Symphactory Orchestra și dirijorul Tiberiu Soare, concert de Ziua Europei la Casa Artelor „Dinu Lipatti”
https://www.ziarulmetropolis.ro/symphactory-orchestra-%c8%99i-dirijorul-tiberiu-soare-concert-de-ziua-europei-la-casa-artelor-dinu-lipatti/

Symphactory Orchestra împreună cu dirijorul Tiberiu Soare, Camerata Regală dirijată de Daniel Jinga, pianistul Ștefan Doniga şi violonista Diana Jipa, soprana Iulia Isaev, tenorul Alin Stoica, violonista Cristina Anghelescu şi violoncelistul Octavian Lup, alături de academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române oferă un regal în cinstea Zilei Europei, la Casa Artelor ‘Dinu Lipatti’.

Un articol de Petre Ivan|9 mai 2018

Primăria Municipiului București, prin Casa Artelor ‘Dinu Lipatti’ — cel mai nou centru cultural al orașului București, vă invită timp de trei zile, în 11, 12 și 13 mai, la un eveniment de excepție care, sub titlul ‘Muzica Europei — Zilele Europei la Casa Artelor Dinu Lipatti’, va reuni expoziții, conferințe, recitaluri și concerte, prilejuite de aniversarea Zilei Europei, din data de 9 mai.

Evenimentul va fi structurat pe trei coordonate — Seara muzicii românești, Seara muzicii germane și austriece și Seara muzicii franceze și italiene.

Frumusețea și puterea muzicii ne vor aduce împreună, pentru a ne reaminti tuturor nu doar valorile care au stat la baza formării Uniunii Europene, ci și faptul că sărbătorim 100 de ani la Marea Unirea a românilor. De altfel, ziua de 9 mai are pentru noi o semnificație dublă, fiind data la care, în 1877, Adunarea Deputaților a proclamat independența de stat a României, prin vocea istoricului și omului politic Mihail Kogălniceanu.

Vineri, 11 mai, de la orele 19.00, vom avea onoarea de a fi gazda vicepreședintelui Academiei Române, domnul Răzvan Theodorescu, ce va susține conferința ‘Cele două Europe’, un studiu asupra evoluției spațiului european din punct de vedere istoric, politic, dar mai ales cultural.

Diversitatea etnică atat de caracteristică spațiului românesc vă va fi prezentată de Casa Artelor ‘Dinu Lipatti’ prin recitalul extraordinar ‘România, mica Europă’, susținut de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga. Programul va cuprinde creații semnate de compozitori români, basarabeni, de origine maghiară, germană dar și evreiască, program care îl va avea la loc de cinste pe marele compozitor și pianist Dinu Lipatti, figură emblematică a artei românești și europene.

Recitalul va avea loc în Salonul de muzică al Casei Artelor ‘Dinu Lipatti’.

Sâmbătă, 12 mai, de la orele 19.00, vă vom invita la primul concert în curtea casei lui Dinu Lipatti, în aer liber. Orchestra Camerata Regală, condusă de dirijorul Daniel Jinga, împreună cu violonista Cristina Anghelescu și violoncelistul Octavian Lup, vor interpreta lucrări de W.A. Mozart, J.S. Bach, J. Haydn, J. Strauss și F. Kreisler.

Duminică, 13 mai, tot de la orele 19.00 și tot în curtea Casei Lipatti, Symphactory Orchestra sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, vor interpreta lucrări ale marilor compozitori francezi și italieni Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini și Jules Massenet. Soprana Iulia Isaev și tenorul Alin Stoica vor interpreta arii celebre din oprele ‘Carmen’, de Georges Bizet și ‘Faust’, de Charles Gounod, de la a cărui naștere se împlinesc, în 2018, 200 de ani.

Expoziția informativă ‘Uniunea Europeană — o istorie’, precum și expoziția de tablouri ‘Dinu Lipatti — familia, profesorii și prietenii’ vor fi accesibile publicului nostru pe tot parcursul celor trei zile, între orele 19.00 — 22.00.

Conceptul evenimentului ‘Muzica Europei — Zilele Europei la Casa Artelor Dinu Lipatti’ aparține regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor ‘Dinu Lipatti’.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Foto: Ziua Europei la Casa Artelor „Dinu Lipatti” – facebook

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.