Tabloul „Femei în parc” de Ioan Andreescu, adjudecat la 130.000 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/tabloul-femei-in-parc-de-ioan-andreescu-adjudecat-la-130-000-de-euro/

Tabloul „Femei în parc” semnat de pictorul Ioan Andreescu a fost adjudecat, miercuri seara, la licitaţia „Artă românească importantă” organizată de casa Artmark în Capitală, la suma de 130.000 de euro, fiind cea mai bine vândută lucrare a sesiunii. La preţuri ridicate au fost cumpărate şi lucrările: „Veneţiană” („Putana”) de Nicolae Tonitza, la 75.000 de […]

Un articol de Andrada Văsii|31 ianuarie 2013

Tabloul „Femei în parc” semnat de pictorul Ioan Andreescu a fost adjudecat, miercuri seara, la licitaţia „Artă românească importantă” organizată de casa Artmark în Capitală, la suma de 130.000 de euro, fiind cea mai bine vândută lucrare a sesiunii.

La preţuri ridicate au fost cumpărate şi lucrările: „Veneţiană” („Putana”) de Nicolae Tonitza, la 75.000 de euro, „Natură statică cu vase şi carte” de Gheorghe Petraşcu, la 27.000 de euro, „Mioare” de Nicolae Grigorescu şi „Iarnă pe strada Lizeanu” de Ion Ţuculescu, fiecare la preţul de 25.000 de euro, „Ţigăncuşă” de Octav Băncilă, la 23.000 de euro, „Tânără în interior” de Francisc Şirato la 21.000 de euro, „Marrakech” de Ştefan Popescu, la 19.000 de euro, „Primăvară la Kyoto” de Samuel Mutzner, la 18.500 de euro, „La fereastră” de Alexandru Ciucurencu, la 15.000 de euro.

Miercuri seara, Artmark a organizat şi licitaţia „Artă postmodernă şi contemporană”, unde cel mai bine vândut lot a fost „Adevăr şi poezie la Mangalia” de Gheorghe Petraşcu, la 70.000 de euro.

Printre lucrările care au fost adjudecate la această sesiune la preţuri ridicate s-au mai numărat: „Pervaz cu hortensii” de Alexandru Ciucurencu, la 16.000 de euro, „Călător în lumea sa” de Ştefan Câlţia şi „Clown” de Corneliu Baba, fiecare la 12.000 de euro, „Anemone” şi „Arlechin” semnate tot de Corneliu Baba, la 8.000 de euro, respectiv 7.000 de euro.

Licitaţia „Artă românească importantă” a avut vânzări de 510.250 de euro şi o rată de adjudecare de 86.67%, iar cea de „Artă postmodernă şi contemporană” de 282.425 de euro, rata de adjudecare fiind de 89.16%.

Următoarea sesiune Artmark, intitulată „Mărţişor I – pictură şi sculptură”, va fi organizată pe 19 februarie.

Sursa: Agerpres

27
/07
/13

Peste 5.000 de filme documentare din întreaga lume, aflate în arhiva Studioului Astra Film Sibiu, pot fi vizionate la cerere de turişti, cercetători sau cinefili, în cadrul unui program estival. Un bilet costă șase lei, iar filmele pot fi văzute de luni până vineri între orele 9 și 15, la sediul Studioului Astra Film.

27
/07
/13

REPORTAJ MULTIMEDIA Cum poţi să călătoreşti, fără să ieşi din casă şi să priveşti, fără să-ţi deschizi ochii? Simplu: prin teatrul radiofonic. Iar când cineva îţi face loc în culise, spectacolul sporeşte, fără să-ţi dea impresia că magia s-a destrămat.

25
/07
/13

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.