-->

Teen Spirit revine la TIFF.25
https://www.ziarulmetropolis.ro/teen-spirit-revine-la-tiff-25/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secţiunea competiţională Teen Spirit, dedicată producţiilor care explorează universul şi preocupările noilor generaţii. Filme de ficţiune şi documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

Un articol de Liliana Matei|26 mai 2026

TIFF deschide înscrierile pentru juriul format din liceeni și studenți clujeni cu vârste între 16 și 20 de ani, interesați de cinema. Pot aplica inclusiv tinerii care au făcut parte din primul juriu Teen Spirit și încă se încadrează în criteriile de selecție. Cei selectați vor urmări filmele din competiția Teen Spirit, vor participa la întâlniri cu echipa TIFF și, în urma unor dezbateri, vor decide câștigătorul trofeului Youth Award, acordat la Gala de Închidere. Înscrierile sunt deschise până la 5 iunie – https://forms.gle/8Dug4Ta75cxKG8969

Anul trecut, Premiul Youth Award (TEEN Spirit), în valoare de 1.500 euro, oferit de McDonald’s, a mers către Lucia și păcatul (Little Trouble Girls, dir. Urška Djukić, Slovenia).

Filmele Teen Spirit

Câștigător al premiului CICAE la ultima ediție a Berlinale, De capul nostru (r. Tudor Jurgiu, România) prezintă lumea prin ochii unor adolescenți crescuți în absența părinților, care își construiesc treptat propria familie alternativă, între flirturi, responsabilități și încercarea de a se maturiza prea devreme.

Un an de școală (A Year in School, r. Laura Samani, Italia) are loc într-un liceu tehnic din Trieste, unde apariția unei adolescente suedeze într-o clasă exclusiv masculină schimbă dinamica unui grup de prieteni. 

O tânără prinsă între două culturi încearcă să-și găsească locul, în timp ce presiunea familiei și a identității devine tot mai apăsătoare, în Între două lumi (Two Mountains Weighing Down My Chest, r. Viv Li, Germania).

În Duminicile (Sundays, r. Alauda Ruiz de Azúa, Spania), Ainara, o adolescentă de 17 ani, își surprinde familia când anunță că vrea să devină călugăriță într-o mănăstire de claustrare. Decizia ei provoacă tensiuni și întrebări incomode despre credință, libertate și așteptările pe care familia le proiectează asupra viitorului ei. 

Relația dintre două adolescente pasionate de înot începe să se destrame după o experiență traumatizantă petrecută într-o noapte de vară, în Fete triste (Sad Girlz, r. Fernanda Tovar, Mexic). Între vinovăție, furie și nevoia de a înțelege ce s-a întâmplat, cele două ajung să reacționeze complet diferit, iar prietenia lor este pusă la încercare.

Fiica mea e zombi (My Daughter Is a Zombie, r. Pil Gam-Sung, Coreea de Sud) transformă apocalipsa zombie într-o poveste haotică și surprinzător de emoționantă despre un tată care încearcă să-și ascundă fiica devenită zombi de restul lumii. Totul cu mult umor absurd, scene de familie complet scăpate de sub control și un vibe care combină horror-ul cu comedia.

O adolescentă pasionată de canotaj, obișnuită să fie tratată ca „băiatul echipei”, își vede lumea dată peste cap când se îndrăgostește de iubita fratelui său, în Skiff (r. Cecilia Verheyden, Belgia). Între tensiunile de acasă, bullying și sentimente pe care nu știe cum să le gestioneze, vara devine pentru ea un test dur al identității și al loialității.

Într-un centru de detenție pentru minori, un adolescent este împins într-o lume dominată de violență, loialități fragile și lupte pentru supraviețuire, în Animol (r. Ashley Walters, Marea Britanie). În timp ce încearcă să facă față presiunii constante și să-și păstreze legătura cu cine a fost înainte, apropierea de un alt deținut și conflictele din interiorul instituției îl obligă să facă alegeri dificile.

Respins de colegi și tot mai izolat de lumea din jur, un adolescent își transformă pasiunea pentru chimie într-o obsesie care îi aduce popularitate pe internet, în Puștiul atomic (Nuclear Boy, r. Joren Molter, Olanda). Încercarea de a demonstra că poate fi acceptat îl împinge însă spre un experiment periculos, ale cărui consecințe devin imposibil de controlat.

În Tabăra de slăbit (Weightless, r. Emilie Thalund, Danemarca), o adolescentă de 15 ani ajunge într-o tabără unde speră să slăbească și să devină mai sigură pe ea, fascinată de colega ei de cameră, care pare să se miște prin lume fără nicio teamă. Totul începe să se schimbe când atenția unui instructor îi trezește pentru prima dată dorințe și emoții pe care încă nu știe cum să le gestioneze.

27
/05
/25

Legendarul Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți și influenți cineaști din lume, este invitatul special al celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13-22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate. Acesta va susține și un masterclass în fața tinerilor cineaști și a publicului prezent la TIFF.24.

21
/05
/25

Cineastul Andrei Ujică, autor al unor filme esențiale pentru cinemaul documentar, va fi omagiat la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul de Excelență pentru contribuția sa remarcabilă la arta cinematografică.

20
/03
/25

„Alice ON & OFF” (r. Isabela Tent), „Anul nou care n-a fost” (r. Bogdan Mureșanu),„ Moromeții 3” (r. Stere Gulea), „Nasty” (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), „Săptămâna Mare” (r. Andrei Cohn) și „Trei kilometri până la capătul lumii” (r. Emanuel Pârvu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

03
/03
/25

„Anora” este marele câștigător de a gala premiilor Oscar 2025. Din cele șase nominalizări primite, creația semnată de Sean Baker a câștigat cinci premii, inclusiv pe cele pentru Cea mai bună actriță, Cel mai bun regizor și Cel mai bun film.

20
/02
/25

Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.

17
/02
/25

La ediția din 2025 a Premiilor BAFTA, echivalentul Premiilor Oscar din cinemaul britanic, Adrien Brody a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal, câștigând în fața actorului de origine română Sebastian Stan, nominalizat și el. Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit lui Mikey Madison pentru interpretarea din lungmetrajul „Anora”. „The Brutalist” a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie.