Symphactory Orchestra cântă la Festivalul Intercultural de Tradiție Maramureșeană
https://www.ziarulmetropolis.ro/symphactory-orchestra-canta-la-festivalul-intercultural-de-traditie-maramureseana/

Cea mai tânără orchestră din România, Symphactory Orchestra, este invitată să concerteze alături de dirijorul irlandez David Brophy la Festivalul Intercultural de Tradiţie Maramureşeană  „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”.

Un articol de Elena Simion|11 august 2014

În perioada 12 – 14 august, turiștii sunt invitați pe traseul schițat de „Harta comorilor vii”; meșterii de seamă din Țara Maramureșului vor întâmpina musafirii în atelierele din propriile case. Festivalul are scopul de a  pune Maramureșul pe harta turistică și culturală a Europei.

Pe 14 august, în Cimitirul Vesel din Săpânța, va răsuna suita „Vocile din Cimitirul Vesel”, în interpretarea unui grup de 120 de muzicieni din România, Irlanda, Scoția și Spania. Suita muzicală compusă de Shaun Davey este inspirată de epitafurile din cimitir.

Pe 15 august vor avea loc ateliere tradiționale și se va cânta muzică tradițională,  pe pajiștea festivalului. De la ora 15:00, va avea loc o repetiție cu public a concertului simfonic pe care îl puteți audia de la 20:30. În prezența compozitorului Shaun Davey vor concerta 120 de muzicieni din România, Irlanda, Scoția și Spania. România av fi reprezentată de către muzicienii din Symphactory Orchestra.

Symphactory Orchestra

Cunoscut inițial sub denumirea de Silvestri Orchestra, ansamblul Symphactory Orchestraa fost încă de la concertul inagural și până în prezent sub atenta formare muzicală a maeștrilor Tiberiu Soare și Gabriel Bebeșelea. De-a lungul timpului, Symphactory Orchestra a susținut concerte în cadrul Festivalului George Enescu, Bucharest Music Film Festival, B-Fit in the Street, realizând totodată primul proiect privat de operă în concert la Sala Radio, în aprilie 2013 – Don Pasquale de Gaetano Donizetti. Proiecte importante precum Gala de Operă de la Cercul Militar și Concertul Extraordinar de Anul Nou la Teatrul Odeon, sub conducerea dirijorală a maestrului Tiberiu Soare, poartă semnătura Symphactory Orchestra,  în colaborare cu Fundația Calea Victoriei.

Tinerețea, entuziasmul și profesionalismul de care a dat dovada cea mai tânără orchestră din România a adus acestei orchestre aprecierea publicului și a artistilor de renume din țară și strainatate cu care au colaborat, precum: tenorul Bogdan Mihai (Germania), sopranele Rodica Vica (Austria ) și Mădălina Andreea Barbu, baritonul Șerban Vasile (New York ), violonistul Răzvan Stoica (Olanda), violoncelistul Andrei Kivu (Franța ), baritonul Jean-Kristoff Bouton (Canada).

Shaun Davey – Compozitorul irlandez care îmbină muzica tradițională cu tradiția orchestrală

shaun-daveyShaun Davey s-a născut la Belfast, în 1948. De profesie istoric de artă, Shaun Davey s-a dedicat, din 1977, pe deplin muzicii clasice, de film și teatru și, nu în ultimul rând, celei inspirate din folclorul irlandez, combinată cu tradiția orchestrală. Tot el a îmbinat muzica tradițională irlandeză și cea a altor culturi, cum ar fi folclorul maramureșean.

A primit recunoaștere internațională în calitate de compozitor pentru teatru, cu numeroase partituri pentru Compania Regală Shakespeare. În SUA a lucrat atât pe Broadway, cât și în afara lui, primind Premiul Criticii din New York, precum și o nominalizare la premiile Tony pentru cea mai bună partitură muzicală. Munca sa în televiziune și film a fost încununată cu numeroase premii și nominalizări.

 

 

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.