TIFF (2) „Donbass” – Războiul sfârșitului lumii
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2-donbass-razboiul-sfarsitului-lumii/

CRONICĂ DE FILM Deşi uşor de criticat pentru tratarea aparent părtinitoare, maniheistă (pro-Kiev şi anti-rebeli), a conflictului din estul Ucrainei, „Donbass”, cel mai nou film de ficţiune regizat de Serghei Lozniţa, descrie naturalist un spaţiu ca de sfârşit de lume, în care umanitatea e capabilă de cele mai mari grozăvii.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 mai 2018

Este fascinantă diferența dintre stilul documentarelor și estetica filmelor de ficțiune ale lui Serghei Loznița. În documentare, celebrul regizor ucrainean optează pentru cadre fixe, lungi și largi, menite a surprinde dinamica mulțimilor. Cadre contemplative, aparent observaționale, dar cu intervenții pronunțate pe coloana sonoră.

În schimb, în ficțiune, dominante sunt naturalismul și o plonjare a aparatului de filmat printre personaje, cu o imagine apăsătoare, în tonuri cenușii (semnată de colaboratorul său de lungă durată, Oleg Mutu).

În „Donbass”, film premiat anul acesta pentru regie în cadrul secțiunii Un Certain Regard de la Cannes și prezentat în premieră în România la TIFF, Loznița abordează teribilul conflict civil din estul Ucrainei, în derulare de mai mulți ani.

La fel cum în „Maidan”, documentarul său din 2014 despre amplele proteste de la Kiev care au dus la căderea regimului pro-rus, regizorul evita să explice cine, ce și de ce, fiind mai curând interesat de captarea atmosferei, nici în „Donbass” Loznița nu livrează multe informații lămuritoare – cele mai la îndemână sunt diferențele dintre limbile ucraineană și rusă (pentru cei familiarizați măcar puțin cu ele) și dintre steagul ucrainean și cel al separatiștilor pro-ruși care controlează regiuni din estul țării (drapel prezent pe uniformele și mașinile militare și pe clădiri).

Miza sa nu pare a fi deslușirea în vreun fel a situației reale din teren (de altfel, nici nu e rolul cinema-ului să facă asta). El este interesat să traseze portretul (uneori în tușe mai groase) unui spațiu geografic și spiritual ajuns aproape apocaliptic.

Un spațiu al degradării și al terorii, în care oamenii simpli pot muri oricând sub tiruri de rachete neanunțate sau sub focurile de armă ale soldaților, în care plăcerea umilirii celuilalt a luat locul relațiilor umane firești, în care se trăiește în clădiri distruse sau în buncăre, în care realitatea este manipulată mediatic, cu cinism, în scopuri propagandistice.

În locul unei narațiuni liniare, cu o structură clasică și clară, Loznița alege o înșiruire de secvențe, fiecare cu propria combustie, dar care comunică subtil între ele: filmul pare ca o călătorie cu aspect documentar într-un infern (este greu de uitat o scenă lungă de câteva minute în care un soldat ucrainean este prins de rebeli, legat de un stâlp pe stradă și umilit, batjocorit și bătut pe rând de o mulțime de trecători, de la tineri la bătrâni).

Acest periplu neîntrerupt, această trecere de la un fragment narativ la altul, splendid mizanscenate și coregrafiate în planuri-secvență, amplifică senzația de realism și induce sentimentul că aparatul de filmat își alege aleatoriu personajele și întâmplările – oriunde s-ar opri, dezastrul a același. E o situație fără ieșire, în care aceiași oameni sunt uneori și victime, și călăi (de altfel, nu e întotdeauna foarte clar cine terorizează pe cine).

După cum a mărturisit în interviuri, Loznița își construiește demersul pe reconstituirea multor înregistrări realizate de amatori, postate pe internet (de altfel, sunt omniprezente telefoanele mobile, aparatele de fotografiat sau camerele de filmat ale televiziunilor). Această opțiune dă greutate documentară filmului.

Însă cineastul nu se oprește la acest prim nivel – el duce de multe ori filmul în zona grotescului (memorabilă în acest sens este secvența unei nunți) și îi conferă aspectul unei parabole despre dezumanizare. 

Deși i s-ar putea reproșa abordarea ușor senzaționalistă și poziționarea părtinitoare, un lucru e cert: cinema-ul lui Loznița degajă o forță unică, fascinantă, care îl face unul din cei mai mari autori de film ai momentului.  

În cadrul TIFF, „Donbass” va mai putea fi văzut duminică, 3 iunie, de la 12.30, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca.

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]