„The Square”, în regia lui Ruben Östlund, e un film ca un tur de rollercoaster pe pastile, iar la avanpremiera de la Les Films de Cannes à Bucarest s-a râs zgomotos şi prelung într-o sală arhiplină.
Un articol de Crăița Nanu|19 octombrie 2017
În 2010, în sala principală din Tate Modern s-a așternut un covor de semințe de floarea soarelui, din porțelan. Sute de mii, în mărime naturală, lucrate manual în atelierul din China al artistului Ai Weiwei. Făceau parte dintr-o instalație cu titlul Semințe de floarea soarelui și vorbeau despre expresia made-in-china și tot ce ține de forța de muncă a unui popor care ne livrează bunuri de consum pe bandă rulantă cu un efort pe care noi habar nu avem cum să îl contorizăm.
Muzeul de artă modernă din filmul The Square, regizat de Ruben Östlund și proaspăt câștigător al premiului cel mare la Festivalul de la Cannes de anul acesta, are o cameră cu grămezi de pietriș pe care, la un moment dat, o femeie de serviciu mai harnică îl mătură și-l bagă în saci de gunoi. Arta modernă nu este pe înțelesul sau pe placul tuturor, asta o știm chiar dinaintea scandalului național cu poneiul cu svastica pe fund, care a reușit să care pe spatele lui mic și proaspăt tatuat săptămâni de certuri și niște demisii. E o imensă discuție aici, însă de dragul argumentului, putem spune că arta modernă este una dintre cele mai subiective, pentru că se bazează pe foarte puține elemente și duce în spate o idee mare, o problematică clară raportată la lumea, societatea artistului creator.
Pătratul din The Square, punctul de plecare al filmului, este efectiv un pătrat. Piatra cubică din piațeta din fața muzeului este spartă pentru a face loc unui chenar marcat de o bandă luminoasă de neon. Artistul imaginează în interiorul acestui pătrat un spațiu al înțelegerii și bunătății: lăsați orice prejudecată deoparte voi ce intrați aici. Directorului muzeului, intrepretat de Claes Bang, îi revine treaba de a gândi în detaliu ideea instalației și restul expoziției din care Pătratul să facă parte ca punct principal, de pornire. Cum atragi publicul să vină să se uite la un Pătrat? Angajând o echipă de PR și întorcând pe toate părțile manifestul artistului. Avem aici de-a face cu un high class boem, lipsit de griji sau vreo perspectivă reală asupra lumii. O bulă de artiști în fața unei noi expoziții pentru un public elevat care aplaudă frenetic discursurile și apoi se îngrămădește spre bufet, să nu piardă antreurile.
Într-o bună zi, lumea reală intră cu forța în viața și buzunarul directorului de muzeu și îl lasă fără portofel și mobil. Nimic nou sub soare, doar că alergătura după vinovați și încercările de recuperare a bunurilor îl deturnează pe om de la ședințele de brainstorming întru buna prezentare a Pătratului în fața publicului de artă, iar de acolo se ajunge la una dintre cele mai explozive gafe de PR din istoria recent televizată.
The Square e un film ca un tur de rollercoaster pe pastile, iar la avanpremiera de la Les Films de Cannes à Bucarest s-a râs zgomotos și prelung într-o sală arhiplină. Urmând o singură pistă de interpretare, dacă Force Majeure, filmul cu care regizorul s-a făcut remarcat, este despre responsabilitatea unui singur om pentru propria familie, care iată că în momente de pericol se pierde în favoarea atașamentului pentru propria persoană, The Square este despre responsabilitatea de grup în contextul bulelor în care trăim și a informației pe care atât de ușor o putem da mai departe către public. Cu cât e grupul mai mare, cu atât e responsabilitatea pe care o simte fiecare individ în parte mai redusă.
Ideea directorului pentru instalația Pătrat se învârte în jurul spațiului personal. Imaginați-vă că fiecare cerșetor de pe stradă stă în mijlocul unui pătrat desenat pe jos. Dacă ai intrat în perimetrul ăla, te obligi să-l ajuți. Ce nu funcționează în viața de zi cu zi, luat și pus într-un muzeu cu titlul de instalație, generează un plus de gândire la problemă. Într-un final, asta este ideea mare la care ajunge, oarecum poticnit și pe alocuri prea gros tușat și inutil lungit, filmul: arta modernă te poate face să intri în pielea unor oameni la care nu ai avea acces altfel, în anumite situații în care nu ai ajunge altfel. Reacțiile tale în fața instalației arată ce fel de om ești, atâta timp cât accepți premisa și te lași dus.
La Saatchi Gallery, în Londra, există o cameră plină cu ulei negru în care se oglindesc perfect tavanul, pereții, vizitatorii, astfel încât dispare noțiunea de sus-jos, iar spațiul pare infinit mai amplu Se intră pe o pasarelă până în mijlocul camerei, unde vizitatorul este efectiv înconjurat pe uleiul oglindă, iar simțul echilibrului e pus la grea încercare. Instalația datează din 1987, se numește 20.50 și îi aparține artistului Richard Wilson. În Spania, acasă la Salvador Dali în locul ferestrelor sunt niște găuri în zid, înconjurate de rame. Tablouri mișcătoare, așa le numea pictorul, în care imaginea se schimbă de la o secundă la alta. Dacă iei o geantă și o pui într-un spațiu de expoziție, devine geanta aia un obiect de artă? Așa sună o discuție între directorul muzeului și reportera interpretată de Elizabeth Moss. Răspunsul e undeva în petrecerea de gală întreruptă de un om care imită o maimuță. Secvența din trailerul filmului și cea care dă imaginea posterului este și una dintre cele mai șocante și grăitoare, despre limita dintre artă și exercițiu psihologic, despre mentalitatea de turmă și responsabilitatea de grup. The Square este un film care nu ar trebui ratat. Intră la noi în cinematografe pe 20 octombrie.
Muzeul de artă modernă din filmul The Square, regizat de Ruben Östlund și proaspăt câștigător al premiului cel mare la Festivalul de la Cannes de anul acesta, are o cameră cu grămezi de pietriș pe care, la un moment dat, o femeie de serviciu mai harnică îl mătură și-l bagă în saci de gunoi.
