Teatrul Masca împodobeşte bradul împreună cu Ceata lu’ Vurtejanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-masca-impodobeste-bradul-impreuna-cu-ceata-lu-vurtejanu/

Teatrul Masca vă invită vineri, 6 decembrie, începând cu ora 16.00, în Amfiteatrul din Bdul. Uverturii nr. 70-72, la cea de-a IX-a ediţie a împodobirii bradului de Crăciun.

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2013

Teatrul Masca vă invită vineri, 6 decembrie, începând cu ora 16.00, în Amfiteatrul din Bdul. Uverturii nr. 70-72, la cea de-a IX-a ediţie a împodobirii bradului de Crăciun.

Invitaţii speciali de anul acesta sunt Victor Vurtejanu şi ceata lui de colindători – instrumentişti, teologi, profesori şi actori care împreună cu actorii de la Teatrul Masca vor interpreta colinde şi vor contribui la crearea unei atmosfere deosebite.

„Vă aşteptăm alături de noi să regăsim esenţa Crăciunului într-o atmosferă magică, plină de farmec, emoţie şi poveste. Spiriduşii, renii şi chiar Moş Crăciun vă îndeamnă să redescoperiţi copilul din voi şi să păşiţi într-un tărâm feeric, al frumuseţii şi al visului“, spune Mihai Mălaimare, Directorul Teatrului Masca.

Teatrul Masca

Actori de la Teatrul Masca

Evenimentul este unul cu tradiţie în cartierul Militari.  Copii, părinţi, bunici, invitaţi şi actori ai teatrului împodobesc bradul, cântă colinde, beau ceai şi primesc covrigi.

Intrarea la eveniment este liberă.

Foto credit: Teatrul Masca

11
/09
/13

Actorul american John Malkovich a jucat luni seara, pe scena Ateneului Român, rolul unui ucigaș în serie, în cadrul Festivalului „George Enescu”. În ciuda abilităților actoricești și a farmecului personal, „Comedia infernală” a fost un spectacol... infernal de plictisitor.

11
/09
/13

Demis Roussos revine la Bucureşti anul acesta, pe 5 decembrie, pentru a susţine un concert pe scena Sălii Palatului, unde vor putea fi auzite atât piese specifice sărbătorilor de iarnă, colinde, cât şi hiturile sale.

08
/09
/13

Premiul Ziarului Metropolis pentru secţiunea Grup a fost acordat spectacolului "Pisica verde". George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, şi-a exprimat dorinţa de a prelua spectacolul în repertoriul Teatrului Metropolis, în stagiunea 2013-2014.