Teatrul Metropolis, o poveste de succes (anul 2007)
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-o-poveste-de-succes-anul-2007/

Teatrul Metropolis a fost înfiinţat în 2007, dar povestea clădirii, ridicată, transformată, naţionalizată, e veche de un secol. La aniversarea de şase ani a teatrului vă spunem poveştile de succes create în jurul scenei de la Metropolis.

Un articol de Monica Andrei|4 noiembrie 2013

Teatrul Metropolis a fost înfiinţat în 2007, dar povestea clădirii, ridicată, transformată, naţionalizată, e veche de un secol. La aniversarea de şase ani a teatrului vă spunem poveştile de succes create în jurul scenei de la Metropolis.

La începutul secolului trecut, clădirea care găzduieşte acum Teatrul Metropolis era o cârciumă şi devine un ateneu popular prin donaţiile băneşti ale enoriaşilor bisericii din cartier. S-a făcut chetă pentru renovarea clădirii. În instituţia culturală numită Atheneu se organizau: expoziţii, spectacole de teatru şi film, „şezători artistice” şi aşa zise „ateliere ale ateneului”, cu rol de învăţare a unor meşteşuguri.

Elevii săraci de la şcolile din cartier învăţau în timpul liber diverse meserii căutate. De la înfiinţare până la transformare, ateneul îşi desfăşoară activitatea în cartierul Dichiu din Mahalaua Tirchileşti şi rămâne în subordinea primăriei, fără să primească buget.

Din „Însemnările despre ateneele populare”, aflăm că „delegatul pentru vizitare” este actorul Constantin Nottara. În timpul naţionalizării care a avut loc în perioada comunistă, instituţia amintită se transformă în Casa de Cultură „Mihai Eminescu”.

Citiţi şi: Teatrul Metropolis: o poveste de succes, scrisă în şase ani

După Revoluţia din 1989, în Casa de Cultură „Mihai Eminescu” aveau sediu mai multe instituţii şi se desfăşurau diverse activităţi culturale şi neculturale.

Astfel, în 1990, Corina Şuteu înfiinţează Teatrul Urmuz, aflat în subordinea Ministerului Culturii de atunci, care se transformă după puţin timp în Theatrum Mundi şi trece în subordinea Primăriei Capitalei avându-l director pe Ioan Cocora.

Mundi2006.01.17_032

Teatrul Metropolis a fost precedat de Theatrum Mundi

Povestea unui teatru nou în peisajul teatrelor bucureştene, „Metropolis” – un teatru de proiecte – începe prin atmosfera de basm a unei ierni, la trecerea dintre ani, în acte, şi anume la 1 ianuarie 2007, iar deschiderea oficială are loc pe 1 noiembrie, în acelaşi an.

Clădirea ameninţată cu bulină roşie devine o bijuterie arhitecturală şi străluceşte în cartierul bucureştean atrăgând atenţia, de cum intri pe stradă, chiar de departe.

În peisajul cartierului bucureştean apare o explozie de roşu cu alb într-o armonie a formelor geometrice, care îmbină elemente de arhitectură „high-tech”cu stilul Hundertwaser, de la detaliul barocului la accentul Art Deco. Fiecare detaliu pentru crearea şi decorarea ei a fost minuţios ales de către arhitectul Cosmin Gurău.

Teatru Metropolis

Click pe imagine pentru a face un tur virtual la Teatrul Metropolis!

Un rol important în crearea bijuteriei arhitecturale precum şi în înfiinţarea teatrului ca instituţie de proiecte l-a avut actorul Romeo Pop: „După Revoluţie, în iarnă, ne-am întors în Bucureşti, unde am înfiinţat în 1992, pe lângă alte teatre înfiinţate atunci: Teatrul Masca, Teatrul Excelsior, Teatrul Urmuz, care s-a transformat în Theatrum Mundi, iar sediul pe care l-am primit era Casa de Cultură de pe str. Mihai Eminescu, de la nr. 89.

M-am dus cu o cerere la Petre Roman care era Prim Ministru pe vremea aia, prin care am cerut înfiinţarea teatrului. O bună parte de timp am jucat în acest teatru, unde fiecare director mai angaja actori neperformanţi.”

Maria Barbu, regizor tehnic, îşi aminteşte de primii ani la „Metropolis”: „Îmi aduc aminte că primul spectacol care s-a jucat acolo a fost „Regele Moare”, de Eugen Ionesco, în regia lui Victor Ioan Frunză, cu Marius Bodochi în rolul regelui. Atunci a avut loc şi curăţenia generală a teatrului, cum s-ar spune.

Împreună, cu tot colectivul de angajaţi care lucrau la scenă, am spart, am cărat, am debarasat de lucruri, până când am făcut loc scenei, pe care joacă astăzi actori din toate teatrele. Nu avea cine să facă. Din 2007 a devenit Teatrul Metropolis, iar domnul director George Ivaşcu a avut grijă să aducă bani şi să transforme clădirea în teatrul modern şi cochet de astăzi.”

Mundi2006.01.10_034

Scena de la Teatrul Metropolis, în timpul renovărilor

Actriţa Corina Negriţescu vorbeşte şi ea despre renovare: „La picioarele scărilor era un mare grilaj cu lacăt. Cabinele erau o nenorocire. Arătau ca o sală de şedinţe de pe vremuri, fără dotări, unde ne îmbrăcam pe rând, fetele în dreapta şi băieţii în stânga. Făceam improvizaţii de costume, de decoruri. Cam aşa jucam. Iniţial se dăduseră nişte bani, pentru depozit decor şi pod la scenă. Directorii s-au schimbat, au mai demolat ce era, dar nu se întâmpla ceva în favoarea noastră. Au dispărut scaunele din sală. S-a încercat un teatru arenă. Când a venit domnul George Ivaşcu a început marea renovare, şi casa de cultură a devenit Teatrul Tineretului Metropolis.”

Foto: Teatrul Metropolis

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!