Teatrul Metropolis – album aniversar
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-album-aniversar/

Teatrul Metropolis a editat albumul „6 ani de Metropolis”, care prezintă nu doar istoria spectacolelor care s-au jucat pe această scenă, ci şi povestea publicului fidel, care s-a format în ultimii ani.

Un articol de Ziarul Metropolis|24 iulie 2014

În fiecare an, în noiembrie, Teatrul Metropolis își aniversează ziua de naștere. În 2012, la cinci ani de la înființare, George Ivaşcu, directorul teatrului, a hotărât ca în cadrul galei să fie premiat spectatorul; pentru că nimeni în istoria teatrului românesc nu premiase plătitorul de bilet care intră într-o sală de spectacol.

Teatrul – prin definiţie – vine din limba greacă (de la “theatron”) şi înseamnă „locul de unde priveşti”. Dacă spectatorul nu intră în sala de spectacol, actorul nu mai are pentru cine juca.

La puţin timp după Gala Spectatorului, George Ivaşcu a lansat ideea scrierii unei istorii a Teatrului Metropolis. (Pentru că erau deja multe programe şi proiecte derulate, plus un public format şi premiat la gală.)

Documentarea, scrierea şi redactarea materialului a fost făcută de către teatrologul Monica Andrei. Istoria Teatrului Metropolis a fost publicată sub formă de album în condiţii grafice deosebite cu titlul 6 ani de „Metropolis”.

Screen Shot 2014-07-24 at 1.25.00 PM

Lungul drumului al teatrului până să devină Teatrul Metropolis presupunea alcătuirea unui istoric al clădirii. Istoria cartierului unde se află acum str. Mihai Eminescu, iar – la nr. 89, Teatrul “Metropolis” – începe în vremea când Bucureştiul devenea un Mic Paris şi se continuă în perioada interbelică, până la venirea comuniştilor cu a lor „epocă de aur”, când arhitectura întregului oraş a avut de suferit.

De la Atheneu Popular la Teatrul Metropolis

Istoricul clădirii în care funţionează astăzi Teatrul „Metropolis” ne trimite în trecut, în cartierul numit Mahalaua Tirchileşti, care era organizat în jurul unei vechi biserici, situată într-o faimoasă grădină bucureşteană, patronată de un dichiu, unde se afla o icoană făcătoare de minuni. Povestea începe în “mahalaua” cu nume de străzi şi grădini pitoreşti, în Bucureştiul din perioada „La Belle Époque”, epoca frumoasă, boemă şi paşnică, unde lumea mănânca, bea şi petrecea într-o perpetuă sărbătoare. Se mergea la teatru, la grădini, la Şosea, la biserică, la parastase.

În perioada interbelică, lumea patriarhală, cu un progres moderat, promiţător şi confortabil doreşte înfiinţarea unei instituţii culturale pentru cei fără posibilităţi materiale, exact în clădirea unde fusese odinioră o casă boierească a căror proprietari au murit (și care – nu se ştie cum – a devenit o crâşmă. Puţini ştiu, că de fapt, acea crâşmă, printr-o minune a sorţii, se transformă ca prin farmec într-o bijuterie arhitecturală, devenind icoana vie a cartierului.

În felul acesta, în peisajul cultural al oraşului apare Athenul Popular, instituţie răspândită în toate cartierele bucureştene de atunci, unde cei nevoiaşi socializau, vedeau filme, învăţau diverse meşteşuguri (pe lângă croitorie, cizmărie şi alte meserii care astăzi nu mai există).

După naţionalizare, în vremea comuniştilor, instituţia a fost transformată într-o casă de cultură care a rezistat şi după Revoluţia din 1989. În ciuda schimbărilor de epoci, regimuri şi mode, crâşma se transformă într-o instituţie destinată artelor şi este binecuvântată în timp, ca să devină un teatru.
Din 2007, în clădirea renovată are sediul Teatrul Tineretului “Metropolis”.

Prin capitolele sale, paginile albumului scot la iveală informații despre cum s-a format primul public de teatru, de la înfiinţarea înstituţiei până astăzi. Rodul muncii din fiecare an al colectivului din Teatrul Metropolis este consemnat în teatrografia expusă în finalul scurtei istorii.

