TIFF 2014 – Ochi pentru ochi. Se întorc „suspecții de serviciu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2014-ochi-pentru-ochi-se-intorc-suspectii-de-serviciu/

Arta răzbunării se predă la TIFF 2014, în 12 filme reunite în secţiunea tematică Ochi pentru ochi/ Eye for an Eye, la cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

Un articol de Petre Ivan|5 mai 2014

O altă secțiune nouă, Suspecții de serviciu/ The Usual Suspects, îi aduce înapoi la TIFF pe cineaștii care au trecut cu filmele lor de început prin competiția festivalului. Cele 12 „revenge movies” din secțiunea Ochi pentru ochi concurează pentru Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film).

„Poate că răzbunarea e, cum se spune, arma prostului, dar ea e un dispozitiv cinematografic teribil de ofertant în cinema, grație dilemelor morale pe care, de cele mai multe ori, le antrenează. În buna tradiție a secțiunilor tematice de la TIFF, ediția actuală strânge laolaltă 12 revenge movies recente si tot atâtea studii de caz care pun în discuție legitimitatea și consecințele actelor vindicative.”, explică directorul artistic Mihai Chirilov.

Ideea i-a venit lui Mihai Chirilov după ce a văzut, la Festivalul de la Locarno, filmul american independent Blue Ruin, de Jeremy Saulnier, adus în premieră la Cluj. Prezentat în Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes, filmul a fost finanțat prin crowdfunding.

De cronici excelente a avut parte Calvary, al lui John Michael McDonagh – proiectat la Sundance și Berlin – o comedie neagră despre un preot irlandez care află că va fi ucis chiar de la viitorul făptaș, venit la spovedanie. Cu doze serioase de umor negru vine și In Order of Disappearance – unul dintre favoriții din competiția Berlinalei – cu Stellan Skarsgaard în rolul unui tată care-și răzbună fiul.

Răzbunarea e motorul poveștii și în Harmony Lessons (Ursul de Argint pentru contribuție artistică – directorul de imagine Aziz Zhambakiyev), A Touch of Sin, de Jia Zhangke (Premiul pentru scenariu la Cannes 2013), Big Bad Wolves, un exercițiu de stil în materie de cruzime, recomandat de Quentin Tarantino, sau Killers, un thriller psihologic indonezian adus de la Sundance.

Suspecții de serviciu / The Usual Suspects

Opt dintre foștii concurenți la Trofeul Transilvania revin la Cluj într-o secțiune doar a lor, numită Suspecții de serviciu. Cum competiția e dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea film, TIFF își propune să urmărească traiectoria autorilor pe care i-a descoperit de-a lungul anilor. „Secțiunea Suspecții de serviciu e felul în care am decis să onorăm noile opere ale cineaștilor trecuți de-a lungul anilor prin competiția festivalulului, cineaști care fac deja parte din «marea familie transilvăneană».

Coincidența fericită face ca noul film al lui Daniel Sánchez Arévalo, distins cu premiul publicului la TIFF pentru Azul oscuro casi negro și Gordos, să se cheme La gran familia espanola”, declară Mihai Chirilov.

Foto cu TIFF 2014 – tiff.ro

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.