Tiberiu Soare – concert extraordinar la Cercul Militar
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiberiu-soare-concert-extraordinar-la-cercul-militar/

Joi, 28 noiembrie, de la 19:00, în Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Naţional, va avea loc un concert de excepţie sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Un articol de Elena Simion|27 noiembrie 2013

Joi, 28 noiembrie, de la 19.00, în Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Naţional, va avea loc un concert de excepţie sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Vor fi pe scenă soprana Irina Iordăchescu, baritonul Jean Kristof Bouton, tinerii muzicieni ai Silvestri Orchestra şi violonista Monica Bălăşoiu, concert maestru. Acest concert are ca scop susținerea primul proiect editorial al Fundației Calea Victoriei.

Banii strânși vor fi folosiți pentru tipărirea unei cărți ce va cuprinde conferințele sustinute de Tiberiu Soare în cadrul programului „Pentru ce mergem la Operă?”. Cartea se va adresa atât melomanilor, cât și tinerilor care doresc să descopere lumea fascinantă a operei, a baletului, dar lumea compozitorilor și a creațiilor muzicale celebre.

În 2008 – 2009, Tiberiu Soare a susţinut la Fundația Calea Victoriei cursul în 10 şedinţe Cum să ascultăm muzica, care s-a dovedit a fi un mare succes, făcând salonul fundaţiei neîncăpător. În anii 2010 şi 2011 a continuat să susţină conferinţe în cadrul fundaţiei pe diferite teme muzicale.

Astfel a apărut ideea unui nou proiect: programul cultural „Pentru ce mergem la Operă?” care a fost lansat în ianuarie 2012 de Fundaţia Calea Victoriei împreună cu dirijorul Tiberiu Soare şi derulat la Opera Naţională Bucureşti, cu scopul de a iniţia tinerii şi publicul larg în frumuseţea şi complexitatea muzicii de operă, prin abordarea tematicii ei în cadrul unor conferinţe-eveniment.

De la Rigoletto la Turandot, cu Tiberiu Soare

Noutatea proiectului a constat în abordarea tematicii muzicii de operă într-o manieră interactivă şi relaxată, ce permite apropierea publicului de un stil de muzică pe cât de spectaculos pe atât de greu accesibil pentru cei neiniţiaţi.

Proiectul a fost premiat în vara anului 2013 cu premiul III la Gala Societății Civile, la  secțiunea Artă și Cultură, recunoscându-se rolul educativ al acestui program unic în lumea culturală românească.

Citiţi şi: INTERVIU Tiberiu Soare: „Noi, muzicienii, suntem nişte vânători de stări privilegiate“  

În cadrul evenimentului care se va desfășura joi la Cercul Militar Național, talentații muzicieni din Silvestri Orchestra, coordonați de violonista Monica Bălășoiu, concert maestru, vor interpreta fragmente din «Rigoletto», «Traviata», «Elixirul dragostei», «Spărgătorul de nuci», «Carmen», «Don Giovanni», «Bărbierul din Sevilla» și «Turandot».

tiberiu soare

Tiberiu Soare, în cadrul unei conferințe 

De asemenea, se vor viziona secvențe spectaculoase din conferințe, într-un scurt film pregătit de regizorul Vlad Trandafir și se va organiza o mică licitație pentru cei care doresc souveniruri muzicale, legate de proiectul „Pentru ce mergem la Operă?”.

Intrarea la eveniment le va aduce spectatorilor beneficiul de a fi printre primii cititori și sustinători ai cărţii (preţul de 50 de lei susține publicarea cărții în primavara lui 2014, prin plata în avans a unui exemplar cu autograf și participarea la concertul de gală; preţul de 100 lei – susține publicarea cărții in primăvara lui 2014, prin plata în avans a unui exemplar cu autograf, participarea la concertul de gală).

Proiectul fundatiei „Pentru ce mergem la Opera” cuprinde treisprezece conferințe derulate în anii 2012 si 2013, concentrate pe creațiile geniale ale unor mari compozitori, libretisti si coregrafi: „Traviata” de G. Verdi, „Boema” de G. Puccini, „Giselle” de A.Adam, „Turandot” de G. Puccini, „Elixirul dragostei” de G Donizetti, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Carmen” de G. Bizet, „Rigoletto” de G Verdi, „Spărgătorul de nuci” de P. I. Ceaikovski, „Don Giovanni” de W. A. Mozart, „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart, „Olandezul zburător” de R. Wagner şi „Oedipe” de G. Enescu.

INFO

Data: 28 noiembrie 2013, ora 19:00
Cost (include cartea): 50 ron sau 100 ron
Locul desfașurării: Palatul Cercului Militar Național, Sala de Marmură
Detalii la: Fundaţia Calea Victoriei

Foto credit: Petrică Tănase, Fundația Calea Victoriei, Tiberiu Soare

23
/08
/17

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează în cadrul evenimentului aniversar Zilele Bucureștiului cel mai mare concert de muzică clasică, susținut de superstarul internațional soprana Angela Gheorghiu, pe 15 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Constituției. Angela Gheorghiu superstar internațional, cea mai fascinantă și talentată artista de operă a timpurilor noastre, concertează la București sub bagheta maestrului Eugene Kohn, alături de Filarmonica George Enescu și tenorul Teodor Ilincăi.

