-->

Teatru de păpuși, colinde și ateliere de artă pentru toată familia, în perioada 6-22 decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-de-papusi-colinde-si-ateliere-de-arta-pentru-toata-familia-in-perioada-6-22-decembrie/

Palatul Dacia-România de pe Lipscani se transformă în casa lui Moş Crăciun şi găzduieşte cel mai distractiv eveniment cultural dedicat întregii familii;

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2023

Expoziții de jocuri și jucării vintage de pe vremea lui Moș Gerilă, de la Muzeul Jucăriilor, spectacole de animație cu păpuși marca Teatrul Țăndărică, magia iernii recreată de Teatrul „Ion Creangă”, spectacole de la Opera Comică pentru Copii, concerte de colinde Cantus Mundi – Corul Madrigal, dar și ateliere de creație pentru copii – acestea sunt doar o parte din experiențele care alcătuiesc programul Art Safari Christmas Edition;

Toți copiii până în 14 ani intră gratuit la expoziții. Biletele pentru părinți, bunici, unchi și mătuși, dar și pentru atelierele de creație Art Safari Kinder pot fi achiziționate de pe site. Pe toată durata lunii decembrie, atelierele de creație au un discount de 50%, cadoul Moșului;

Art Safari Christmas Edition este organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

„Prima ediție de Crăciun Art Safari e aici. Sărbătorește cu toată familia! Sănii, jucării, felicitări și decorațiuni vintage de la Muzeul Jucăriilor – copiii descoperă jucăriile care le-au adus bucurie părinților pe vremea când nu existau gadgeturi și tablete. Teatrul Țăndărică, Teatrul „Ion Creangă”, precum și Opera Comică pentru Copii ne aduc magia iernii prin spectacole și expoziții.

Vom avea și program de colinde cântate de corurile de copii Cantus Mundi – un program de integrare socială prin muzică dezvoltat de partenerii noștri, Corul Madrigal. Bineînțeles că nu vor lipsi cursurile de artă susținute de profesorii Art Safari Kinder. Pictură, desen, decorațiuni, felicitări, ba chiar ateliere de confecționare a sorcovei”Ioana Ciocan, CEO Art Safari și comisar al României la Bienala de Artă de la Veneția

„Institutul Cultural Român și Art Safari sunt parteneri în promovarea artei românești fie prin proiectele expoziționale organizate împreună în afara granițelor României, fie prin colaborarea cu instituții muzeale sau alte organizații din străinătate la proiecte expoziționale din țară, oferind ocazia unei audiențe internaționale să descopere artiștii și arta românească. În anul în care ICR aniversează 20 de ani de activitate, încheiem seria noastră de colaborări cu prima ediție de Crăciun Art Safari – prin care ne adresăm în special celor mai tineri, copiilor, spre care intenționăm să deschidem în continuare programele noastre din țară și străinătate.”- Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român

Crăciunul nostalgic, adus în contemporan

Una din cele mai așteptate expoziții de la Art Safari Christmas Edition este cea care recreează Crăciunul de altădată: jucării, felicitării, sănii, cadouri și decorațiuni vechi. Copiii de atunci, adulții de azi, vor face o călătorie emoționantă în timp, iar copiii vor descoperi jucăriile pe care Moșul le-a adus părinților. Chiar dacă jucăriile s-au schimbat, bucuria Crăciunul rămâne aceeași!

Teatrul Țăndărică va încânta întreaga familie cu momente de teatru de animație „Freestyle Puppetry”, în intervalele orare 18:00-18:30 și 19:00-19:30 (6-10 decembrie, 16-17 decembrie), iar pe 22-23 decembrie (18:00-19:00) va avea loc o „Întâlnire cu Moș Crăciun”.

Teatrul „Ion Creangă” prezintă Tablouri de iarnă – o expoziție de costume și obiecte din spectacolele dedicate Crăciunului. Pinocchio în căutarea lui Moș Crăciun, Albă ca Zăpada, Crăiasa Zăpezii, Moș Crăciun însuși (plus fotoliul lui, bradul suspendat, tolba de cadouri etc.) sunt doar câteva dintre personajele de poveste care vor cuceri copiii, părinții și bunicii.

Și Opera Comică pentru Copii revine la Art Safari cu o serie de spectacole, iar programul de colinde va fi asigurat de corurile de copii Cantus Mundi – cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, dezvoltat de Corul Madrigal, sub bagheta dirijorului Ion Marin. De asemenea, copiii sunt așteptați și la atelierele corale și de percuție ale programului Cantus Mundi la Art Safari Christmas Edition.

Ateliere de sezon pentru copii

Moșul are un cadou pentru toți copiii talentați. În decembrie, atelierele de creație Art Safari Kinder au un discount de 50%. Programul cuprinde 3 ateliere de sezon:

1 – Creaţie de felicitări – toată familia primește cadouri personalizate

2 – Pictură figurine pentru brad – cele mai frumoase decorațiuni create vreodată

3 – Atelier de confecţionat sorcovă – copiii află ce este o sorcovă, dar și ce alte datini și obiceiuri de Crăciun existau pe vremea părinților

Durata unui atelier este de 1 oră. Biletul la un atelier include și un tur ghidat în Art Safari (minimum 8 participanți) și un set de desen cadou de la Kinder (hartă, coroniță, mască și șablon Natoons).

Program ateliere Art Safari Kinder

6-8 decembrie: 17:00-18:00

9-10 decembrie: 12:30-13:30; 14:00-15:00

14-15 decembrie: 18:30-19:30

16-17 decembrie: 12:30-13:30; 14:00-15:00; 15.30-16:30; 17:00-18:00

21 decembrie: 18:30-19:30

22 decembrie: 17:00-18:00

23 decembrie: 12:30-13:30; 14:00-15:00; 15.30-16:30;17:00-18:00

Bilete aici.

Rezervarea este necesara pentru toate atelierele la tel: 0770 443 219.

Program Art Safari Christmas Edition (6-22 decembrie)  

6 decembrie (miercuri) – 12:00-21:00 (ultima intrare: 20:30)

7-22 decembrie (joi-duminică) – 12:00-21:00

Bilete: online, de pe site-ul artsafari.ro sau direct de la intrare

Palatul Dacia-România, strada Lipscani, nr. 18-20, București

11
/03
/13

Mobilă de artă a devenit un simbol al bunului gust, iar Fabrica de mobilă SIMEX se asigură că fiecare cumpărător poate lua un produs mobilier de artă în casa sa.

04
/03
/13

Ideea în jurul căreia se construiește conceptul ART HUB este aceea de spațiu multifuncțional oferit spre utilizare unui număr mare de persoane din domeniul artelor, managementului cultural, publicității și comunicării. Totodată, ART HUB este locul unde timpul poate fi petrecut în mod creativ și plăcut, un spațiu de întâlnire, lucru sau relaxare destinat oamenilor ce activează în domenii artistice […]

01
/03
/13

Bucureşti, 27 februarie 2013, CREATIVE ARTS (www.creativearts.ro) organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Caffé D`Arthé (Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 7) un atelier de personalizat colanţi.  Cu ajutorul trainerilor Creative Arts veţi da un suflu nou ciorapilor şi colanţilor dumneavoastră printr-un atelier. Urban Legs reprezintă cel de-al şaptelea atelier din platforma […]

25
/02
/13

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

25
/02
/13

Pânã la data de 26 mai 2013, doritorii vor putea vizita la MNAR expoziṭia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului.   Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expoziţia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a […]

22
/02
/13

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]