Sunt pregătiţi. Sunt pregătiţi să ofere totul, să înveţe totul, să obţină totul. Sunt studenţii Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” care îşi prezintă zilele acestea spectacolele în cadrul Galei Absolvenţilor UNATC.
Un articol de Dan Boicea|7 iulie 2022
Astăzi, de la ora 12.00, Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis le-a primit cu cortina deschisă ideile, aspirațiile, visele. Andreea Moustache, Emanuel Varga, Varty Mihail și Dan Coza / Radu Moldovan au prezentat spectacolul „Tabloul vrăjit” pentru un public foarte darnic cu aplauzele. Accesul a fost gratuit, fiind posibil în baza unei rezervări efectuate la casa de bilete a Teatrului Metropolis, la numărul de telefon: 021 210 51 08.
„Tabloul vrăjit”, adaptare liberă după „Trei fete de-mpărat și trei băieți de lăudat”, o dramatizare de Bogdana Darie, după basme românești, în regia și scenografia Andreei Ciocîrlan, este un spectacol al secției Master Pedagogie Teatrală. Un demers onest, o poveste bine spusă, cu umor și candoare, un foarte reușit exercițiu de creativitate în care talentul actorilor a jonglat cu muzica creată chiar pe scenă, folii translucide, mânuirea păpușilor și a emoțiilor, în doar 55 de minute. Sunt actori gata pentru scenă, oricând integrabili în orice trupă din București și din țară. Sau care și-ar putea adapta tehnica de joc la structura oricărui proiect independent.
De-a lungul timpului, Teatrul Metropolis a fost casă pentru tinerii artiști aflați la început de drum. Foarte mulți dintre ei au urcat pentru prima oară pe o scenă profesionistă la Metropolis, apoi s-au impus, și-au câștigat drepturile lor la premii și la faimă și aprecierile criticilor, ale publicului și ale colegilor. Metropolis a pariat pe ei și a câștigat. Toată lumea a câștigat: teatrul, spectatorii, artiștii. Și Metropolis continuă să facă ce a știut mai bine.
Într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, actrița Mihaela Velicu spunea despre Metropolis că este un teatru de top care prioritizează disciplina și grija față de actori. ”Cabinierele, mașiniștii, recuziterii, regizorii tehnici vin în întâmpinarea ta, atenți la scenă și joc ca să nu simți o clipă că îți lipsește ceva. Disciplina de aici m-a dat pe spate. M-a făcut să mă obișnuiesc cu gândul că e o normalitate ca toate să fie la locul lor înainte de spectacol. Mai târziu, am văzut că e o chestie rară, nu o normalitate”.
Și studenții care trec acum prin primele probe de foc au șansa să guste din această normalitate, să vadă ce înseamnă sistemul bine pus la punct al unui teatru profesionist.
Teatrul Metropolis continuă, așadar, să ofere tot ce are mai bun tinerilor creatori: o rampă de lansare și o șansă la vizibilitate, într-un continuu demers de sprijinire a performanței pe scena sa.
Gala Absolvenților, organizată în perioada 1-9 iulie de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este un amplu eveniment al educației artistice din România. În timpul Galei, cei 285 de tineri Absolvenți UNATC propun peste 70 de producții artistice UNATC: 39 spectacole de teatru, 11 spectacole de coregrafie, 16 filme de scurtmetraj, 8 filme de animație, 2 lecții demonstrative de dans, jocuri, instalații foto-video, expoziții Augmented Reality și de fotografie.
Pe 9 iulie, în ultima zi a evenimentului, vor fi acordate 40 de premii celor mai buni absolvenți UNATC, apoi va avea loc un concert special pe Insula UNATC, susținut de trupa Eyedrops. Seara va fi încheiată cu petrecerea de final.