Teatrul de Comedie, la 62 de ani de la înființare
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-de-comedie-la-62-de-ani-de-la-infiintare/

Joi 5 ianuarie 2023 s-au împlinit 62 de ani de existenţă a Teatrului de Comedie din Bucureşti, eveniment care a fost marcat, ca în fiecare an, printr-un spectacol pregătit de actori pentru actori şi pentru ceilalţi colegi din echipa teatrului, devenită în timp o adevărată familie.

Un articol de Petre Ivan|6 ianuarie 2023

Pentru că sub semnul unei mari familii a fost înființat de Radu Beligan în 1961, pe data de 5 ianuarie, odată cu premiera spectacolului „Celebrul 702″ de Alexandru Mirodan. În timp, echipele s-au schimbat, au urmat ani de excelență artistică, dar și perioade aspre, constant rămânând acel spirit tânăr, purtător de mesaj și de umor de calitate care s-a aflat încă de la așezarea primei pietre de temelie.

La 62 de ani Teatrul de Comedie a simțit nevoia unei reîmprospătări, din care a rezultat o acțiune de rebranding, pregătită cu grijă încă de anul trecut și care a fost inaugurată la aniversare. Astfel, Teatrul de Comedie are acum o nouă identitate, care amintește de începuturile curajoase din anii 60, dar care îl va și susține în tot ce va construi de acum înainte. Acțiunea de rebrand-uire a vizat logo-ul instituției, website-ul, signalistica interioasă, design-ul biletelor și alte elemente vizuale, concepute de graphic designer-ul Ioana Pârvan.

Momentul artistic pregătit special pentru aniversare s-a desfășurat în acompaniamentul muzical al actorului Luca Rusu și a fost realizat de o parte din echipa de actori a Teatrului de Comedie: Dan Rădulescu, Andreea Alexandrescu, Lucian Ionescu, Ana Maria Turcu, Bogdan Cotleț, cărora li s-a alăturat actorul Alex Bogdan. Din public, au fost aplaudați de colegii de breaslă, printre care s-au numărat: Iarina Demian, George Ivașcu, Marina Constantinescu, Gelu Nițu, Ștefan Bănică, Ilona Brezoianu, Mihaela Teleoacă, Gloria Găitan, Vlad Drăgulin, Paul Ipate, Cătălina Grama (Jojo) etc.

Spectatorii sunt invitați să acceseze noul site (www.comedie.ro), pentru a fi la curent cu toate noutățile.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.