-->

Surprize previzibile
https://www.ziarulmetropolis.ro/surprize-previzibile/

CRONICĂ DE TEATRU „Pijamale“ nu e un spectacol care să te atragă prin cine ştie ce profunzimi ale textului, prin rafinamente actoriceşti sau printr-o creaţie regizorală memorabilă. Şi nici nu cred că-şi propune asta. În schimb, te îmbie cu un şir de situaţii amuzante, jucate relaxat şi coerent, care se transformă în aproape două ore de voie bună, fără pauză (şi fără să-i simţi lipsa). Spectacolul se joacă în seara aceasta, la Teatrul Metropolis.

Un articol de Adina Scorţescu|31 mai 2013

CRONICĂ DE TEATRU „Pijamale“  nu e un spectacol care să te atragă prin cine știe ce profunzimi ale textului, prin rafinamente actoricești sau printr-o creație regizorală memorabilă. Și nici nu cred că-și propune asta. În schimb, te îmbie cu un șir de situații amuzante, jucate relaxat și coerent, care se transformă în aproape două ore de voie bună, fără pauză (și fără să-i simți lipsa). Spectacolul se joacă în seara aceasta, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.

Într-o casă înstărită dintr-un orășel de provincie (Deauville), soțul și soția își încep ziua. El – un domn respectabil, cu barbă, costum și întâlniri de afaceri. Ea – înaltă, frumoasă și mai tânără decât el. E de ajuns să-ți arunci o privire (familiarizată cu limba franceză) pe foaia-program ca să-ți poți imagina firul acțiunii: printre protagoniști se numără familia Chauvinet („chauvin“ înseamnă „șovin“), Leonard Joli Joli („drăguțul“), Claudine Amour și inspectorul Legrand (un fel de „ăl mai tare din parcare“).

După primele schimburi de replici, poți deja anticipa ce urmează să se întâmple, cu șanse minime de a o da în bară: „Dacă un soț își înșală soția primul, nu pare un idiot când ea îl înșală pe urmă“ îi spune Chauvinet lui Joli Joli; „Să ai o plângere oricât de mică, să-mi fac și eu meseria…“ îi mărturisește inspectorul Legrand cameristei Claudine (visând la o ieșire la pensie „cu surle și trâmbițe“, în timp ce ea îi povestește despre dorința de a ajunge o damă de companie cu renume). Urmează o serie de neînțelegeri, insinuări, iscodeli, flirturi, ba chiar și revelații, toate jucate într-un decor realist (și învechit; la propriu – patina timpului a tăiat vizibil umbrela de deasupra scenei).

O comedie spumoasă? Depinde…

Dacă expresia „comedie spumoasă“ se referă la reacția publicului, probabil că „Pijamale“ ar intra în categoria asta de spectacole (la finalul serii, o prietenă mi-a spus satisfăcută „De mult n-am mai râs atâta!“). Dar dacă ea face trimitere mai degrabă la o anumită capacitate a piesei de a-și menține zvâcul până la final, așa cum un vin spumant de calitate își păstrează bulele o bună bucată de timp, atunci „Pijamale“ rămâne la nivelul de comedie ușoară; poate chiar simpatică.

Din cauza ritmului constant, fără variații mari, acțiunea începe să se fâsâie, în ciuda elementelor-surpriză din text și a jocului energic al actorilor. Silviu Biriș, amuzant de la început până la sfârșit, cade în caricatura unui poet visător și homosexual. Nici fervoarea sexuală a Ancăi Sigartău nu e foarte convingătoare; în schimb, Adrian Titieni și Monica Davidescu creează niște personaje echilibrate (și merită să-l vezi pe sobrul Titieni într-un rol neobișnuit de „light“).

INFO:

Teatrul Metropolis

Pijamale

(după Pajama Tops de Mawby Green și Ed Feilbert)

regia: Emanuel Pârvu; scenografia: Bogdan Spătaru;

cu: Adrian Titieni, Monica Davidescu, Anca Sigartău, Silviu Biriș, Romeo Pop, Emanuel Pârvu, Alexandra Velniciuc

13
/08
/25

Institutul Cultural Român de la New York (ICR New York) susține, în perioada 12–16 august 2025, participarea României la Battery Dance Festival, cel mai longeviv festival de dans contemporan din New York și unul dintre cele mai importante evenimente coregrafice internaționale.

11
/08
/25

Expoziția „Arta vitraliului la 360°”, semnată de artista Amalia Verzea – una dintre cele mai importante figuri ale vitraliului contemporan, va putea fi vizitată între 21 august și 21 septembrie.

06
/08
/25

Pe 19 august 2025, ziua în care se împlinesc 144 de ani de la nașterea lui George Enescu, Festivalul care-i poartă numele celebrează memoria compozitorului printr-un eveniment special, desfășurat în spațiul imersiv al MINA – Museum of Immersive New Art.

29
/07
/25

Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis celebrează 20 de ani de existență în 2025, două decenii de teatru, dialog și întâlniri memorabile, purtate de energia și curajul adolescenților.

23
/07
/25

Her Story, Her Future – Mentorat pentru femei în industria filmului prezintă astăzi, 23 iulie 2025, în cadrul Festivalului European de Film de la Palić, selecția Tender Realities (121 min) – o serie de cinci scurtmetraje realizate de tinere regizoare din România. Curatoriată de cineasta Mirona Radu, fondatoarea programului și asistent de cercetare la UNATC, selecția oferă o privire intimă asupra feminității, vulnerabilității emoționale și complexității relațiilor umane.

22
/07
/25

O retrospectivă a creației cinematografice semnate de regizorul Radu Jude, organizată de Centre Pompidou Paris la mk2 Bibliothèque, este programată în perioada 23 septembrie – 11 octombrie 2025.

14
/07
/25

Dan Coza, co-directorul ȘI Festival, vorbește despre identitatea festivalului, despre ce ingrediente mai are nevoie ca să crească și să se întâmple mai aproape de ideal. Reușește să devoaleze discret câteva surprize ale actualei ediții, și, una peste alta, își aduce aminte cât e de frumos să faci parte din una dintre cele mai tinere echipe care organizează un festival atât de apreciat de turiști și de localnicii din 2 Mai.

10
/07
/25

În weekendul 12–13 iulie, Calea Victoriei devine din nou arteră pietonală și scenă culturală în aer liber, invitând bucureștenii la un nou episod din „Străzi Deschise – București”. Timp de două zile, Calea Victoriei va fi animată de spectacole, expoziții și momente artistice, într-un traseu coordonat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

08
/07
/25

Institutul Cultural Român de la Varșovia în colaborare cu Uniunea Arhitecților din România (UAR) și Muzeul Arhitecturii din Wrocław organizează la Wrocław, în perioada 10 iulie – 12 octombrie 2025, o amplă expoziție dedicată arhitecturii litoralului românesc – gândirii, proiectării și realizării acestuia – cuprinzând perioada 1955-1989.