TAMTAM FESTIVAL – arta și cultura dau sens Brașovului, orașului din inima țării
https://www.ziarulmetropolis.ro/tamtam-festival-arta-si-cultura-dau-sens-brasovului-orasului-din-inima-tarii/

TAMTAM Festival, eveniment aflat la a doua ediţie are loc în Braşov, între 11 şi 12 septembrie 2020. Festivalul îşi propune vitalizarea spaţiului urban prin artă, transformând oraşul, cu spaţiile sale publice, într-o amplă scenă culturală. Fiecare oraş trăieşte prin oamenii săi. Desi există o serie de limitări, în acest context diferit, ele devin oportunităţi de reîntâlnire în spaţiul urban.

Un articol de Petre Ivan|7 septembrie 2020

Redefinirea spațiilor publice prin intermediul artiștilor și prezentarea lor către public, într-o manieră creativă, autentifică rolul de liant, pe care arta îl are în Brașov.

TAMTAM Festival, printr-un discurs sincer, invită publicul să fie parte din fiecare reprezentație desfășurată în aer liber, în spații inedite, fie pe stadion, în piațete sau direct în stradă. În universul nelimitat, construit de cele 5 arte, publicul va descoperi orașul prin artă, cu vulnerabilitate, putere și armonie. Timp de 2 zile, artiștii se vor sincroniza cu fiecare spectator în parte, iar inimile unor oameni cunoscuți sau complet necunoscuți vor face #TamTam în orașul din inima țării. Peste 70 de artiști vor susține mai mult de 30 de reprezentații de muzica, teatru, dans, film și arte vizuale.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, iar măsurile de siguranță ce se impun, în contextul actual, vor fi respectate.

Ioan-Dragoș Dimitriu, directorul artistic al festivalului, a declarat: „Prin aceste evenimente organizate aducem în Centrul Vechi al orașului un pic de „culoare” pentru sufletele oamenilor. Anul acesta artiștii vin exclusiv din România, tocmai în ideea de a sprijini scena culturală a țării. Așteptăm vizitatori din întreaga țară la Brașov, într-un demers menit să scoată emoțiile în stradă. TAMTAM este despre a ne bucura împreună de viața aceasta minunată”.

Horia Mihail, directorul general și inițiatorul festivalului a declarat: „Brașovul, inima țării, va continua să bată cu putere din punct de vedere artistic și în 2020, ca urmare a sprijinului primit din partea comunității artistice și a iubitorilor de cultură. Dorim să construim din nou o scenă și să lăsăm emoțiile artiștilor și bucuria spectatorilor să se manifeste liber, respectând întru totul măsurile de siguranță impuse”.

Ediția de anul acesta a festivalului va aduce pe scenă exclusiv artiști din România, Compact, byron cu MUSE Quartet, The Jazzy Jo Experiance, Horia Mihail, Filip Papa, Ionuț Bogdan Ștefănescu, Tango Trio Bucharest, multi tineri artisti brasoveni, Teofil Mihailescu, Unveiled.ro, Valentin Serban, Fallen Angel și mulți alții.

Informații de acces:

Festivalului începe vineri și sâmbătă, de la ora 13:00, și se termină la ora 22:00, respectiv 23:00. Reprezentațiile vor avea loc pe stadionul Colegiului Național Andrei Șaguna (scena principală), la Bastionul Țesătorilor (teatru), la galeria KronArt (concerte muzica clasica), în spațiul din fața Centrului Cultural Reduta, în Piața Brassai și pe terasele câtorva localuri de pe strada Republicii, unde își vor face apariția artiști solo și duete.

La scena mare de pe Arena Colegiului Național Andrei Șaguna va fi permis accesul a maximum 500 de persoane, conform normelor în vigoare de la ora actuală. Aici vor fi amplasate scaune la o distanța de 1,5 m unul față de celălalt. La Galeria KronArt este permis accesul a 40-50 de persoane. Concertele se vor desfășura cu geamurile deschise, pentru a inclde si o auditie stradal. La Bastionul Țesătorilor este permis accesul a 100 de persoane, în timp ce în Piața Brassai vor putea participa la eveniment maximum 200 de persoane.

Fiecare scenă va fi semnalizată și perimetrul acesteia delimitat, iar accesul se va realiza în sensuri diferite. La intrare, persoanele pot vor primi mască la cerere, iar soluții de igienizare, sunt puse la dispoziție de organizatori. Tot procesul va fi supravegheat de 50 de voluntari și de reprezentanți ai autorităților locale, care se vor asigura de respectarea tuturor măsurilor de siguranță.

Mai multe detalii pe www.tamtamfestival.ro

Inițiat în2019, TAMTAM Festival și-a propus să promoveze orașul, arta, implicit comunitățile de artiști, în solidaritate cu toate instituțiile publice interne și internaționale.

Pe termen lung, TAMTAM Festival lucrează la construirea unei platforme culturale locale și implicarea comunității în demersul cultural. Sensul acestui proiect este de a facilita educația și tranziția publicului, de la o participare introversă la una activă, directă cu artiștii invitați în fiecare ediție. Rostul artei, cea fără de care lumea se golește de sensibilitate este de a împărtăși emoție, de aceea facem #TAMTAM.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.