Teatrul Masca găzduieşte Festivalul Măşti Europene
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-masca-gazduieste-festivalul-masti-europene/

Teatrul Masca va găzdui în perioada 23-24 noiembrie cea de-a noua ediţie a festivalului ,,Măşti Europene la… Masca”.

Un articol de Andrada Văsii|21 noiembrie 2013

Teatrul Masca va găzdui în perioada 23-24 noiembrie cea de-a noua ediţie a festivalului „Măşti Europene la… Masca“.

Invitatul special de anul acesta este  Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale” din Chişinău ce va prezenta publicului bucureştean trei spectacole de excepţie: „Cerere în căsătorie”, după Anton P. Cehov, „Made in Moldova”, după un text de Constantin Cheianu şi „Carmen”, de Prosper Merimee.

„Fondat în 1990 de Alexandru Grecu, Teatrul «Satiricus Ion Luca Caragiale» este un teatru modern ce foloseşte un text incitant sintetizat organic cu dansul, cântecul şi expresia corporală. Vă invităm să vizionaţi nişte spectacole extraordinare, adevărate demonstraţii cu actori talentaţi, expresivi, de o energie debordantă”, spune Mihai Mălaimare, Director la Teatrul Masca.

Festivalul Măşti Europene la… Masca este un eveniment consacrat în rândul publicului bucureştean şi a avut ca invitaţi de-a lungul anilor nume rezonante din teatrul non-verbal contemporan, precum şi actori remarcabili discipoli ai lui Jaques Lecoq sau Etienne Decroux.

Teatrul Masca

Actori de la Teatrul Masca

„Cerere în căsătorie” se remarcă prin jocul actoricesc dezinvolt, spumos, cu multe efecte umoristice care provoacă adeseori râsul degajat al publicului, „Carmen” scoate în evidenţă ineditul, profunzimea esteticului şi evitarea liniarului, iar „Made in Moldova” este un spectacol de viziune, modern şi percutant.

Sandu Grecu, directorul artistic şi prim-regizor al Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale” este şi preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova şi în acelaşi timp o voce importantă în viaţa socio-politică a Republicii Moldova.

Foto credit: Teatrul Masca

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.