TNB începe stagiunea cu toate sălile intrate în joc
https://www.ziarulmetropolis.ro/tnb-incepe-stagiunea-cu-toate-salile-intrate-in-joc/

Stagiunea 2018-2019 este prima după reconstrucţia şi reabilitarea Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, care îşi deschide porţile invitând publicul la toate cele 7 săli, cu o paletă amplă de evenimente, atât teatrale, cât şi din categoria celor „Parateatrale”.

Un articol de Petre Ivan|17 septembrie 2018

Premiera oficială a spectacolului „Două pe față, două pe dos” (Loose Knit) a americancei Theresa Rebeck, deschide, la Sala Atelier , seria noilor montări ale stagiunii.

Pusă în scenă în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”, „Două pe față, două pe dos” este „una dintre cele mai inteligente comedii de moravuri”, după cum o numea New York Times. O piesă în care abundă dialogurile spirituale, sarcastice și nespus de amuzante.

Un spectacol cu partituri generoase, în care îi veți reîntâlni pe Irina Cojar, Costina Cheyrouze, Lamia Beligan, Brânduşa Mircea, Raluca Petra, Tomi Cristin și Marius Bodochi, într-un proiect coordonat de Ion Caramitru.

Următoarea premieră a stagiunii, „Romeo și Julieta”, în viziunea dramaturgică și în regia cunoscutului regizor Yuri Kordonski, va avea loc la Sala Studio (în configurație de tip arenă), în zilele de 29 și 30 septembrie 2018.

Furtuna

Spectacolul promite o surpriză atât pentru spectatorii care se așteaptă la o monta

re clasică a capodoperei shakespeariene, cât și pentru ”fanii” regizorului rus, care îl vor descoperi în cu totul altă ipostază decât cea cunoscută din spectacolele regizate până acum în teatrele bucureștene. Romeo și Julieta sunt doi îndrăgostiți ai zilelor noastre, iar spectacolul va fi, fără îndoială, un eveniment de care se vor bucura toți iubitorii de teatru receptivi la abordări artistice nonconformiste.

 

Una din cele mai spectaculoase producții ale TNB, „Furtuna” după Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov, cu Ion Caramitru într-unul din rolurile-cheie din dramaturgia shakespeariană – Prospero – va putea fi din nou vizionată la Sala Mare a TNB, în scenografia spectaculoasă a bulgarului Nikola Toromanov.

Și iată că decorurile sunt din nou acasă, după ce au străbătut cu vaporul peste 12.000 de kilometri dus-întors, și după trei reprezentații susținute la Beijing în fața a aproape 3.000 de spectatori, în cadrul unui Festival Internațional de Teatru organizat de Beijing People’s Art Theatre.

În stadii diferite de pregătire se află două mari producții : „Papagalul mut” în regia lui Nae Caranfil, după scenariul propriu, un text seducător și palpitant despre cea mai importantă misiune a unui spion aproape uitat. Scenografia este semnată de Dragoș Buhagiar, iar premiera se anunță la Sala Studio, la începutul acestei ierni.

Cealaltă montare, „Prin Pădurea spânzuraților” (titlu provizoriu) este o dramatizare scenică a cunoscutului roman al lui Liviu Rebreanu semnată de Radu Afrim, el urmând să aducă textul în scenă, la Sala Mare, în scenografia Vandei Sturdza – un proiect cu care TNB se înscrie în seria de manifestări consacrate sărbătoririi Centenarului.

La cea de-a IV-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, ce se desfășoară în perioada 19 – 30 septembrie la Chișinău, Teatrul Național din București va prezenta, vineri 21 septembrie, spectacolul „Scrisoarea” – după „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, regia Horațiu Mălăele.

Intrarea în circuitul sălilor de spectacol ale TNB a noului spațiu de joc, AMFITEATRUL în aer liber de pe acoperiș, inaugurat în luna iunie a acestui an, oferă spectatorilor la început de toamnă, și de stagiune, ocazia de a se bucura de o suită de concerte susținute de interpreți și trupe cunoscute, al căror program poate fi găsit pe site-ul TNB.

Primele concerte au și avut loc începând cu 8 septembrie și ele vor continua până la sfârșitul lunii, în măsura în care prognoza meteo va ține cu noi.

