The Script Contest a deschis înscrierile pentru cea de-a patra ediție a concursului
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-script-contest-a-deschis-%c3%aenscrierile-pentru-cea-de-a-patra-edi%c8%9bie-a-concursului/

Organizat de Asociaţia de Dezvoltare a Filmului Românesc încă din 2016, TSC are de anul acesta o nouă componentă – rezidenţa – devenind astfel singura rezidenţă-concurs destinată scenariilor de scurtmetraj din România.

Un articol de Liliana Matei|11 decembrie 2019

Aceasta va avea loc în județul Brașov, la Ferma de biodiversitate – Cobor, unde timp de șase zile, finaliștii vor avea șansa să-și dezvolte scenariile prin mese rotunde, sesiuni de peer review, sesiuni zilnice de scris și proiecții de filme.

Noua componentă a TSC, rezidența, va fi precedată de o serie de sesiuni one-on-one cu juriul concursului, în cadrul cărora cei 9 finaliști vor primi feedback și îndrumarea necesară pentru a-și îmbunătății scenariile. Etapa finală rămânând PITCHin’ DAYS, când cei 9 finaliști își vor susține proiectele în forma lor finală.

Ca anul trecut, comisia de pre-selecție este formată din Laura Mușat (producător/ fondator ADFR/ project manager TSC) și Alexandra Safriuc (scenarist/ project manager Masterclasses powered by ADFR/ Director Artistic ShortsUp). Membrii juriului au fost și ei anuntați deja pe site-ul TSC, aceștia fiind: Radu Stancu (producător, fondator deFilm), Cristina Haneș (regizor) și Vlad Ivanov (actor).

Premiul constă în suma de 500EUR și producția filmului. Premiul în bani va fi oferit doar acelor scenariști care nu vor să își asume și rolul de regizor.

Înscrierile la The Script Contest sunt deschise anul acesta între 10.12.2019 și 12.02.2020 și se pot face strict pe platforma filmfreeway, iar taxa de participare este de 10EUR. Pe lângă scenariu, participanții trebuie să înscrie și un sinopsis. Regulile și criteriile de selecție se regăsesc atât pe filmfreeway, cât și pe website-ul oficial TSC.

Pentru mai multe informații, urmăriți pagina de Facebook și site-ul The Script Contest.

Încă din 2016, Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc își propune să sprijine prin proiectele dezvoltate, producția și distribuția de film independent, să dezvolte noi comunități de cineaști și cinefili și să susțină educația și informarea corectă.

Evenimentul este organizat de Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc cu sprijinul AFCN – Administrația Fondului Cultural Național și în parteneriat cu DASH FILM.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film