The Network / Rețeaua, semnat de Claudiu Mitcu, la Parlamentul European
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-network-reteaua-semnat-de-claudiu-mitcu-la-parlamentul-european/

Regizorul Claudiu Mitcu va prezenta luna aceasta la Parlamentul European o selecţie de 10 minute de material din documentarul “Reţeaua” (The Network).

Un articol de Petre Ivan|15 ianuarie 2015

The Network / Rețeaua – Proiecția va avea loc pe 27 Ianuarie în cadrul evenimentului “Europa Discrepanțelor Medicale” (A Europe of disparities), dezbatere organizată de Organizația Europeană a Bolnavilor de Cancer.

Manifestarea va iniția un amplu proces de reflecție cu privire la modul de tratatare a cancerului în spațiul european. Întâlnirea își propune crearea unui grup de lucru care va elabora un document în care va fi exprimată poziția oficială legată de inegalitățile în materie de sănătate în Europa.

Actul urmează să fie lansat de Parlamentul European în aprilie 2015.

În România ultimului deceniu, lipsa unor medicamente esențiale pentru tratamentul cancerului a afectat mii de pacienți.

Claudiu Mitcu, regizorul documentarului The Network / Reteaua

Claudiu Mitcu, regizorul documentarului The Network / Reteaua

Deși, teoretic, statul român le garantează cetățenilor lui dreptul la viață, mii de bolnavi nu au putut începe tratamentul la timp, l-au început cu întârziere sau au urmat un tratament incomplet, cu efecte devastatoare asupra șanselor lor de supraviețuire.

Pentru mulți dintre ei ajutorul a venit de la o rețea de anonimi, cunoscută mai târziu ca „Rețeaua Citostaticelor”.

Timp de 5 ani, peste 400 de români care locuiesc în Europa de Vest, rudele lor sau simpli turiști au cumparat și au adus în România medicamentele necesare pacienților aflați în impas sau medicilor acestora.

Fără vreo recompensă materială, de multe ori chiar pe propria cheltuială. Documentarul „Rețeaua” urmărește drumul medicamentelor citostatice de la mai multe farmacii din Austria și Ungaria până la pacienții din România, ne prezintă modul în care rețeaua funcționa și pe o parte dintre actorii-cheie ai acesteia.

Filmul este produs după o investigație jurnalistică realizată de Vlad Mixich.

După proiecția celor 10 minute din documentarul aflat în faza finală de post-producție va avea loc o dezbatere la care vor participa experți europeni din domeniul medical.

Aceștia vor încerca să identifice principalii factori care duc la inegalități în ceea ce privește tratarea cancerului la nivelul țărilor europene.

“Rețeaua” este o producție Parada Film și WeAreBasca, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, cu participarea HBO România.

Foto: The Network / Rețeaua – Parada Film

12
/01
/14

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează luni, 13 ianuarie, de la ora 20.30, producţia „Zi ca-ti place!”, realizată după piesa omonimă a lui Valentin Nicolau, în regia lui Cornel Mihalache. Din distribuţie fac parte Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru.

11
/01
/14

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

11
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre zecile de producţiile cinematografice ale marelui actor Mircea Albulescu. Este vorba de dramele: „Cursa” (de la ora 14.10) şi „Înghiţitorul de săbii” (de la ora 20.50).

10
/01
/14

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

09
/01
/14

Meryl Streep, care i-a înmânat Emmei Thompson premiul pentru cea mai bună actriţă la gala National Board of Review Awards, pentru rolul din "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", l-a criticat vehement pe Walt Disney pentru vederile sale sexiste şi anti-semite.

09
/01
/14

Primul invitat de anul acesta al Asociației Scenariștilor Români (ASCER) și al lui Gareth Brookes - gazda şi trainer-ul Bucharest Script Lab (BSLab) - va fi, miercurea viitoare, 15 ianuarie, regizorul şi scenaristul Corneliu Porumboiu.

08
/01
/14

O nouă colaborare marca Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio, cu două nominalizări la Globurile de Aur, va fi din 10 ianuarie, pe marile ecrane. „Lupul de pe Wall Street“ prezintă odiseea plină de adrenalină, cinism şi extravaganţă a unei perioade în care banii se câştigau extreme de ușor.