Tablourile furate, ţinute „în pungi de un leu”. Hoţii nu ştiau cât să ceară pe ele
https://www.ziarulmetropolis.ro/tablourile-furate-tinute-in-pungi-de-un-leu-hotii-nu-stiau-cat-sa-ceara-pe-ele/

Tablourile de zeci de milioane de euro furate din Olanda au fost scoase din ramele în care se aflau şi ţinute o perioadă în localitatea Măcin, „în pungi de un leu”, iar când au vrut să le vândă, hoţii nu au ştiut ce preţ să ceară pe ele.     Cei trei suspecţi arestaţi preventiv […]

Un articol de Andrada Văsii|31 ianuarie 2013

Tablourile de zeci de milioane de euro furate din Olanda au fost scoase din ramele în care se aflau şi ţinute o perioadă în localitatea Măcin, „în pungi de un leu”, iar când au vrut să le vândă, hoţii nu au ştiut ce preţ să ceară pe ele.

 

 

Cei trei suspecţi arestaţi preventiv în cazul furtului celor şapte tablouri din muzeul Kunsthal din Rotterdam au dat declaraţii contradictorii. „Se mint între ei şi se ceartă”, au spus sursele judiciare citate.

„Ideea este că nu se ştie unde sunt tablourile, iar toate eforturile lor (ale anchetatorilor DIICOT – n.r) se îndreaptă şi se canalizează spre găsirea tablourilor”, au mai spus sursele citate, precizând că Radu Dogaru, unul din cei trei suspecţi arestaţi preventiv, ar fi avut la un moment dat tablourile.

Potrivit aceloraşi surse, după ce au fost aduse în România, tablourile furate au stat aproximativ o lună „într-o sacoşă de plastic, la o persoană din Măcin, un anume Bica”.

„Dogaru s-a dus cu tablourile rulate, puse într-o pungă de un leu. Ele nu mai erau în ramele în care se aflau când au fost furate din muzeu. Când s-au dus să negocieze preţul, Dinescu l-a întrebat: «Pai bine, bine…cât doriţi pe tablou?», la care Dogaru a dat din umeri şi a spus: «Păi nu ştiu cât să cer». Habar nu aveau cât să ceară”, au arătat sursele citate.

Toţi anchetatorii „s-au minunat” cum trei români „au cărat pânze de peste 60 de milioane de euro în pungi din plastic”, au precizat sursele judiciare.

Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Trei dintre suspecţi – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru – au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanţa Judecătoriei Sectorului 5 în motivarea deciziei.

Potrivit documentului citat, „în cursul anului 2012, inculpaţii, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un număr de şapte tablouri de mare valoare (printre care se numără tablouri ale pictorilor Henri Matisse, Paul Gaugain, Claude Monet), prejudiciul cauzat părţii vătămate Fundaţia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane de euro”.

Instanţa arăta în motivare că în acest dosar este implicat inclusiv un asistent al lui Cătălin Botezatu, care, împreună cu un cetăţean moldovean, ar fi încercat să evalueze şi să vândă două dintre tablouri lui Constantin Dinescu.

Potrivit anchetatorilor, cele două persoane i-ar fi prezentat tablourile lui Dinescu, acestea au fost evaluate de Mariana Dragu, angajată a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), iar după ce a aflat că sunt originale, a refuzat să le cumpere.

Evaluatorul a fost pus sub învinuire în acest dosar, au precizat anchetatorii, citaţi în motivarea instanţei.

Anchetatorii au mai arătat că cei trei bărbaţi arestaţi ar fi fost denunţaţi procurorilor de către o fostă iubită a unuia dintre aceştia.

Tribunalul Bucureşti a respins recursul celor trei, astfel că aceştia sunt cercetaţi în continuare în arest preventiv.

Autorii furtului din octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam voiau să dea foc la tablouri din cauza situaţiei generate, au spus reprezentanţii DIICOT, la Tribunalul Bucureşti, precizând că există o interceptare în acest sens.

În faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, procurorul DIICOT a arătat Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”.

În acest caz a fost reţinut şi asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, pentru tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune. Condrat a fost eliberat marţi seară din arestul Poliţiei Capitalei, după ce a dat declaraţii procurorilor DIICOT.

 

Sursa: Mediafax

04
/08
/13

Unul dintre cele mai frumoase teatre din Grecia Antică, construit în urmă cu 2.300 de ani, a fost redeschis pentru public sâmbătă la Messene, în sudul Peninsulei Peloponez. Abandonat de messenieni sub influenţa creştinismului (Epistolele Sfântului Pavel către messenieni), căzut în uitare vreme de 17 secole, teatrul din Messene s-a redeschis şi a fost readus […]

04
/08
/13

Teatrul Ion Creangă a încheiat selecţia spectacolelor pentru cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, eveniment ce va avea loc în perioada 28 septembrie – 5 octombrie. Iniţiat în anul 2005, de către Cornel Todea, Festivalul îşi propune să fie un program complex de educaţie teatrală, […]

03
/08
/13

Prima înregistrare muzicală din cariera lui Luciano Pavarotti, realizată în 1963, va fi inclusă pe un album care va cuprinde 50 dintre hiturile marelui tenor şi va fi lansat în octombrie. Înregistrarea - aria "Che Gelida Manina" din "La Boheme" de Giacomo Puccini - a fost realizată după debutul tenorului la televiziunea britanică, în 1963, în emisiunea "Sunday Night At The London Palladium with Bruce Forsyth".

03
/08
/13

Guvernul britanic încearcă să îi interzică artistei Kelly Clarkson să scoată din ţară un inel care a aparţinut scriitoarei Jane Austen, pe care cântăreaţa americană l-a cumpărat în 2012. Cântăreaţa originară din statul american Texas a cumpărat acel inel la o licitaţie organizată în 2012, unde a plătit suma de 152.450 de lire sterline (230.748 dolari).

03
/08
/13

„Nu sînt un carierist, sînt un modest soldat care are în raniţă 40 de piese şi care mărşăluieşte şi, pe unde trece, întreabă: «Vreţi? Iată, vă dau. Citiţi!»“, îşi face autoportretul dramaturgul Matei Vişniec, într-un interviu publicat de Rhea Cristina în cartea „Românii secolului XXI“.

02
/08
/13

Vernisajul expoziţiei ,,Desant în alb'' va avea loc astăzi în spațiul de artă contemporană Aiurart. Cei cinci artişti care ocolesc o expoziţie sunt Peter Lober, Alexander Wissel, Wanda Koller, Moritz Fiedler, Johannes Bendzulla.

02
/08
/13

În luna august Teatrul Mignon se întâlneşte cu spectatorii la mare. În fiecare week-end găsiţi spectacole de teatru la ,,amfiTEATRU", La Pescărie - Vama Veche.

02
/08
/13

Cântăreaţa Madonna a achiziţionat recent drepturile de ecranizare a romanului ,,The Impossible Lives of Greta Wells", pe care intenţionează să îl regizeze.

02
/08
/13

Cum era Ateneul în perioada interbelică, ce se juca la Teatrul Național din București și cum își petrecea diminețile familia regală - aflăm din jurnalul pe care îl ținea zilnic Regina Maria a României.