Tinerii rebeli ai filmului românesc (2)
https://www.ziarulmetropolis.ro/tinerii-rebeli-ai-filmului-romanesc-2/

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 Iulie 2013

Revoluţia din 1989 a adus cea mai importantă schimbare pentru filmul românesc: căderea cenzurii oficiale. Dezorganizaţi şi parte a unui sistem în plină prăbuşire, regres care avea să ducă la faliment moral şi financiar şi la cifra record de 0 filme lansate pe marile ecrane în 2000, cineaştii – din vechile generaţii sau aflaţi abia la debut – aveau în sfârşit posibilitatea să-şi defuleze liber traumele. Să-şi poarte războaiele personale cu trecutul recent sau cu prezentul fierbinte.

În contextul unei societăţi divizate, sărăcite şi cu momente de răbufniri violente, estetica cinematografică propusă de cineaştii acelor ani este majoritar una a urâtului, a mizeriei, a vulgarităţii. Dialogurile sunt stridente, replicile se ţipă, limbajul colorat se dezlănţuie, sexul se detabuizează, nuditatea cucereşte ecranele.

Temele social-politice „tari“ ale vremii – Revoluţie, mineri, „terorişti“, ciocniri etnice, securişti, comunişti, copii orfani sau cu handicap, sărăcie, politicieni corupţi, falimente, îmbogăţiţii tranziţiei, televiziune, Occident – ajung subiectele predilecte ale filmelor.

Construiesc un univers care până atunci fusese, pe alocuri, doar prefigurat, iar ulterior, după 2000, va rămâne apanajul unor foşti mari regizori încremeniţi în obsesii (Dan Piţa, Mircea Daneliuc).

Numărul filmelor se reduce substanţial în această perioadă şi, pe fondul transformărilor social-politice, rebeliunea îşi schimbă forma de manifestare – devine mai directă, fără perdea sau subtilităţi. Vremea celebrelor „şopârle” şi subînţelesuri dispare.

Mitică și Nela

Interzis în mare parte în timpul comunismului, Lucian Pintilie devine unul din cei mai prolifici cineaşti ai anilor `90 şi creatorul celor mai multe figuri de revoltaţi, tot atâtea alter ego-uri cu înclinaţii justiţiare ale regizorului însuşi.

Mitică (Răzvan Vasilescu) din „Balanţa” (1992), film care reia personajul din scrierea lui Ion Băieşu ce a stat şi la baza debutului lui Alexandru Tatos, „Mere roşii” (1976), este un nemulţumit, un nonconformist, un profesionist în căutarea dreptăţii într-un mediu viciat (subiectul e plasat în ultimii ani de comunism). La fel ca partenera sa Nela (Maia Morgenstern), Mitică este un răzvrătit impulsiv, agitat, extrovertit, cinic. El devine portavocea celor care simţeau nedreptăţile, apăsarea şi proasta aşezare a lumii din jurul lor.

Tot Răzvan Vasilescu îl interpretează şi pe procurorul curajos din „Prea târziu” (1996, r. Lucian Pintilie), care porneşte o luptă fără succes cu un întreg sistem. Este o confruntare disproporţionată, care scoate însă la suprafaţă monstruozitatea (simbolizată de „subomul” dinspre final) pe care Pintilie o considera rezultatul societăţii brutale în a cărei victimă se erija.

Citiți și: VIDEO Tinerii rebeli ai filmului românesc (1)

O altă figură puternică de rebel din galeria propusă de Pintilie este Mitu (Costel Caşcaval) din „Terminus paradis” (1998). Insubordonarea sa nu are limite: porcar de meserie, Mitu este în conflict cu familia, dezertează din armată, foloseşte un tanc pentru a distruge dugheana şefului (Doru Ana) iubitei sale Norica (Dorina Chiriac), pe care îl şi ucide. Fură arma unei santinele, fuge cu ea, după care este urmărit cu elicopterul, pentru a sfârşi împuşcat. Mitu nu este atât un personaj, cât o nouă manifestare a aceleiaşi declaraţii de război prin care Pintilie a încercat să-şi vindece rănile legate de România.

De un sfârşit tragic are parte şi Pepe (Cristi Iacob) din „Pepe şi Fifi” (1994), în regia lui Dan Piţa. Un „tânăr furios” care aspiră la celebritate prin box, dar care ajunge la rândul său victimă a lumii interlope şi a unei societăţi tulburi.

O conștiință învinsă

Filmele Noului Cinema Românesc nu au acordat o atenţie prea mare rebelilor. Unele explicaţii sunt la îndemână. Regizorii afirmaţi după 2000 au schimbat complet paradigma estetică şi tematică, virând spre „intimism” (Valerian Sava), poveşti simple şi fără eroi, naraţiuni care fuseseră tabu în întreaga istorie a filmului românesc. Cu puţine excepţii, noii cineaşti nu au motive să lupte cu un sistem, încercând mai degrabă să-şi încheie socotelile cu propriul trecut şi cu numeroasele căutări artistice.

Există, totuşi, câteva figuri de rebeli şi în peliculele ultimului deceniu şi ceva, chiar dacă sunt mai degrabă conjuncturale. Naivi, teribilişti şi plini de bravadă, tinerii Vali (Dragoş Bucur) şi Ovidiu (Alexandru Papadopol) din „Marfa şi banii” (2001), debutul lui Cristi Puiu, iau contact cu o lume nouă, necunoscută, violentă, sugerată doar, care îi împinge spre maturizare. Fără a fi rebeli în sensul clasic al termenului, drumul lor cu încărcătură iniţiatică are amprenta unei libertăţi inconştiente, a unei inocenţe pe cale de a primi o învăţătură dură.