Redeschiderea sezonului expozițional la TNB a fost marcată de vernisajul, în data de 11 septembrie, a unei ample expoziții de grup, în cadrul căreia, în Rotonda din foaierul Sălii Mici a TNB sunt expuse lucrări semnate de 19 artiști cu specializările tapiserie, imprimerie, modă și obiect textil sub titlul generic Zilele Artelor Textile, București, ediția a II-a, 2018.

Expoziția va rămâne deschisă până în data de 11 octombrie 2018.

Foto: TNB, Furtuna- Florin Ghioca

01
/10
/15

Între 12 și 18 octombrie, pentru o săptămână întreagă, creativitatea românească devine personaj principal în viaţa Bucureștiului. Cei mai influenți lideri ai industriilor creative din România și Europa de Est întâlnesc antreprenorii inovatori și publicul curios la prima ediție Creative Est.

01
/10
/15

ION STRATAN (1955-2005), unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzecişti“, ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Prieten cu Nichita Stănescu şi considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a fost , de asemenea, “cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia”.

01
/10
/15

Odată cu venirea toamnei, teatrul revine în atenția pasionaților de povești puse în scenă. La ARCUB Batiște, stagiunea este deschisă cu una dintre cele mai iubite producții teatrale: „Însemnările unui nebun”. Bazat pe celebra nuvelă a lui Gogol, spectacolul aduce în atenția spectatorilor un subiect actual al vremurilor noastre, reușind să marcheze felul în care dezechilibrul și nesiguranța reușesc să pătrundă în viețile tuturor.

01
/10
/15

Teatrul În Culise prezintă comedia Un bărbat și mai multe femei în avanpremieră, sâmbătă 3 octombrie, de la ora 20:00, în mansarda La Scena din Calea Călărașilor nr. 55. Spectacolul spune povestea unui bărbat care ajunge să se schimbe din cauza femeilor de care este înconjurat.

01
/10
/15

Actrița și cântăreața Julie Andrews, a cărei voce cristalină a făcut-o să devină cea mai celebră dădacă din istoria filmului, a împlinit 80 de ani!

01
/10
/15

Una dintre cele mai prolifice actriţe de film, teatru şi televiziune împlineşte 69 de ani. Anul acesta, Coca Bloos a primit trofeul Gopo pentru întreaga carieră.

30
/09
/15

În anul 2002, când a scris “Hell”, Lolita Pille avea douăzeci de ani. Avea să mai dea două tiluri importante (totul până în 27 de ani!) și apoi să dispară din literele franceze la fel de brusc, de șocant, de scandalos cum intrase.

30
/09
/15

La parterul Muzeului Suțu puteți vedea expoziția de fotografie “Începuturile fotografiei la București. Maeștri și imagini din secolul al XIX-lea”. Povestea unui Bucureşti ce devenea un Mic Paris, alcătuită din cioburi de viaţă, din jurnalele şi memoriile celor care au trăit atunci, începe în 1820 şi are în centru un mecanismul seducător al unei lumi aflate între bal şi teatru.

30
/09
/15

Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, debutează, în această toamnă, ca actor de film şi pregăteşte un nou spectacol. Lungmetrajul "Autoportretul unei fete cuminţi", în care Eugen Gyemant îşi face debutul ca actor, poate fi văzut, începând din weekendul trecut, în cinematografele din toată ţara.

30
/09
/15

Din 1 octombrie și până în 31 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 5 octombrie până la finalul anului școlar, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” din nou, și în școlile din România.

30
/09
/15

Astăzi debutează cea de-a 4-a ediție a București Docuart Fest, singurul festival de film dedicat exclusiv documentarului românesc, ce urmează să aibă loc la Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului. Docuart Fest 2015 se desfășoară în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, prima zi a festivalului fiind dedicată galei de deschidere.

29
/09
/15

Renumita actriță, regizoare și scenaristă franceză Emmanuelle Bercot vine pentru prima dată în România, în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie), pentru a-și prezenta filmul La Tête haute, același care a deschis festivalul de pe Coasta de Azur.

29
/09
/15

Revelația Ibrahim Maalouf și-a lasat săptămâna trecută albumul pe care îl va cânta la Jazz Night Out. Mai puţin de 200 de bilete au rămas în vânzare la concertul ce are loc pe 19 noiembrie, ora 20.00 la Sala Radio.