The Beatles, un nou documentar semnat Ron Howard
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-beatles-un-nou-documentar-semnat-ron-howard/

Cineastul Ron Howard a anunţat că va produce şi va regiza un lungmetraj documentar despre trupa The Beatles, care se va concentra pe perioada cuprinsă între anii 1960 şi 1966 din cariera grupului britanic.

Un articol de Petre Ivan|17 iulie 2014

Filmul, al cărui titlu nu a fost deocamdată ales, va fi realizat în cooperare cu Paul McCartney, Ringo Starr, Yoko Ono Lennon şi Olivia Harrison. Pelicula va intra în cinematografe până la sfârşitul anului viitor.

„Impactul pe care l-au avut membrii trupei The Beatles asupra culturii populare şi a civilizaţiei umane nu este unul exagerat”, a declarat Ron Howard (60 de ani), fost actor în tinereţe, recompensat cu două premii Oscar în 2002 în calitate de regizor şi producător al filmului „O minte sclipitoare/ A Beautiful Mind”.

Filmul va descrie evoluţia trupei britanice de la nivelul unui mic grup care cânta rock în Liverpool în 1960, apoi în Hamburg, în Germania, înainte de a „cuceri”

Ron Howard

Ron Howard

America în 1964 după apariţia în emisiunea de televiziune „The Ed Sullivan Show”.

Vestea despre demararea acestui proiect cinematografic a fost anunţată în aceeaşi perioadă în care se împlinesc 50 de ani de la prima apariţie a formaţiei The Beatles în acel show de televiziune american.

Paul McCartney, John Lennon, Ringo Starr şi George Harrison au format trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

Foto cu The Beatles şi Ron Howard – Cinemagia

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.