21
/08
/17

Concertul de închidere al festivalului Vara Magică va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului Român și va avea în centru Orchestra de Tineret a Olandei (National Youth Orchestra (NJO), Netherland) care va cânta sub bagheta lui Mark Wigglesworth, solist Alexander Sitkovetsky (vioară) un program ce cuprinde Wagner - Uvertura şi Venusberg music din opera Tannhauser (Paris version), Korngold - Concertul pentru vioară şi orchestra, Stravinsky - Petrushka (versiunea 1911).

14
/08
/17

În urmă cu mai bine de două decenii, într-o zi de 14 august (1996), la reşedinţa sa din La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, se stingea din viaţă Sergiu Celibidache, personalitate marcantă și controversată a secolului trecut, unul din cei mai de seamă dirijori ai lumii.

11
/08
/17

Romanian Sinfonietta Orchestra revine la Ateneul Român. Program integral Beethoven! Câteva dintre cele mai cunoscute capodopere ale titanului de la Bonn precum Uvertura „Egmont”, Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, Simfonia nr. 5 în do minor vor prinde astfel din nou viață în fața publicului în versiuni de nivel internațional.

09
/08
/17

Cântăreața islandeză Bjork urmează să lanseze un nou album care explorează universul întâlnirilor amoroase. "Sunt foarte încântată să vă anunț că noul meu album va fi lansat foarte curând", a anunțat recent pe Twitter artista.

08
/08
/17

Pe 13 și 16 septembrie nu rata înregistrarea concertului David Gilmour - Live At Pompeii la Happy Cinema București, Focşani și Buzău. La 45 de ani după ce David Gilmour a filmat ‘Live At Pompeii’ în legendarul Amfiteatru Roman, s-a întors pentru două show-uri spectaculoase, parte din turneul său de promovare a albumului ‘Rattle That Lock’.

07
/08
/17

Între 12 și 15 august, Orchestrele Radio invită publicul de toate vârstele la un program muzical inedit, la malul mării, în Piațeta Perla din Mamaia! În vacanța de stagiune, Orchestra Națională Radio, Big Band-ul Radio și Orchestra Populară Radio se alătură Radio Vacanța și Târgului GAUDEAMUS, într-un dublu moment aniversar: 50 de ani de Radio Vacanța și GAUDEAMUS 100, aniversare sărbătorită la Mamaia, pe durata desfășurării Târgului GAUDEAMUS Litoral.

04
/08
/17

Celebrul coregraf israelian, stabilit în Spania, Sharon Fridman este invitatul special la cea de-a III-a ediție Bucharest International Dance Film Festival (7-10 septembrie 2017). Prezent pentru prima oară în România, Fridman va aduce pe scena singurului festival de film de dans experimental din România, spectacolul care l-a consacrat – „Cădere liberă”/„Free Fall”/„Caida Libre”.

30
/07
/17

Astăzi a încetat din viață artista Marina Scupra, potrivit unui anunț publicat de Mirabela Dauer pe pagina sa oficială de Facebook. ''Marina Scupra s-a stins ..., cuvintele sunt de prisos ... Dumnezeu să te primească de-a dreapta lui... Condoleanțe familiei...'', a scris și Ovidiu Komornyik pe aceeași rețea de socializare.

30
/07
/17

Unul dintre momentele de culminație și excelență artistică devenite tradiție la Festivalul „Vara Magică” o constituie prezența pianistului Valentin Gheorghiu în cadrul concertelor desfășurate sub genericul Dialogul generațiilor. Miercuri, 2 august, de la ora 19.30 pe scena Ateneului Român alături de Valentin Gheorghiu se vor afla soția acestuia, Roxana Gheorghiu – pian și fiica lui, Valentina Gheorghiu – pian, dar și o altă celebră celebră familie de muzicieni români, Marin Cazacu – violoncel, Ștefan Cazacu – violoncel și Iulia Adriana Cazacu – vioară.

24
/07
/17

În perioada 25 iulie - 3 august, Radio România Muzical transmite în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner. Transmisiunile directe pot fi ascultate și la Radio România Cultural.

21
/07
/17

Chester Bennington, solistul celebrei trupe americane Linkin Park, s-a sinucis. Cântărețul, în vârstă de 41 de ani, s-a spânzurat în ziua în care prietenul lui, Chris Cornell, de la Soundgarden - care s-a sinucis la rândul lui în luna mai - ar fi împlinit 53 de ani. Solistul trupei Linkin Park i-a scris atunci lui Cornell o scrisoare prin care rememorează ce a însemnat prietenia lor.