27
/09
/12

Un spectacol bazat pe o piesă japoneză a dramaturgului Chikamatsu Monzaemon va fi jucat, în premieră, de actori europeni, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, prima reprezentaţie fiind programată joi seară. „O poveste japoneză” reprezintă debutul regizorului japonez Masahiro Yasuda pe scena teatrală din România, spectacolul fiind o adaptare după piesa „Asasinarea unei […]

27
/09
/12

„The Casual Vacancy”, primul roman pentru adulţi al scriitoarei britanice J.K. Rowling, a fost lansat joi dimineaţă în librăriile din Marea Britanie. Romanul „The Casual Vacancy” a fost îndelung aşteptat de fanii britanici ai scriitoarei, mulţi dintre aceştia luând cu asalt librăriile încă de la primele ore ale dimineţii. Noua carte a lui J.K. Rowling […]

27
/09
/12

În cadrul iniţiativelor organizate cu ocazia Anului Culturii Române în Italia, Biblioteca Nazionale Centrale din Roma în colaborare cu Asociaţiile culturale Dacia şi Propatria prezintă vineri, 28 septembrie, volumul ”Poeţi români la răscruce: continuitate şi ruptură”, scris în italiană de reputatul italienist şi critic literar Geo Vasile şi apărut de curând la Fundaţia ‘Scrisul românesc’. […]

27
/09
/12

Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” sărbătoreşte, miercuri, 3 octombrie, de la ora 19,30, împreună cu publicul său, Ziua Naţională a Germaniei printr-un concert special, informează Biroul de presă al Operei Naţionale Bucureşti (ONB). În cadrul evenimentului, sopranele Edith Borsos, Anda Pop şi Andreea Iftimescu, acompaniate de pianista Verona Maier, vor interpreta lucrări […]

27
/09
/12

Trei dintre scurtmetrajele regizorului Cristian Nemescu, realizatorul celebrului film „California Dreamin'” (2007), vor fi prezentate în acest sfârşit de săptămână în cadrul centrului cultural nonprofit 92Y Tribeca, din New York, conform unui material publicat în L Magazine.  Cele trei scurtmetraje selectate pentru a fi prezentate la New York sunt „Mihai şi Cristina” (2001), „Poveste de […]

27
/09
/12

RCS&RDS a primit, joi, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld şi DigiLife, care vor începe să emită de la 1 octombrie, în reţelele companiei de telecomunicaţii.   Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, din nou în şedinţa de joi, solicitarea companiei RCS&RDS de modificare a licenţei audiovizuale […]

27
/09
/12

În 1917, a încetat din viaţă pictorul impresionist Edgar Degas (n. 19 iulie 1834). 1389 – S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii Laurenziana (m.1 august 1464) 1461 – Prima […]

27
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) în colaborare cu editura Archipelago Books vor organiza la data de 3 octombrie la sediul centrului literar Poets House din New York o ‘noapte de poezie’ în onoarea lui Nichita Stănescu – ‘cel mai mare poet contemporan român’ – cu ocazia lansării antologiei în limba engleză ‘Wheel with a Single Spoke […]

26
/09
/12

Concursul literar în urma căruia va fi acordat Premiul „Augustin Frăţilă”, a cărui valoare este de 10.000 de euro, a strâns 59 de romane înscrise, din care vor fi selectate cinci finaliste. Juriul de specialitate, format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, va stabili cinci autori finalişti care vor intra […]

26
/09
/12

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Partidului Democrat Liberal privind hotărârea plenului Parlamentului referitoare la componenţa actuală a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, validată la sfârşitul lunii iunie. Potrivit CCR, cei 8 membri ai CA al SRTv validaţi de Parlament urmează să-şi piardă calitatea odată cu publicarea hotărârii Curţii în […]

26
/09
/12

Pictura „Nud cu spatele” de Nicolae Tonitza a fost vedeta Licitaţiei de Impresionism şi Postimpresionism, organizată marţi seară la Ateneul Român din Bucureşti, suma pentru care a fost adjudecată depăşind 100.000 de euro. Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism a deschis noul sezon al pieţei de artă. Cu o rată de adjudecare de 92,41%, la care […]

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]

26
/09
/12

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. Ponta a arătat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că România este deja […]

26
/09
/12

Scriitorii Radu Paraschivescu şi Cezar Paul Bădescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial al Polirom, au depănat „amintiri” despre Salman Rushdie, marţi seară, la lansarea din Bucureşti a celui mai recent volum al scriitorului, „Joseph Anton. Memorii”. Volumul „Joseph Anton. Memorii” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducerea din limba […]

26
/09
/12

Guvernul turc va interzice accesul navigatorilor pe Internet din ţară la fragmente din filmul „Inocenţa musulmanilor”, care a provocat proteste masive şi mai mulţi morţi în ţările islamice, a anunţat miercuri Ministerul turc al Comunicaţiilor. „O procedură legală a fost angajată pentru a suprima conţinutul înregistrărilor video la adresele URL (…), din cauza tulburărilor provocate […]