The Gurdjieff Folk Instruments Ensemble, în martie, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-gurdjieff-folk-instruments-ensemble-in-martie-la-bucuresti/

The Gurdjieff Folk Instruments Ensemble, format din cei mai renumiţi interpreţi profesionişti de muzică instrumentală tradiţională din Armenia, va concerta la Sala Radio din Bucureşti pe 26 martie.

Un articol de Liliana Matei|9 ianuarie 2015

Ansamblul Gurdjieff a fost fondat în 2008 de pianistul și compozitorul armean Levon Eskenian și poartă numele filozofului, maestrului spiritual, autorului și compozitorului Georges Ivanovitch Gurdjieff.

G.I. Gurdjieff s-a născut în orașul armean Kars, situat la granița Armeniei cu Turcia.
După anii de explorare cu grupul său “Căutătorii adevărului” a adus în Vest o învățătură necunoscută până atunci despre posibila dezvoltare spirituală a Omului, care poate fi urmată în conditiile vieții de zi cu zi. El a numit acea învățătură “A patra cale”.

Repertoriul său muzical are la bază muzica pe care a întâlnit-o în Armenia, Caucaz, Orientul Mijlociu și prin multe părți din Asia Centrală, India și nordul Africii. În aceste călătorii a fost adesea și martorul unor dansuri executate în timpul ritualurilor sacre din temple antice.

Marea majoritate a muzicii lui Gurdjieff a fost compusă între 1924 și 1927, în colaborare cu compozitorul și pianistul rus Thomas de Hartmann. Gurdjieff a dictat conținutul fiecărei melodii lui Thomas de Hartmann, unul dintre elevii săi, iar de Hartmann a reușit să le transcrie în partituri muzicale. Din această colaborare au rezultat in jur de 200 de piese și fragmente muzicale.

Până în prezent, compozițiile lui Gurdjieff au fost studiate în America si Europa de Vest, în marea majoritate datorită transcripțiilor făcute de Thomas de Hartmann pentru pian. Dintre pianiștii care au interpretat piesele pentru pian enumerăm: Laurence Rosenthal, Charles Ketcham, Linda Daniel Spitz, Alain Kremsky, Keith Jarett, Alessandra Celletti.

Pianistul și compozitorul Levon Eskenian a fondat ansamblul cu scopul de a crea aranjamente autentice etnografic pentru muzica compusă inițial pentru pian. Abordarea artistică a lui Eskenian merge astfel dincolo de partitura tipărită și sondează tradițiile muzicale cu care Gurdjieff s-a întâlnit în anii călătoriilor sale. Bucățile muzicale pe care Eskenian le-a selectat își au rădăcinile în folclorul și muzica spirituală armeană, greacă, arabă, kurdă, asiriană și caucaziană. Re-aranjamentele muzicale au fost făcute având în vedere păstrarea autenticitații lor, și astfel abordare compozitiilor lui Gurdjieff este facută din perspectiva sonorității bogate oferite de interpretarea cu instrumente muzicale autentice, tradiționale.

În 2011, binecunoscuta companie de înregistrări, ECM, a scos CD-ul “Music of Georges I. Gurdjieff”, iar după lansarea discului ansamblul a primit o mulțime de premii și recunoașteri din partea specialiștilor pentru interpretarea specială, și amintim aici Premiul Edison Jazz/World 2012 pentru cel mai bun album internațional, obținut la Festivalul de jazz din Olanda.

Totodată, de la acea dată, Ansamblul Gurdjieff a susținut concerte în Europa, Asia, Australia incluzând prezența la festivaluri de prestigiu precum Wege Durch Das Land în Germania, Imago Dei în Austria, Stansern Musiktage în Elvetia, Fiestival în Belgia, Nostalgia Festival în Polonia și multe concerte susținute în locații de renume precum Biserica Frari din Veneția, Muzeul de Stat Pushkin din Moscova și altele.

În programul concertului de la Bucureşti, vor fi incluse piese compuse de G.I.Gurdjieff și câteva piese aparținând compozitorului şi etnomuzicologului armean Komitas Vardapet.

Ansamblul Gurdjieff este format din cei mai renumiți interpreți profesioniști de muzică instrumentală tradițională din Armenia, care cântă la instrumente tradiționale precum: duduk, blul/nay, saz, tar, kamancha, oud, kanon, santur, dap/daf, tombak și dhol.

