Teatrul National din Sibiu pregăteşte 11 premiere provocatoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-din-sibiu-pregateste-11-premiere-provocatoare/

Teatrul National din Sibiu continuă seria spectacolelor montate de mari regizori români şi europeni printr-un program ce îşi propune să aducă până la finalul acestui an cel puţin încă 11 premiere.

Un articol de Petre Ivan|24 ianuarie 2014

Teatrul National din Sibiu continuă seria spectacolelor montate de mari regizori români şi europeni printr-un program ce îşi propune să aducă până la finalul acestui an cel puţin încă 11 premiere.

Un prieten vechi al scenei de la Sibiu, regizorul Silviu Purcărete revine anul acesta cu o adaptare ce are la bază tragedia lui Sofocle.

 Silviu Purcărete – „Oedip Rege”

„Oedip Rege” este un proiect dramaturgic iniţiat în colaborare cu Hans Dietrich Schmidt, profesor la Folkwang Universität der Künste şi iniţiatorul proiectului RUHR 2010 – Capitală Culturală Europeană.

Teatrul Naţional din Sibiu

Spectacolul regizat de Silviu Purcărete va avea premiera în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce va avea loc anul acesta în perioada 6 – 15 iunie.

Radu Afrim – două proiecte secrete

2014 marchează, de asemenea, debutul la Sibiu al unuia dintre cei mai provocatori regizori europeni ai momentului.

Radu Afrim va veni în această toamnă la Sibiu pentru a monta două spectacole, atât la Secţia Română a Naţionalului Sibian, cât şi la Secţia Germană.

Citiţi şi Radu Afrim, la Profesioniştii – sâmbătă, 25 ianuarie

Textele propuse pentru scenă sunt încă în lucru, iar detalii despre acest proiect vor fi disponibile în curând.

Charles Muller – „Marat/Sade”

Cu siguranţă că una dintre cele mai captivante producţii din acest an va fi adaptarea propusă de regizorul luxemburghez Charles Muller pentru „Marat/Sade”, o piesă revoluţionară de Peter Weiss, câştigătoare a premiului Tony pentru cea mai bună piesă în 1966.

Spectacolul va avea premiera în luna septembrie, iar momentan proiectul se află în faza de planificare a distribuţiei.

Anca Bradu – „De ce Hecuba”

Anca Bradu va monta în acest an un text după Matei Vișniec. „De ce Hecuba” va avea premiera în ultima parte a acestui an și este o coproducție cu Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolelor ce reunește atât actori de la Teatrul Național din Sibiu, cât și studenți ai Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu.

Reinold Trischer – „Contra progresului”

Secţia Germană a Teatrului Naţional din Sibiu continuă trilogia pieselor lui Esteve Soler. După ce Alexandru Dabija a montat aici piesa „Contra democraţiei”, vine rândul regizorului german Reinold Trischer să accepte provocarea pentru „Contra progresului”, ce îi reuneşte în distribuţie pe Johanna Adam, Daniel Bucher, Wolfgang Kandler, Daniel Plier şi Dorin Pitariu. Premiera spectacolului va avea loc pe data de 10 februarie.

Teatrul Naţional din Sibiu

Mihai Măniuţiu – „Lecţia”

Cunoscut publicului sibian în mod special pentru regia spectacolelor „Electra” după Sofocle şi Euripide, „Eu, Rodin” de Patrick Roegiers şi „Trilogia Evreiască”, regizorul Mihai Măniuţiu revine la Sibiu cu spectacolul „Lecţia” după Eugen Ionesco.

Repetiţiile vor începe vara aceasta, iar premiera spectacolului va avea loc cel mai probabil în deschiderea stagiunii 2014/2015.

„Amadeus”, „Un pat plin de oaspeţi” şi „Moartea şi diavolul”

Tot la Secţia Germană vor monta în acest an regizorii Şerban Puiu, Gavriil Pinte și Rafael Kohn.

Cunoscut pentru tehnica impecabilă în montarea unei comedii, Şerban Puiu propune vorbitorilor de limbă germană o adaptare după Dave Freeman cu titlul „Un pat plin de oaspeţi”, o farsă cu răsturnări de situaţie dintre cele mai neaşteptate.

Premiera spectacolului va avea loc în luna mai.

Gavriil Pinte se va reîntâlni cu actorii Secţiei Germane în toamna acestui an pentru a reda ultimii ani din viaţa lui Wolfgang Amadeus Mozart într-o montare după piesa „Amadeus” de Peter Shaffer, ce îmbină ficţiunea cu datele istorice.

Rafael Kohn se va afla, în schimb, pentru prima dată la Sibiu, iar proiectul acestuia este o producție după „Moartea şi diavolul” de Frank Wedekind, cu premiera în luna decembrie.

La toate aceste proiecte se vor adăuga activităţi punctuale şi producţii noi pe tot parcursul anului.

Foto cu Teatrul National din Sibiu, Radu Afrim, Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu – Teatrul National din Sibiu, wikipedia, facebook

24
/04
/17

Ești pasionat de teatru? Îți place să cunoști oameni noi? Vorbești engleza și îţi doreşti o provocare într-un context internațional? Dacă vrei să arunci o privire în culisele unui festival internațional și te recunoști în cele scrise mai sus, înscrie-te ca voluntar la festivalul TESZT!

24
/04
/17

Turneul Pianul Călător, ajuns în 2017 la a şaptea ediţie, se opreşte, astăzi 24 aprilie, la Buzău. Pianistul Horia Mihail va interpreta la Teatrul George Ciprian, un program alcătuit din valsuri de Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel şi Debussy. Mâine, 25 aprilie, Horia Mihail cu turneul său Pianul Călător va ajunge la Târgovişte.

24
/04
/17

Un serial despre Albert Einstein, realizat de cineaştii Brian Grazer şi Ron Howard, premiaţi cu Oscar, va avea premiera la National Geographic, pe 30 aprilie, de la ora 21.00. Cu această ocazie, National Geographic a lansat o pagină web dedicată producţiei, prin care utilizatorul poate vizita virtual casa lui Einstein.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

23
/04
/17

Memorie și uitare. Povești comune, istorii personale și utopii. Nouă zile de sărbătoare teatrală, la TESZT 2017. Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, își aniversează cea de-a zecea ediție între 20 și 28 mai.

23
/04
/17

Biletele pentru continuarea mult aşteptată a poveştii din Universul Marvel se pot achiziţiona începând cu data de 21 aprilie. Filmul „Gardienii Galaxiei Vol. 2” va ajunge în cinematografele din România începând din seara datei de 4 mai. Cumpărarea biletelor în avans îţi oferă posibilitatea de a fi printre primii care se reîntâlnesc cu gaşca de eroi improbabili.