Tamara Buciuceanu-Botez, sărbătorită la „Gala Teatrului Metropolis 12”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tamara-buciuceanu-botez-sarbatorita-la-gala-teatrului-metropolis-12/

Teatrul Metropolis sărbătoreşte împlinirea a 12 ani de existenţă, prin organizarea unui eveniment special. Astăzi, 17 decembrie 2018, de la ora 19.00, va avea loc „Gala Teatrului Metropolis 12”, care, pe lângă marcarea frumoasei „vârste” a instituţiei teatrale, va aniversa şi cei 66 de ani de la debutul marii actriţe Tamara Buciuceanu-Botez pe scena românească.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2018

De 12 ani a devenit deja o tradiţie ca Teatrul Metropolis să le ofere iubitorilor de teatru ocazia de a se bucura de momente memorabile. Datorită calităţii şi originalităţii ofertei culturale, Teatrul Metropolis şi-a construit o imagine puternică în peisajul teatral al Capitalei, încântând publicul cu peste 3.500 de reprezentaţii de succes ale spectacolelor remarcabile din repertoriu, realizate de 60 de regizori, cu implicarea a 600 de actori foarte talentaţi.

Este esenţial să preţuim marile valori ale teatrului românesc şi să le acordăm recunoaşterea pe care o merită pe deplin. În acelaşi timp, este important să susţinem noua generaţie de talente, pentru a menţine vie arta spectacolului românesc.

În acest context, Teatrul Metropolis organizează un eveniment deosebit. „Gala Teatrului Metropolis” marchează, într-un mod aparte, 12 ani de existenţă a primului teatru de proiecte din Bucureşti, evenimentul având-o în prim plan pe marea „doamnă a teatrului şi filmului românesc”, binecunoscuta actriţă Tamara Buciuceanu-Botez, care aniversează 66 de ani de carieră artistică.

Îndrăgita artistă a intrat în inimile românilor, datorită talentului său deosebit şi a numeroaselor roluri pe care le-a interpretat măiestos, scriind pagini de istorie în lumea teatrului şi în cea a cinematografiei româneşti. Dintre cele mai cunoscute roluri amintim: Aneta Duduleanu în „Cuibul de viespi”, regia: Horea Popescu, Chiriţa în „Chiriţa în provincie”, regia: Alexandru Dabija, Isoscel în „Liceenii”, regia: Nicolae Corjos.

„Gala Teatrului Metropolis 12”, care are loc pe 17 decembrie 2018, de la ora 19.00, oferă ocazia unei întâlniri emoţionante între artişti de seamă ai generaţiei de aur a teatrului românesc şi tineri actori extrem de talentaţi.

În anul 2011, în semn de preţuire a impresionantei activităţi artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe „Aleea Celebrităţilor”, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Foto: Tamara Buciuceanu-Botez – facebook, ok Magazine

04
/02
/14

Deep Purple va urca din nou pe scena bucureşteană, pe 20 februarie, Dulce Pontes, regina contemporană a muzicii fado, îi va încânta pe spectatori pe 9 februarie, iar Ricchi e Poveri, una dintre cele mai cunoscute trupe italiene ale ultimilor 40 de ani, se reîntoarce în România pe 26 februarie - Concertele bucureștene din această lună.

03
/02
/14

“Cinema-Edu” aduce din nou filmele de calitate în programa extra-curriculară a liceenilor. Aflat la cea de-a patra sa ediție, proiectul de educatie cinematografica este dezvoltat de Asociația Culturală Macondo și sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei.

03
/02
/14

CRONICA DE TEATRU Tom si Jerry se joacă „de-a şoarecele şi pisica”. Nu între ei, ci cu oameni. O comedie atât de neagră, încât râsul devine un deliciu interzis. Spectacolul se joacă pe 4 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.

03
/02
/14

CRONICA DE TEATRU Inspirați, expirați… și intrați ȋn „Panica.“ Pătrundeți dincolo de ușile ȋnchise, ȋn culisele psihicului masculin, ȋn plină criză existențială. Ce se ȋntȃmplă acolo? Trei bărbați complet diferiți se ȋntȃlnesc pe un teritoriu comun, ȋn momente de răscruce. Theodor-Cristian Popescu pune ȋn scenă piesa cunoscutului dramaturg finlandez Mika Myllyaho, scrisă ȋn 2005 și […]

03
/02
/14

„Tarelkin” are ceva din „Procesul” kafkian, fiind însă mai puțin rafinat, fiind, așadar, o esență. Intriga este oarecum caraghioasă, pare stupidă, dar oamenii au fost cândva încă mai naivi decât sunt astăzi. E doar un truc, e doar pânza pe care se putea picta, cu folos, acest mare tablou al deșertăciunii.

02
/02
/14

În 2 şi 9 februarie, „ Duminica filmului românesc” se adaptează în funcţie de transmisiunile sportive de Cupa Davis, respectiv Jocurile Olimpice. Astfel în aceste două duminci, TVR 2 a programat câte un singur film românesc în loc de două (filme semnate de Alexandru Tatos, respectiv Mircea Drăgan), aşa cum se întâmplă la „Duminica filmului românesc”, încă din 2013.

02
/02
/14

Jerry Seinfeld a confirmat faptul că actorii din serialul de comedie "Seinfeld" se vor reuni pentru un nou proiect. Acesta a spus că noul proiect TV reprezintă "o formă mai scurtă" şi "unică" şi că producţia va fi disponibilă "foarte, foarte curând".