Tânărul virtuoz Daniel Ciobanu, pe scena de la St James’s Piccadilly
https://www.ziarulmetropolis.ro/tanarul-virtuoz-daniel-ciobanu-pe-scena-de-la-st-jamess-piccadilly/

Pianistul Daniel Ciobanu va concerta, în data de 14 august, pe scena Bisericii St James, o foarte frecventată adresă muzicală situată pe celebrul bulevard londonez Piccadilly, în debutul unei serii de recitaluri pe care Institutul Cultural Român din Londra o va organiza aici în următoarele luni în colaborare cu mai mulţi promotori britanici.

Un articol de Liliana Matei|14 august 2015

Daniel Ciobanu, un muzician în plină plină afirmare, remarcabil printr-o tehnică sigură, infuzată de sensibilitate, va prezenta un program cuprinzând lucrări de Benjamin Britten, Frédéric Chopin şi Maurice Ravel.

Concertul său completează consistenta prezență românească pe scenele muzicale ale Londrei din această vară, care continuă cu un concert al violoncelistului Răzvan Suma şi al pianistei Rebeca Omordia în 21 august la aceeaşi St James’s Church Piccadilly şi se încheie cu debutul londonez al tinerei pianiste ieşene Lia Popa, la St Martin-in-the-Fields, în 1 septembrie.

Pianistul Daniel Ciobanu a studiat ca bursier „Constantin Silvestri” la Stewart’s Melville College din Edinburgh după ce a terminat studiile muzicale liceale în oraşul său natal, Piatra Neamţ. În anul 2008, a devenit Tânărul muzician al anului în urma participării la competiţia organizată de Rotary International Club din Edinburgh. În prezent, pianistul studiază la Royal Scottish Academy of Music din Glasgow. De-a lungul anilor de studii, a participat la mai multe cursuri de măiestrie cu profesori vestiţi precum Peter Donohoe sau Murray McLachlan şi a susţinut concerte în Italia, Elveţia, Ungaria şi Statele Unite prin intermediul Fundaţiei „Musica in Amicizia”, coordonată de maestrul Iulian Arcadi Trofin.

Daniel Ciobanu a susţinut concerte în numeroase academii muzicale din lume, precum Salzburg Mozarteum, Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma sau Musicians’ Institute of Contemporary Music din Los Angeles. Pianistul a câştigat peste 40 de premii întâi la competiţiile naţionale organizate în România, dar şi numeroase premii la competiţii internaţionale din România, Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie. În luna iunie 2014 a fost semifinalist în cadrul prestigioasei Scottish International Piano Competition.

Pentru mai multe detalii, www.icr-london.co.uk.

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.