TNRS a pus în vânzare biletele pentru luna septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/tnrs-a-pus-in-vanzare-biletele-pentru-luna-septembrie/

TNRS a pus în vânzare biletele pentru luna septembrie. Publicul, aşteptat la trei premiere, la „Faust”, „Jocuri vorbe greieri…” şi multe alte spectacole apreciate

Un articol de Petre Ivan|27 iulie 2023

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a pus în vânzare biletele pentru reprezentațiile lunii septembrie, care includ trei premiere, alături de unele dintre cele mai apreciate producții ale Naționalului sibian.

„Acum, în cea mai fierbinte lună a anului, jucăm cu casa închisă reprezentațiile programate. În același timp, lucrăm la patru premiere: Pescărușul și Neînțelegerea, la Secția română, la Ai mei la Secția germană, și  Ah, ce zile frumoase, o combinație a celor două secții. Trei dintre ele vor face parte din programul lunii septembrie. Ne bucurăm că putem pregăti aceste noi premiere pentru stagiunea din toamnă și facem încă o dată o adâncă reverență în fața publicului, care a umplut până la refuz sălile de spectacol”, spune Constantin Chiriac, Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și Directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.

„Neînțelegerea” de Albert Camus, în regia lui Bobi Pricop, îi are în distribuție pe Diana Văcaru-Lazăr, Pali Vecsei, Marius Turdeanu, Cendana Trifan și Raluca Iani. Cea mai recentă premieră TNRS aduce în fața publicului una dintre piesele esențiale semnate de Albert Camus, într-o versiune regizorală captivantă. Vă invităm la un nou spectacol marca Bobi Pricop, o metaforă despre „neînțelegerea” dintre membrii unei familii în care se reflectă, de fapt, conflictele, dar și mijloacele de salvare, ale unei lumi aflate în stare de urgență.

„Neînțelegerea” va avea premiera în 15 septembrie, ora 19:00, la Sala Mare TNRS din B-dul Corneliu Coposu, nr. 2.

”Die Meinen”/„Ai mei” ne prezintă lupta continuă dintre generații, după textul lui Gorki, copii și părinți, soț și soție, frați și surori, toți fiind sortiți nefericirii. Se salvează cine poate. Lupta propriu-zisă pentru visele noastre, ca ele să devină realitate. Cine și ce ne împiedică în drumul nostru spre a fi fericiți? Un spectacol despre lucruri tăcute, lipsa dialogului și necesitatea aprigă de a iubi. Ce ne transformă pe noi din oameni în monștri atunci când este vorba despre dobândirea fericirii noastre și despre nevoia de a fi liberi?”, spune regizorul Dumitru Acriș.

„Die Meinen”/„Ai mei” va avea premiera în 29 septembrie, ora 19:00, la Sala Mare TNRS.

Programul lunii septembrie include două reprezentații ale spectacolului „Faust” după J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, o reprezentație a producției TNRS „Jocuri, vorbe, greieri…”, regia Silviu Purcărete, în distribuție fiind Constantin Chiriac, dar și multe alte spectacole apreciate ale Secțiilor română și germană.

Biletele sunt disponibile la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17 și online, pe www.tnrs.ro.

PROGRAMUL LUNII SEPTEMBRIE

7 septembrie, ora 19:00

Der gesamte Molière (nahezu) / (Aproape) Toate operele lui Molière

De: Vincent Caire

Regia: Daniel Plier

Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A

Preț: 30/ 25 lei

 

8 septembrie, ora 19:00

Faust

După: J. W. Goethe

Regia: Silviu Purcărete

Fabrica de Cultura IACM Construcții SA – UniCredit – Sala Faust,

Str. Triajului, nr. 1 – 3

Preț: 100 lei

 

9 septembrie, ora 19:00

Faust

După: J. W. Goethe

Regia: Silviu Purcărete

Fabrica de Cultura IACM Construcții SA – UniCredit – Sala Faust,

Str. Triajului, nr. 1 – 3

Preț: 100 lei

 

10 septembrie, ora 17:00

Iubire cu năbădăi

De: Marc Camoletti
Regia: Șerban Puiu

Fabrica de Cultura IACM Construcții SA – UniCredit – Sala Lulu,

Str. Triajului, nr. 1 – 3

Preț: 30/ 25 lei

 

13 septembrie, ora 19:00

Soră-sa

De: Lot Vekemans

Regia: Hunor Horvath

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A

Preț: 30/ 25 lei

 

14 septembrie, ora 19:00

Herz eines Schreiners: Die Geschichte eines Siebenbürger Sachsen / INIMĂ DE TÂMPLAR: Povestea unui sas transilvănean
Scris și regizat: Sarah Brown
Regia muzicală, instrumentale și compoziție:  Brita Falch Leutert

Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română

Catedrala Evanghelică C.A. ”Sfânta Maria”
Preț: 30/ 25 lei

 

15 septembrie, ora 19:00

PREMIERĂ

Neînțelegerea

De: Albert Camus
Regia: Bobi Pricop
Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

 

16 septembrie, ora 19:00

Jocuri, vorbe, greieri…

Regia: Silviu Purcărete

În distribuție: Constantin Chiriac

Fabrica de Cultură – Construcții SA – UniCredit –  Sala „Eugenio Barba”

Str. Triajului, nr. 1 – 3

Preț: 50/ 30 lei

 

17 septembrie, ora 17:00

Orb de mină

De: Csaba Székely

Regia: Bogdan Sărătean

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

 

21 septembrie, ora 19:00

Bravul soldat Švejk

De: Jaroslav Hašek
Regia: Viorel Rață

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A

Preț: 30/ 25 lei

 

22 septembrie, ora 19:00

Doi pe un balansoar

De: William Gibson

Regia: Dan Glasu

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A

Preț: 30/ 25 lei

 

23 septembrie, ora 19:00

Îmi place cum miroși!

De: Neil Simon

Regia: Șerban Puiu

Fabrica de Cultura IACM Construcții SA – UniCredit – Sala Lulu,

Str. Triajului, nr. 1 – 3

Preț: 30/ 25 lei

 

24 septembrie, ora 17:00

Oscar și Buni Roz

De: Eric Emmanuel Schmitt

Regia: Diana Fufezan

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A

Preț: 30/ 25 lei

 

28 septembrie, ora 19:00

20 Noiembrie

De: Lars Noren
Regia: Eugen Jebeleanu

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A

Preț: 30/ 25 lei

 

29 septembrie, ora 19:00

PREMIERĂ

Die Meinen / Ai mei

După: Maxim Gorki

Un spectacol de: Dumitru Acriș

Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

 

29 septembrie, ora 19:00

Oleanna

De: David Mamet

Regia: Bogdan Sărătean

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A

Preț: 30/ 25 lei

 

30 septembrie, ora 19:00

Puricele în ureche

De: Georges Feydeau

Regia: Șerban Puiu

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

 

1 octombrie, ora 17:00

Puricele în ureche

De: Georges Feydeau

Regia: Șerban Puiu

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.