Un spectacol care ar trebui prezentat în faţa cât mai multor tineri şi care vorbeşte despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate şcolile din România în acest moment…
Un articol de Monica Andronescu|12 noiembrie 2023
Aceasta a fost concluzia tinerilor care au participat vineri seara, la o dezbatere ce a urmat prezentării spectacolului „Martiri” de Marius von Mayenburg, la Teatrul Metropolis, un spectacol realizat de regizorul Alexandru Mâzgăreanu cu studenții celei mai recente generații de absolvenți masteranzi ai UNATC. „Martiri” este unul dintre textele extrem de incisive ale lui Mayenburg, care atinge probleme foarte la modă în societatea noastră, de la extremism religios, la homosexualitate, de la bigotism la ateism, de la antisemitism la toleranță și intoleranță de toate felurile, ajungând în mod subtil până la parenting și educația în școli și la hărțuire sexuală.
„Martiri este un spectacol care vorbește cu cinism despre adolescență, educație și religie. Personajul principal, Benjamin, este un adolescent care, în încercarea de a se găsi pe sine însuși, se rătăcește în versetele biblice, drumul său spre maturizare transformându-se într-un act ratat. El este o victimă a unei societăți în care adulții eșuează ca părinți, profesori sau preoți. Spectacolul aduce în fața publicului opt tineri actori, față în față cu un text puternic, scris de unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani”, spune regizorul Alexandru Mâzgăreanu.
„Încerc să scriu întotdeauna despre lucruri care mă irită”, declară Marius von Mayenburg, iar piesele lui sunt, în consecință, texte care pun în discuție probleme concrete, incomode și „iritante” ale lumii contemporane. Iar dezbaterea de după spectacol, la care au participat actorii din distribuție, regizorul Alexandru Mâzgăreanu și teologul Alin Bolboașă-Șofaru, a scos în evidență exact acest lucru, interesul aprins pe care îl stârnesc subiectele propuse de el.
Spectacolul, care se va juca pe scena Teatrului Metropolis, un teatru deschis către tineri și care își propune să-i promoveze și să-i transforme în personajele principale ale lumii lor, este construit simplu și ingenios: o frumoasă exemplificare a ideii de „spațiu gol”. Din câteva scaune care se reconfigurează de la o scenă la alta și o turnantă, Alexandru Mâzgăreanu construiește o lume care devine un spațiu al unei dezbateri profunde și încrâncenate.
Într-o societate a începutului de mileniu III, în care fundamentalismul, în diversele lui forme face victime aproape în fiecare zi, povestea acestui adolescent pe nume Benjamin, care devine aproape peste noapte dependent de Biblie, ca de un drog, este extrem de percutantă.
De la prima scenă, în care Benjamin își anunță mama că refuză să mai meargă la lecțiile de înot, pe motiv că nurii colegelor în costum de baie îi rănesc „convingerile religioase”, tensiunea crește, totul căpătând pe alocuri accente de thriller. Ceea ce părea o toană trecătoare a unui adolescent, descoperirea sentimentului religios, se transformă într-un tăvălug care scoate la iveală mai multe tare ale lumii din jur, iar în jocul lui fanatic intră cu o forță fanatic egală profesoara de biologie, doamna Roth.
Iar montarea scoate la iveală, lucru subliniat la discuția de după spectacol și de teologul Alin Bolboașă-Șofaru, faptul că, într-o societate în care educația este absolut deficitară și se face de multe ori pe rețele de socializare, sămânța fanatismului poate încolți ușor, pentru că orice carte sfântă poate fi citită distorsionat, iar versetele pot fi citate, citite și înțelese la bunul plac, în așa fel încât să justifice orice idee fundamental greșită. În esență, este vorba despre un eșec al educației…
Interesant este faptul că montarea lui Alexandru Mâzgăreanu pune față în față două forme de extremism, care se determină și se potențează, la fel de agresive și la fel de nocive, amândouă însemnând în ultimă instanță o formă de privare de libertate și de lipsă de toleranță, care se transformă în principalul inamic al ideilor pe care fiecare dintre ei le propovăduiește. Adolescentul Benjamin devine, prin agresivitatea rece și aproape comică, dacă n-ar fi atât de absurdă și nu s-ar sfârși violent, prototipul fundamentalistului religios, indiferent cărei religii i-ar aparține, etalând de-a lungul diverselor scene o capacitate de manipulare teribilă și teribil de periculoasă. Iar profesoara Roth, care ajunge să dezvolte aproape o obsesie, devine și ea prototip al extremismului ateu, în fond la fel de agresiv în lumea noastră și la fel de intolerant.
Un duel în care intră două forme de extremism… Iar spectacolul, în mod absolut echilibrat, vorbește exact despre sâmburii intoleranței, cu multele ei nuanțe. O femeie aparent emancipată, inteligentă, atrăgătoare, pasionată de ceea ce face, profesoara Roth, dezvoltă o încrâncenare cel puțin la fel de periculoasă ca a lui Benjamin, tocmai pentru că nicio clipă nu se gândește să trateze comportamentul tânărului ca pe o dereglare psihică, ci alege să se ia la trântă cu el, citând la fel de distorsionat din Biblie ca și el și aducând argumente la fel de greșite, în favoarea propriilor idei. Spre exemplu: Iisus și-a iubit apostolii, deci Iisus a fost homosexual…
Războiul dintre Benjamin și doamna Roth va scoate la iveală multe alte probleme ale lumii din jur. Directorul liceului este un posibil exponent al incompetenței în funcții-cheie, incapabil să rezolve conflictul; profesorul de sport e pasiv și total dezinteresat; preotul e doar un exponent al creștinismului formal care, în numele unei așa-zise toleranțe, e de fapt la fel de incapabil să intervină și să găsească o rezolvare; iar mama este depășită de situație și incapabilă, la rândul ei, să stabilească un dialog real cu propriul copil.
Toate aceste personaje sunt bine construite de absolvenții UNATC, care intră și ies din personaje la vedere, rămânând aproape permanent în scenă, într-o construcție deschisă, modernă, nuanțată, în care importantă, până la final, rămâne dezbaterea de idei.
Iar reacția tinerilor din sală, extrem de interesați de subiect, arată că e nevoie de astfel de montări, de confruntări, de povești care să-i așeze față în față cu ei înșiși.
De reținut numele celor opt actori tineri… pentru care „Martiri” e un început frumos de drum: Dragoș Stoica, Iulia Bibu, Ana Radu, Eduard Păuna, Claudia Soare, Cosmin Gaspar, Marian Dumitru, Tudor Bojin.
Foto: Andrei Gîndac
