Tim Robbins: despre libertate
https://www.ziarulmetropolis.ro/tim-robbins-despre-libertate/

Marele actor şi regizor se află zilele acestea la Bucureşti, după ce a participat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Compania sa de teatru – The Actors’ Gang – va da trei reprezentaţii ale spectacolului «Visul unei nopţi de vară», la Teatrul de Comedie (miercuri, joi şi vineri, de la orele 19, la Sala Radu Beligan).

Un articol de Andrei Crăciun|21 iunie 2016

Astăzi, la prânz, Tim Robbins a susţinut o conferinţă de presă. A vorbit despre iubirea sa pentru teatru, despre Andrei Şerban, New York şi California, delincvenţi, filmul care l-a făcut faimos (The Shawshank Redemption), refugiaţi, politică (Robbins este un liberal în înţelesul american al cuvântului – un progresist, un democrat) şi – mai presus de orice – despre libertate.

Tim Robbins despre pasiunea sa pentru teatru

S-a îndrăgostit de teatru în copilărie, la New York. Părinţii săi (ambii erau actori, tatăl său fiind şi cântăreţ de folk) îl duceau des la spectacole. L-a fascinat, de la început, Shakespeare.

Tim Robbins despre pasiunea sa pentru regie

A început să regizeze încă din liceu. O întâlnire care l-a impresionat profund a fost vizionarea unui spectacol regizat de Andrei Şerban (n.r. – întâmplător, astăzi este chiar ziua lui Andrei Şerban) la New York – Agamemnon. Erau anii `70. Şi-a spus atunci, foarte american, «Wow! Nu ştiu cum a făcut asta, dar vreau să o fac şi eu»). Acel spectacol este încă în mintea sa. E tot timpul cu el. L-a marcat pe termen lung.

Tim Robbins despre începuturile sale în film

Nu îşi dorea să devină actor. Visul său era să regizeze. Lumea filmului i-a oferit posibilitatea să câştige mai mulţi bani. Era un mod de a-şi întreţine pasiunea pentru teatru. Se gândea la filme şi la televiziune într-un mod mercantil. Era, de altfel, şi o modalitate mai plăcută de a câştiga aşa bani. Mai plăcută decât să livreze pizza. Apoi a descoperit că există artă şi în cinema, de asemenea, dar teatrul a rămas întotdeauna în inima sa. Aici, în teatru, îi erau rădăcinile. Nu s-a despărţit, afectiv, niciodată de el. Teatrul a fost familia pe care a simţit-o mereu aproape.

Tim Robbins despre Hollywood

După ce a descoperit că există artă şi în cinema, Tim Robbins a început să se bucure de film şi viaţa s-a schimbat cu totul. Hollywood-ul însă este mai degrabă capricios. Acolo, nu el, actorul, fixează termenii în care se desfăşoară relaţia. În teatru, Tim Robbins îşi poate impune integral viziunea.

Tim Robbins despre bucuria de a fi în Bucureşti

Preferă să se afle în foaierul Teatrului de Comedie şi să prezinte „Visul unei nopţi de vară” (care, întâmplător, se joacă imediat după solstiţiul de vară) decât să se afle – din interes financiar – pe un platou de filmare. Nu îl deranjează canicula.

Tim Robbins despre filmele în care ar juca

Ar prefera să i se propună mereu scenarii ca ”Scara lui Iacob” sau “The Shawshank Redemption”. Din păcate nu i se întâmplă. Şi atunci preferă să compare întotdeauna ce ar putea face bun în teatru cu ce ar putea face nesemnificativ în cinema. Alege de fiecare dată teatrul, dacă oferta din film nu e cu totul specială. Vrea să joace în filme care să îl facă mândru (n.m. – numeşte mai multe filme de artă în care a jucat în ultimii ani, pe care cei din sală nu le-au văzut; actorul e încrezător că vom ajunge până la urmă la ele, fiindcă filmele de artă, spre deosebire de succesele comerciale de sezon, au o lungă durată de viaţă)

Tim Robbins despre publicul pe care şi-l doreşte

Preferă să influenţeze o mie de oameni, care vin la teatru, decât o sută de mii de spectatori de cinema, dar într-o producţie mediocră, care nu are de-a face cu arta, cum ar fi filmele cu maşini care se transformă în roboţi, filmele pe care le uiţi la o săptămână după ce le-ai văzut.

06
/09
/23

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, continuă surprizele pentru public și îi oferă posibilitatea să urmărească online spectacole prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

06
/09
/23

Sibiu, 6 septembrie 2023. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Centrul de Teatru Educațional „Replika” din București prezintă sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Povești invizibile” cu Eliza Păuna și Mihaela Rădescu. Spectacolul va mai avea două reprezentații în avanpremieră, vineri, 8 septembrie de la ora 18:00 și sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 11:00.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Panorama teatrală la jumătatea anului Capitalei Europene a Culturii demonstrează felul în care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a reconfigurat pentru orașul și pentru comunitatea pe care le reprezintă o structură culturală înalt profesională.

05
/09
/23

În cadrul proiectului Heritage Hub Râșnov, Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Hands on History Norvegia va organiza Festivalul Medieval. Evenimentul va avea loc în perioada 7‑10 septembrie 2023 și va aduce în prim-plan o serie de activități și experiențe medievale menite să promoveze Cetatea Râșnov ca un important obiectiv turistic atât pentru România, cât și pentru Europa dar și un spațiu de învățare și implicare a comunității locale.