Dirijorul TIBERIU SOARE revine pe scena Sălii Radio, într-un eveniment MOZART/BEETHOVEN
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-tiberiu-soare-revine-pe-scena-salii-radio-intr-un-eveniment-mozart-beethoven/

După o absenţă de câţiva ani, cunoscutul dirijor român TIBERIU SOARE revine pe scena Sălii Radio, într-un frumos concert MOZART/BEETHOVEN, prezentat în această seară, de la ora 19.00, de ORCHESTRA  DE  CAMERĂ RADIO.

Un articol de Petre Ivan|6 martie 2019

Oaspete special al serii este și un apreciat muzician german:  THORSTEN JOHANNS, primul clarinetist german invitat să interpreteze, de mai multe ori, împreună cu New York Philharmonic Orchestra, în ipostaza de clarinetist principal.

În parcursul său sunt cuprinse și apariții alături de prestigioase orchestre din Germania, ca Filarmonica din Berlin, Filarmonica din Munchen sau orchestrele radiodifuziunilor din țara sa natală.

Profesor de clarinet la Conservatorul  ”Franz Liszt” din Weimar, Thorsten Johanns este membru al ansamblului Raro, alături de care a susțimut concerte în Europa, SUA și Japonia.

Seara de la Sala Radio va debuta cu două creații semnate de celebrul Amadeus: Uvertura operei Don Giovanni – creație mozartiană inspirată din aventurile legendarului personaj seducător și aventurier Don Juan – și Concertul pentru clarinet şi orchestră în La major.

A doua parte a concertului va prilejui întâlnirea publicului cu Simfonia nr. 4, creație a lui Beethoven.

TIBERIU SOARE

Dirijor al Operei Naționale București, TIBERIU SOARE, îşi desfăşoară activitatea artistică din anul 1999, lucrează alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară şi este invitat să dirijeze prestigioase ansambluri din străinătate.

Între anii 2012-2015, Tiberiu Soare a fost dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau a turneelor internaţionale. În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu.

Au urmat apoi alte concerte importante dirijate pe mari scene ale lumii, alături de Angela Gheorghiu: 2013 – Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra), Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles); 2014 – în Germania, a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă, în cadrul unui festival anual – Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel), eveniment urmat în același an de concerte la Théâtre des Champs-Elysées – Paris, Musikverein Graz – Austria, Sala Concertgebouw – Amsterdam și Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania.

THORSTEN JOHANNS

THORSTEN JOHANNS

 Clarinetistul german THORSTEN JOHANNS a studiat la Hochschule für Musik din Köln și a colaborat în calitate de prim clarinetist cu orchestre de renume ca Filarmonica din New York, Super World Orchestra din Tokyo, Orchestra Simfonică NDR din Hamburg, Filarmonica din Berlin, Filarmonica din München, Orchestra Germană Radio din Berlin, Ansamblul Modern din Frankfurt.

A concertat ca solist alături de Orchestra de Stat din Brandengurg (dirijor Howard Griffiths), Bayerische Kammerphilharmonie Augsburg, Orchestra Simfonică WDR. A realizat de asemenea şi înregistrări și a fost distins cu Premiul ECHO Classic pentru cea mai bună înregistrare de muzică de cameră a anului 2008.

În 2017, a cântat în premieră concertul pentru clarinet „Passages”, compus chiar pentru el de către Philippe Manoury. De asemenea, Thorsten Johanns  a cântat la Stift Festival (Olanda, 2018) în premieră o lucrare dedicată lui, scrisă de Dimitri Terzakis, denumită „Flüchtige Gedanken”.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Foto: TIBERIU SOARE, THORSTEN JOHANNS – facebook

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.