The Great Beauty – trofeul pentru cel mai bun film la premiile EFA
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-great-beauty-trofeul-pentru-cel-mai-bun-film-la-premiile-efa/

Lungmetrajul The Great Beauty/La Grande Bellezza, de Paolo Sorrentino, a primit trofeul pentru cel mai bun film la gala Academiei de Film Europene (EFA), care s-a desfăşurat sâmbătă seară, la Berlin.

Un articol de Andrada Văsii|9 decembrie 2013

Lungmetrajul The Great Beauty/ La Grande Bellezza, de Paolo Sorrentino, a primit trofeul pentru cel mai bun film la gala Academiei de Film Europene (EFA), care s-a desfăşurat sâmbătă seară, la Berlin.

Trofeul pentru cel mai bun film i-a fost înmânat regizorului Paolo Sorrentino de către Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret.

De altfel, filmul The Great Beauty a fost marele câştigător al ediţiei din acest an a premiilor EFA, adjudecându-şi patru premii, inclusiv pentru ,,cel mai bun regizor european” (Paolo Sorrentino), pentru ,,cel mai bun actor european” (Toni Servillo) şi pentru ,,cel mai bun editor de film” (Cristiano Travaglioli).

,,The Great Beauty” spune povestea unui scriitor aflat în pragul bătrâneţii, Jep Gambardella (interpretat de Toni Servillo), care îşi rememorează tinereţea plină cândva de pasiuni.

Pelicula ,,The Great Beauty” este propunerea Italiei la premiile Oscar de anul viitor, la categoria ,,cel mai bun film străin”. ,,The Great Beauty” se numără printre candidaturile considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2014.

Totodată, filmul ,,The Great Beauty” a fost selecţionat în competiţia oficială a ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, la care regizorul Abdellatif Kechiche a fost recompensat cu Palme d’Or, pentru lungmetrajul ,,La Vie d’Adèle: Chapitres 1 & 2″.

Competiţie acerbă pentru The Great Beauty

În schimb, sâmbătă seara, la gala Academiei de Film Europene, filmul ,,La Vie d’Adèle” a fost marele perdant, neprimind niciun trofeu.

La gala Academiei de Film Europene, producătoarea Ada Solomon a primit trofeul Eurimages pentru coproducţie, o distincţie care recunoaşte rolul decisiv pe care îl au coproducţiile în industria de film din Europa, notează Mediafax.

Citiți și: Ada Solomon, despre premiul Eurimages: „Premiul reprezintă un moment foarte important în carieră“ 

Ada Solomon este producătoarea lungmetrajului premiat cu Ursul de Aur la Berlin în 2013, ,,Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer. Lungmetrajul ,,Poziţia copilului” a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria ,,cel mai bun film străin”.

The Great Beauty

Prezentarea filmului The Great Beauty

Luminiţa Gheorghiu, interpreta rolului principal în ,,Poziţia copilului”, a fost nominalizată la premiul pentru ,,cea mai bună actriţă” la premiile Academiei de Film Europene, însă trofeul a fost câştigat, sâmbătă seară, de Veerle Baetens (,,The Broken Circle Breakdown”).

Pe de altă parte, în cadrul galei de sâmbătă seară, actriţa Catherine Deneuve a primit premiul Academiei de Film Europene pentru întreaga activitate, iar cineastul Pedro Almodovar a fost distins pentru contribuţii deosebite la dezvoltarea cinematografiei mondiale.

Cea de-a 26-a gală de decernare a premiilor EFA a avut loc, sâmbătă seară, la Berlin, fiind transmisă în direct în România de televiziunea HBO.

Premiile EFA sunt considerate Oscarurile europene. Aceste distincţii sunt decernate anual de Academia de Film Europeană celor mai bune producţii cinematografice de pe continent realizate în anul precedent.

Câştigătorii premiilor EFA 2013 au fost desemnaţi pe baza voturilor exprimate de cei peste 2.900 de membri ai Academiei de Film Europene.

Lista completă a câştigătorilor premiilor Academiei de Film Europene pe 2013:

Cel mai bun film european: ,,The Great Beauty/ La Grande Bellezza”, de Paolo Sorrentino

Cea mai bună comedie europeană: ,,Love Is All You Need”, de Susanne Bier

Cel mai bun regizor european: Paolo Sorrentino (,,The Great Beauty”)

Cea mai bună actriţă europeană: Veerle Baetens (,,The Broken Circle Breakdown”)

Cel mai bun actor european: Toni Servillo (,,The Great Beauty”)

Cel mai bun scenarist: Francois Ozon (,,In the House/ Dans la maison”)

Premiul Carlo Di Palma pentru cel mai bun director de imagine: Asaf Sudry (,,Fill the Void”)

Premiul pentru cel mai bun editor de film al anului: Cristiano Travaglioli (,,The Great Beauty”)

Premiul pentru cel mai bun designer de producţie: Sarah Greenwood (,,Anna Karenina”)

Premiul pentru cel mai bun design de costume: Paco Delgado (,,Blancanieves”)

Cel mai bun compozitor european: Ennio Morricone pentru ,,The Best Offer/ La migliore Offerta”, de Giuseppe Tornatore

Premiul pentru cel mai bun sunet: Matz Müller & Erik Mischijew (,,Paradise: Faith/ Paradies: Glaube”)

Descoperirea europeană a anului – premiul FIPRESCI: ,,Oh Boy!”, de Jan Ole Gerster

Premiul pentru cel mai bun documentar european: ,,The Act Of Killing”, de Joshua Oppenheimer

Cel mai bun film de animaţie european: ,,The Congress”, de Ari Folman

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj european: ,,Deth of a Shadow”, de Tom Van Avermaet

Premiul Eurimages pentru coproducţie: Ada Solomon

Premiul Academiei de Film Europene pentru întreaga activitate: Catherine Deneuve

Premiul pentru contribuţii deosebite la dezvoltarea cinematografiei mondiale: Pedro Almodovar.

Premiul publicului pentru cel mai bun film european: ,,The Gilded Cage”, de Ruben Alves.

Foto credit: EFA; The Great Beauty

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.

26
/04
/14

Este actriţă la Teatrul „Constantin Tănase” şi profesor de actorie la Universitatea Hyperion. A absolvit două facultăţi, a publicat trei cărţi de bucate şi este la a doua soacră. Adriana Trandafir, care împlinește 58 de ani pe 26 aprilie, vorbește despre oamenii și locurile care i-au influenţat viaţa.

25
/04
/14

Al Pacino împlineşte, astăzi, 74 de ani. Printre interviurile pe care le-a dat de-a lungul vieţii s-a numărat şi unul publicat de revista Esquire România. În acest interviu, din care vă prezentăm fragmente, Al Pacino vorbeşte despre secretele carierei şi despre viaţa personală.