superimunitate, vitalitate și rezistență mai mare decât a bărbaților, de ce sănătatea femeilor nu este la fel cu cea a bărbaților, dar și care este costul pe care îl plătesc uneori pentru darurile pe care le-au primit.

Celulele persoanelor cu structură genetică feminină au doi cromozomi X, pe când structura genetică masculină este XY. Cromozomul X este moștenit de la mamă, iar cel Y de la tată. „Posibilitatea de a folosi doi cromozomi X le oferă femeilor o mai mare diversitate genetică” și acesta este motivul pentru care „femeile ies mereu învingătoare” e de părere Sharon Moalem.

Mai clar, pentru că au un cromozom X de rezervă, femeile au avantajul de a putea accesa întreaga istorie genetică a omenirii și astfel găsesc soluții de supraviețuire mult mai eficiente decât o poate face organismul unui bărbat, în situații similare.

Într-un stil persuasiv, captivant și pe înțelesul celor mai puțin familiarizați cu genetica, cercetătorul canadian aduce în atenția cititorului principalele provocări care pot apărea de-a lungul vieții și, prin exemple concrete și date științifice demonstrează că, până la urmă, femeile sunt „sexul puternic”. Aceasta pentru că în materie de vitalitate, reziliență, longevitate și intelect sunt superioare bărbaților din punct de vedere genetic.

Nonconformistă, documentată și scrisă într-un stil de popularizare științifică, Jumătatea mai bună este o carte care atrage atenția asupra unor practici în medicină: cercetările și testarea medicamentelor, spre exemplu, se realizează, în mare parte, pe subiecți de sex masculin. Nu este de mirare, spune cercetătorul canadian, că femeile prezintă reacții adverse într-o măsură mult mai mare decât bărbații. Pur și simplu, organismul lor reacționează diferit.

Concluzia lui Sharon Moalem este că, de fapt, superioritatea genetică a femeilor vizează protejarea vieții, supraviețuirea urmașilor și până la urmă, a întregii specii. Tradusă în peste 21 de țări, Jumătatea mai bună – volum dedicat de autor soției sale – este o carte care propune cititorilor o teorie fascinantă și revoluționară, dar în același timp atrage atenția și asupra unor prejudecăți existente în lumea medicală. „… Să nu mai concepem  studii care privesc femeile exclusiv prin prisma biologiei masculine” îndemnă autorul. Iar o schimbare de atitudine în lumea medicală ar fi în beneficiul tuturor: „Femeile sunt cele care au evoluat pentru a fi jumătatea mai puternică din punct de vedere genetic. Cu cât acceptăm mai repede acest fapt și cu cât ne ajustăm mai repede modul în care facem cercetare și practicăm medicina, cu atât ne va fi mai bine tuturor”, mai spune Sharon Moalem.

 

 

 

14
/08
/17

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminița Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

14
/08
/17

Din clipa în care trece pragul grădiniței, copilăria fericită a micului Grégoire se transformă într-un adevărat coșmar. Chestiile sforăitoare cu care îl pisează educatorii și profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii își bat joc de el, iar părinții îl cicălesc și-l ceartă fără încetare.

11
/08
/17

Teatrul Evreiesc de Stat prezintă sâmbătă, 12 august, de la ora 19.30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române spectacolul de muzică şi poezie Poeţi-Actori, Actori-Poeţi, un remember liric dedicat poeţilor-actori și actorilor poeţi Theodor Danetti şi Emil Botta.

10
/08
/17

Balena Albastră, roman semnat de Sebastian Lăzăroiu, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. „Fiecare cuvînt e amintirea arderii unui neg de tuș. Și-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiază beat mariajul cu iluzia eternității. Cînd mă satur de minciuna vieții, scriu despre cealaltă viață. E singura garanție că nu scriu eu, că nu las așa nobilă îndeletnicire în seama mea, păcătosul.” (Sebastian Lăzăroiu)

08
/08
/17

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunță numele autorilor români care vor lua parte la sărbătoarea literaturii, în perioada 4-8 octombrie 2017, la Iași. La Casa FILIT publicul se va întâlni cu autorii Dan Alexe, Simona Antonescu, Ioana Bradea, Ruxandra Cesereanu, Andrei Crăciun, Codrin Liviu Cuțitaru, Tudor Ganea, Adrian Georgescu, Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Andrei Oișteanu, Marius Oprea, Dora Pavel, Mircea Pricăjan și Bogdan-Alexandru Stănescu.

26
/07
/17

Domnule Zografi, a trecut multă vreme de când vreau să vă scriu. Am motive strict literare, desigur, dar mai e ceva: Fizica. Aveți Fizica la bază, ceea ce, nu vă ascund, mă duce cu gândul la domnul Sabato.

24
/07
/17

Cartea „Călătoria diletanților (Din amintirile locotenentului în rezervă Amiran Amilahvari)” (în ireproșabila traducere a lui Nicolae Iliescu) a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2017.

23
/07
/17

Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele povești din „La Medeleni”? Lumile lui Ionel Teodoreanu, un scriitor de o sensibilitate aparte, care ne-a fermecat pe toți cu „Ulița copilăriei” și care s-a stins brusc, la vârsta de 58 de ani…

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

20
/07
/17

Astăzi, 20 iulie, de la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), Veronica D. Niculescu va citi fragmente din primul său roman pentru copii, O vară cu Isidor, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, ediţie ilustrată, disponibilă și în format digital.