Theater Networking Talents aduce 14 tineri regizori pe scena Teatrului Național din Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/theater-networking-talents-aduce-14-tineri-regizori-pe-scena-teatrului-national-din-craiova/

Între 5 şi 9 iulie 2022, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova devine rampa de lansare a tinerilor absolvenţi de regie ai universităţilor din România, odată cu cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Tinerilor Regizori Theater Networking Talents (TNT).

Un articol de Liliana Matei|27 iunie 2022

Spectacole, dezbateri, ateliere, instalații urbane, concerte, vizionări de filme de scurtmetraj sunt doar o parte din activitățile ce vor avea loc în timpul Theater Networking Talents (TNT).

După doi ani în care situația epidemiologică a făcut imposibilă organizarea festivalului, această ediție-maraton va reuni o selecție a celor mai bune producții ale regizorilor români care au absolvit facultatea în promoțiile 2020/2021/2022 (licență și master). Sunt invitate paisprezece spectacole ale absolvenților din București, Cluj-Napoca și Târgu-Mureș, producții montate pe texte clasice, contemporane sau chiar devised.

Multe dintre ele au fost deja preluate sau produse de companii teatrale precum #Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul” Iași, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Teatrul de Stat Constanța sau Teatrul Municipal L.S. Bulandra, București.

Spectacolele vor fi prezentate în cadrul unui showcase în fața publicului craiovean, a managerilor de teatre, producătorilor independenți sau selecționerilor de festivaluri invitați din toată țara, precum și a altor artiști, viitori colegi de breaslă.

Cele 14 nume pe care ediția a IV-a a TNT le aduce în prim-plan sunt Tudor Antofie, Răzvan Enciu, Irisz Kovacs, Petro Ionescu, Vlad Isăilă, Irina Moscu, Alin Neguțoiu, Tudor Nicorici, Bianca Oprea, Mara Oprea, Cosmin Panaite, Mihai Păcurar, Monica Stoica și Máté Szilvay. Spectacolele lor vor putea fi urmărite în cele trei săli ale Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

Alături de cele 14 spectacole ale regizorilor din showcase, programul Theater Networking Talents (TNT) include și numeroase activități dedicate atât artiștilor din toate domeniile artelor spectacolului cât și publicului larg: dezbateri (moderate de Iulia Popovici), instalații, scurtmetraje ale absolvenților de regie film (selecționate de Andrei Rus), și două concerte (susținute de Paulina și Valeria Stoica).

Theater Networking Talents (TNT) este organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Departamentul Arte și Media din cadrul Universității Craiova, cu sprijinul partenerilor: Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și UNITER.

TNT continuă parteneriatul cu Goethe Institut, prin workshopurile programului internațional New Stages Southeast, în cadrul cărora tineri dramaturgi și regizori vor continua lucrul la proiectele începute la Craiova în toamna anului trecut, sub îndrumarea mentorilor Rebekka Kricheldorf și Theodor Cristian Popescu.

Pentru evenimentele din cadrul TNT intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, pe baza rezervărilor făcute la Agenția de bilete a Teatrului Național „Marin Sorescu”.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.