-->

Surprize previzibile
https://www.ziarulmetropolis.ro/surprize-previzibile/

CRONICĂ DE TEATRU „Pijamale“ nu e un spectacol care să te atragă prin cine ştie ce profunzimi ale textului, prin rafinamente actoriceşti sau printr-o creaţie regizorală memorabilă. Şi nici nu cred că-şi propune asta. În schimb, te îmbie cu un şir de situaţii amuzante, jucate relaxat şi coerent, care se transformă în aproape două ore de voie bună, fără pauză (şi fără să-i simţi lipsa). Spectacolul se joacă în seara aceasta, la Teatrul Metropolis.

Un articol de Adina Scorţescu|31 mai 2013

CRONICĂ DE TEATRU „Pijamale“  nu e un spectacol care să te atragă prin cine știe ce profunzimi ale textului, prin rafinamente actoricești sau printr-o creație regizorală memorabilă. Și nici nu cred că-și propune asta. În schimb, te îmbie cu un șir de situații amuzante, jucate relaxat și coerent, care se transformă în aproape două ore de voie bună, fără pauză (și fără să-i simți lipsa). Spectacolul se joacă în seara aceasta, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.

Într-o casă înstărită dintr-un orășel de provincie (Deauville), soțul și soția își încep ziua. El – un domn respectabil, cu barbă, costum și întâlniri de afaceri. Ea – înaltă, frumoasă și mai tânără decât el. E de ajuns să-ți arunci o privire (familiarizată cu limba franceză) pe foaia-program ca să-ți poți imagina firul acțiunii: printre protagoniști se numără familia Chauvinet („chauvin“ înseamnă „șovin“), Leonard Joli Joli („drăguțul“), Claudine Amour și inspectorul Legrand (un fel de „ăl mai tare din parcare“).

După primele schimburi de replici, poți deja anticipa ce urmează să se întâmple, cu șanse minime de a o da în bară: „Dacă un soț își înșală soția primul, nu pare un idiot când ea îl înșală pe urmă“ îi spune Chauvinet lui Joli Joli; „Să ai o plângere oricât de mică, să-mi fac și eu meseria…“ îi mărturisește inspectorul Legrand cameristei Claudine (visând la o ieșire la pensie „cu surle și trâmbițe“, în timp ce ea îi povestește despre dorința de a ajunge o damă de companie cu renume). Urmează o serie de neînțelegeri, insinuări, iscodeli, flirturi, ba chiar și revelații, toate jucate într-un decor realist (și învechit; la propriu – patina timpului a tăiat vizibil umbrela de deasupra scenei).

O comedie spumoasă? Depinde…

Dacă expresia „comedie spumoasă“ se referă la reacția publicului, probabil că „Pijamale“ ar intra în categoria asta de spectacole (la finalul serii, o prietenă mi-a spus satisfăcută „De mult n-am mai râs atâta!“). Dar dacă ea face trimitere mai degrabă la o anumită capacitate a piesei de a-și menține zvâcul până la final, așa cum un vin spumant de calitate își păstrează bulele o bună bucată de timp, atunci „Pijamale“ rămâne la nivelul de comedie ușoară; poate chiar simpatică.

Din cauza ritmului constant, fără variații mari, acțiunea începe să se fâsâie, în ciuda elementelor-surpriză din text și a jocului energic al actorilor. Silviu Biriș, amuzant de la început până la sfârșit, cade în caricatura unui poet visător și homosexual. Nici fervoarea sexuală a Ancăi Sigartău nu e foarte convingătoare; în schimb, Adrian Titieni și Monica Davidescu creează niște personaje echilibrate (și merită să-l vezi pe sobrul Titieni într-un rol neobișnuit de „light“).

INFO:

Teatrul Metropolis

Pijamale

(după Pajama Tops de Mawby Green și Ed Feilbert)

regia: Emanuel Pârvu; scenografia: Bogdan Spătaru;

cu: Adrian Titieni, Monica Davidescu, Anca Sigartău, Silviu Biriș, Romeo Pop, Emanuel Pârvu, Alexandra Velniciuc

06
/04
/26

Violonistul Liviu Prunaru, stabilit la Amsterdam și cu o carieră internațională de peste trei decenii, revine în aprilie 2026 pe scenele din România cu turneul național solo Concertmaestro, ajuns la cea de-a doua ediție, un proiect artistic dedicat recitalului de vioară solo și relației directe dintre artist și public.

06
/04
/26

Actorul Alex Bogdan va prezenta Gala Premiilor Radio România Cultural, care va avea loc luni, 4 mai, de la ora 19:00, la Sala Radio. Publicul va asista la acordarea celor opt premii anuale și a patru distincții speciale, într-o seară dedicată excelenței culturale.

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.

02
/04
/26

În așteptarea Paștelui, în Joia Mare (9 aprilie 2026 – de la 19.00), Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Radu Popa, invită publicul la o seară specială, un eveniment 100% Mozart în care muzica va răsuna la Sala Radio ca într-o catedrală. Va fi interpretată celebra lucrare semnată de Amadeus: Marea missă în do minor, una dintre cele mai impresionante și enigmatice creații sacre ale compozitorului, o partitură monumentală, profund dramatică și, paradoxal, neterminată.

02
/04
/26

Gala Premiilor UNITER 2026 lansează „Perspective. Reflecții”, o campanie amplă care adună artiști, oameni de teatru, oameni de cultură, echipe, în jurul singurului eveniment de analiză la zi a fenomenului teatral românesc.

02
/04
/26

Institutul Cultural Român de la Tokyo lansează vineri, 3 aprilie 2026, ora 18.00, la sediul Ambasadei României în Japonia, seria de dezbateri „Japan through Romanian Eyes/Japonia prin ochii românilor”, un program care își propune să prezinte felul în care bornele culturale japoneze sunt asimilate și practicate de românii care trăiesc în Japonia, excelând în domenii care folosesc motivele specifice culturii, artei și civilizației japoneze.

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.

01
/04
/26

Miercuri, 1 aprilie 2026, începând cu ora 19:00, amatorii de artă sunt așteptați la vernisajul expoziției „Singing to Mars - Despre soldatul de dantelă”, în cadrul căreia vor fi prezentate lucrări de sculptură și desene ale artistei vizuale Gabriela Tofan, prezentate într-o scenografie a spațiului Galeriei Simeza, spațiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, organizator și partener.

27
/03
/26

Institutul Cultural Român din Bruxelles organizează, în perioada 29 martie – 2 aprilie 2026, un turneu literar al scriitorului Mircea Cărtărescu în Luxemburg, Haga și Amsterdam, în continuarea participării sale la cea de-a 55-a ediție a Târgului internațional de Carte de la Bruxelles.

27
/03
/26

„Lapte negru” aduce o perspectivă sinceră, curajoasă, autentică despre feminitate, maternitate, depresie postnatală și pasiunea pentru scris, într-o societate în care femeile încă se luptă cu standarde duble și cu tipare mentalitare conservatoare.