Ansamblul Gurdjieff este compus din:

Levon Eskenian – aranjamente muzicale si director artistic
Emmanuel Hovhannisyan – duduk
Avag Margaryan – blul
Armen Ayvazyan – kamancha
Aram Nikoghosyan – oud
Meri Vardanyan – kanon
Vladimir Papikyan – santur
Davit Avagyan – tar/saz
Mesrop Khalatyan – dap/dhol
Norayr Gapoyan – duduk

INFO

Bilete: Costul biletelor este de 30 lei, 50 lei, 80 lei in funcție de categorie, şi pot fi achiziționate prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro

Informații suplimentare despre Ansamblu si reacții ale presei internaționale după concertele susţinute, găsiți în secțiunea “Eveniment” pe site-ul www.octava.ro

17
/09
/15

Ediţia #10 a eXplore festival - Bucharest International Contemporary Performance Festival se va desfăşura la WASP – Working Art Space and Production în perioada 18 septembrie – 15 noiembrie. Festivalul încurajează schimbul de experienţă şi promovarea tinerilor artişti prin spectacole, performance-uri, prezentări work-in-progress, workshop-uri, lecture-uri şi proiecţii de filme de artă.

15
/09
/15

"Când am primit această vioară, mi-am propus să o duc în faţa fiecărui român, să o port prin toată ţara, pentru că este un Stradivarius al nostru, al tuturor.” - Alexandru Tomescu. Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi artişti români împlineşte, astăzi, 39 de ani.

15
/09
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz îi aşteaptă pe iubitorii muzicii între 13 și 15 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Dacă săptămâna trecută am rupt misterul anunţându-i pe Ambrose Akinmusire Quartet şi Miroslav Vitouš & Emil Viklicky , astăzi continuăm cu două grupuri care redefinesc termenul de inovaţie muzicală. Ludici, cameleonici sau virtuozi, invitaţii de sâmbătă vor fi greu de uitat.

14
/09
/15

Zilele Bucureștiului fac orașul să pulseze. Între 18-20 septembrie, te invităm să descoperi și să te bucuri de un București plin de viață, unde iubitorii de cultură urbană se vor delecta cu primul festival de muzică alternativă din oraș - SOUND & VISION, iar noaptea de 19 spre 20 septembrie va radia de energie datorită unui eveniment unic în care arta și tehnologia se unesc spre delectarea publicului – Noaptea Albă a Bucureștiului.

13
/09
/15

A X-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo are loc între 30 octombrie și 16 noiembrie 2015, la București, Arad, Cluj și Iași. Abonamentele pentru concertele festivalului din București sunt disponibile la prețuri promoționale până pe 28 septembrie.

10
/09
/15

Fascinanta lume vieneză se va deschide și în acest an publicului din România prin intermediul unui spectacol 100% vienez – Christmas in Vienna. Pentru al șaptelea an consecutiv, Strauss Festival Orchestra Vienna, dirijată de maestrul Willy Büchler, cu participarea extraordinară a sopranei vieneze Monika Mosser, va susține un amplu turneu în România, care va începe pe 9 decembrie în Timișoara și se va încheia pe 19 decembrie, la Sala Palatului din capitală.

10
/09
/15

3 zile și 3 nopți de muzică - Balkanik Festival, la Grădina Uranus și The Ark / Cea de-a cincea ediţie Balkanik Festival își deschide porțile în acest weekend, 11 – 13 septembrie, la Grădina Uranus și The Ark, din București.

09
/09
/15

Ambasada României din Paris va găzdui pe 13 octombrie 2015 un recital al tânărului tenor George Ionuţ Vîrban. Câştigător al Premiului Radio România Cultural la concursul internaţional de canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, George Ionuţ Vîrban a fost şi cel el mai tânăr invitat la Promenada Operei de pe 29 august.

07
/09
/15

Televiziunea Română continuă şi în această săptămână să aloce spaţii importante Festivalului Internaţional George Enescu. Este o săptămână în care publicul care nu poate fi prezent în sălile de concerte, să urmărească prin intermediul TVR, pe micul ecran sau online, mari orchestre ale lumii precum: London Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din San Francisco, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Bremen, Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra sau Orchestra de Cameră din Paris.

07
/09
/15

Spectacolul „Un minut de dans sau Uf!“ marchează 50 ani de la debutul lui Gigi Căciuleanu pe scena Teatrului Mic. Creaţia coregrafică este dedicată călăuzei sale spirituale şi artistice, profesoarei Miriam Răducanu sau‘Măiastra’ (aflată în sală la reprezentaţia din 05 septembrie 2015!).

07
/09
/15

“Adevărul este că în acele momente în care un artist păşeşte pe scenă nu se gândeşte la nimeni şi nimic. Este el împreună cu Dumnezeu şi cu ceea ce ştie că va trebui să interpreteze, să convingă, să dăruiască. Dacă te-ai lăsa copleşit de emoţii şi nu te-ai controla, ai leşina pe loc.” - Angela Gheorghiu. Soprana română împlineşte, astăzi, 50 de ani.