Un alt debut, „Furia” (2002), de Radu Muntean, aduce de asemenea în prim-plan doi tineri, Luca (Dragoş Bucur) şi Felie (Andi Vasluianu), care intră în lumea interlopă bucureşteană. Felie îşi pierde viaţa, în timp ce Luca îşi dezlănţuie violent în final furia acumulată prin umilinţele şi fricile la care a fost supus. Răzvrătirea sa este însă una izolată, mai degrabă interioară, fără a aduce în vreun fel atingere lumii din care încearcă să se sustragă.

Un rebel eşuat şi fără glorie este şi Cristi (Dragoş Bucur), din „Poliţist, adjectiv” (2009), al doilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu. La fel cum regizorul chestionează o serie de convenţii cinematografice larg răspândite, propunând o estetică a dedramatizării şi a anti-spectacularului, şi poliţistul Cristi pune sub semnul întrebării justeţea unor legi sau sensul unor noţiuni. Lecţia pe care o primeşte însă de la superiorul său (Vlad Ivanov), într-una din cele mai comentate secvenţe din filmele româneşti, îl face să cedeze. Conştiinţa îi este învinsă. Numai că o astfel de înfrângere era oarecum firească pentru un film căutat anti-eroic.

Cel mai cool rebel

Mai apropiat de portretul unei rebel pur-sânge este Silviu (George Piştereanu), din „Eu când vreau să fluier, fluier” (2010), de Florin Şerban. Evadarea sa din închisoare, declanşată iniţial din impulsul de a împiedica plecarea fratelui mai mic în Italia împreună cu mama lor, se transformă în final într-o simplă dorinţă de a petrece câteva clipe în libertate cu studenta de care se simţise atras în detenţie.

Un gest sincer şi curajos de rebeliune, manifestare a unei interiorităţi neliniştite. Chiar dacă, aşa cum ne sugerează finalul, Silviu va ajunge din nou în închisoare, actul său de insubordonare poartă urma unor aspiraţii superioare, demnă de marii rebeli ai filmului american de odinioară, interpretaţi de James Dean, Marlon Brando, Paul Newman sau Warren Beatty.

Tot George Piştereanu îl întruchipează şi pe Luca din „Loverboy” (2011, r. Cătălin Mitulescu), care se poate califica pentru titlul de cel mai cool personaj din filmul românesc recent. Luca este băiatul fără scrupule, un nelegiut care păcăleşte fetele pentru a profita de ele, fără ca spectatorii să poată şti cu adevărat în ce măsură afecţiunea pe care le-o arată are şi ceva sincer.

Poate că rebelul absolut al Noului Cinema Românesc, cel care a luptat împotriva nedreptăţii cu propriul trup până la sacrificiul suprem, este însă Crulic (voce – Vlad Ivanov), protagonistul remarcabilului documentar de animaţie „Crulic – drumul spre dincolo” (2011), realizat de Anca Damian.
Ajuns fără vină într-o închisoare din Polonia, tânărul intră în greva foamei în semn de protest, însă gestul său este ignorat de o birocraţie poloneză şi românească demnă de literatura lui Kafka. Dacă rebelii din timpul comunismului cădeau pradă ideologiei deseori criminale, Crulic ajunge victimă a indiferenţei unor sisteme încă prost aşezate.

Nota autorului

La fel ca în textul despre filmele din timpul comunismului, mi-am focalizat şi aici atenţia doar asupra personajelor masculine pe care le-am considerat reprezentative, deşi cinematografia anilor `90 a oferit câteva remarcabile portrete feminine ale rebeliunii – Nela (Maia Morgenstern) în „Balanţa” (1992) lui Lucian Pintilie sau Irina (Oana Pellea) în „Vulpe – Vănător” (1993) de Stere Gulea.

Reducerea drastică a numărului de filme după 1990, dar şi schimbarea imaginii de fundal au dus la diminuarea semnificativă a posibilităţilor de a întâlni rebeli pe marele ecran. Prin urmare, selecţia a fost mai simplă. Dar, bănuiesc, nici ea ferită de pericolul omisiunilor sau al subiectivităţii.

În fotografia de sus: Imagine din filmul „Crulic“; jos – Dragoș Bucur (stânga), Răzvan Vasilescu și George Piștereanu

Foto: Cinemagia/Cinemarx

Ionuţ Mareş, autorul eseului,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

12
/12
/18

TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

30
/09
/18

Festivalul de film documentar fARAD propune la cea de-a 5-a ediție, care se desfășoară anul acesta în perioada 3-7 octombrie la Cinema Arta, o selecție de 12 filme inspirat selecționate, proiectate în prezența realizatorilor și conectate, mai mult decât oricând, la realitate. Tema acestei ediții este Trup/Suflet.

06
/08
/18

PREVIEW Am intrat în a doua jumătate a anului, iar cinematografia română se pregătește pentru filmele toamnei. Aproape 20 de titluri ar urma să ajungă pe marile ecrane, printre care unele semnate de Paul Negoescu, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Radu Muntean sau Stere Gulea. „Touch Me Not” rămâne pentru 2019.

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

02
/04
/18

ANCHETĂ Continuăm demersul de a vi-i prezenta pe unii dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari – scurtmetrajele lor stau deja mărturie – să tot auzim de următorii cinci cineaști în anii care vor veni: Radu Matei Bărbulescu, Cecilia Felméri, Cristina Haneș, Luiza Pârvu și Andrei Răuțu.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

Page 1 of 41234