The Jazz Cave Festival 2022 va avea loc în weekendul 1 – 3 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-jazz-cave-festival-2022-va-avea-loc-in-weekendul-1-3-iulie/

Peştera Ialomiţei din Bucegi găzduieşte cea de-a doua ediţie „The Jazz Cave Festival”, un eveniment care şi-a propus să contribuie la restaurarea legăturii organice dintre om şi natură, promovând principiile internaţionale ale muzicii de jazz. Ediţia 2022 va avea loc în mijlocul verii, în perioada 1 – 3 iulie 2022, un bun prilej pentru iubitorii de jazz şi drumeţii montane de a revizita patrimoniul natural din Bucegi.

Un articol de Petre Ivan|3 iunie 2022

Organizat de Asociația „UCIMR” – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Festivalul omagiază diversitatea artei sunetelor improvizatorice printr-un program complex de trei zile de concerte susținute de formații apreciate atât în Europa, cât și peste ocean. Și la această ediție vor fi invitate trupe aflate în prim-planul jazzului autohton și, de asemenea, vor fi încurajate să se afirme tinere talente din România.

Programul Festivalului a fost conceput pentru a îmbogăți experiența artistică a fiecărui vizitator, păstrând în același timp întoarcerea la simplitate. Astfel, evenimentul mai cuprinde expoziții itinerante cu teme culturale, concerte însoțite de proiecții multimedia, care vor pune în valoare relieful jurasic al Peșterii Ialomiței, degustări de vinuri bio, dar și proiecții informative de promovare a turismului sustenabil în stațiunea turistică Peștera – Padina, declarată de curând stațiune de interes național.

În plus, cu ocazia vizitei din Bucegi, turiștii sunt îndemnați să redescopere importanța deosebită a Peșterii Ialomiței, supranumită și „Peștera Regilor”, un spațiu cunoscut Antichității și regăsit în numeroase izvoare istorice, având loc special în arheologia, geografia și folclorul românesc.

Line up The Jazz Cave Festival 2022

Vineri, 1 iulie, Scena Peștera Ialomiței
15.00 – Cătălin Milea și Gabriel Bălașa
17.00 – Sorin Zlat Quartet
Scena Hotel Peștera
20.30 – Degustare de vin și concert

Sâmbătă, 2 iulie, Scena Peștera Ialomiței
11.00 – Sorina Rotaru & Alexandru Olteanu
13.00 – Stesso Mare Trio (Albania/ Italia)
15.00 – Freddie Bryant’s KALEIDOSCOPE TRIO (SUA / Olanda)
17.00 – Blue Noise
Scena Hotel Peștera
20.30 – Concert

Duminică, 3 iulie, Scena Peștera Ialomiței
11.00 – A-C Leonte, Alexandru Arcuș – saxofon, Andrei Cozlac – video mapping
13.00 – Isabella Fabbri (Italia)
15.00 – Luiza Zan și Gyárfás István (Ungaria)
17.00 – Ineffable

Atmosfera plină de culoare a primei ediții a primit aprecierile unui public numeros, toate abonamentele fiind epuizate cu câteva săptămâni înainte festival. Acest lucru a oferit prilejul organizatorilor de a pregăti anul acesta un eveniment cu mult mai multe nuanțe culturale. Astfel, au fost invitate formații de referință, care aduc mai aproape culorile muzicii jazz și ethno-jazz din mai multe regiuni europene și chiar din aria muzicii tradiționale hinduse. Redat cu ajutorul instrumentelor clasice și electro-acustice, mesajul The Jazz Cave Festival îndeamnă la unitate și cooperare prin acceptarea diferențelor care, în fond, apropie.

Înregistrările concertelor din programul primei ediții și informații la zi sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului: The Jazz Cave Festival.

Biletele pot fi cumpărate prin rețelele MyTicket.ro și Entertix.ro și includ un pahar de vin bio oferit de Domeniul Bogdan, precum și vizitarea gratuită a Peșterii Ialomiței pe cuprinsul evenimentului în intervalul 09:00 – 18:00.

08
/07
/21

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal/Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări. Biletele s-au pus în vânzare […]

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.