Toamna are o nouă coloană sonoră – muzica de la Bucharest Music Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/toamna-are-o-noua-coloana-sonora-muzica-de-la-bucharest-music-film-festival/

Unul dintre evenimentele cu tradiţie organizate de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB, dă întâlnire fanilor muzicii clasice într-o nouă locaţie, şi într-o nouă perioadă. După ce, timp de zece ani, Bucharest Music Film Festival a umplut Piaţa George Enescu cu sute de artişti şi mii de spectatori, anul acesta, festivalul muzicii clasice se aude, între 9 şi 18 septembrie, în Piaţa Universităţii.

Un articol de Petre Ivan|25 august 2016

Prima seară se deschide cu cele mai fredonate piese din coloana sonoră a unor filme legendare.

Sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, repertoriul Orchestrei Simfonice din 9 septembrie cuprinde bucăți muzicale ale unor filme de animație, precum Tom și Jerry, coloana sonoră din Spiderman și a altor filme de acțiune sau a unor filme clasice de Hollywood, până la tema muzicală a unor filme românești pentru copii.

Două dintre divele muzicii ușoare românești, Corina Chiriac și Mirabela Dauer, vin pe 10 septembrie la BMFF, unde, sub bagheta lui Ionel Tudor, vor interpreta șlagăre care au scris istorie.

Dacă e duminică, e seară de muzică clasică la BMFF. Piața Universității se va umple de muzica lui Ceaikovski în intrepretarea uneia dintre cele mai noi orchestre, formată din membrii Filarmonicii George Enescu și ai Orchestrei Naționale Radio, Bucharest Symphonic Pops, dirijată de tânărul Sergey Simakov, câștigătorul din Rusia al marelui premiu Jeunesses Musicales București de anul trecut.

Power Vibes

Power Vibes

Păstrând tradiția proiecțiilor celor mai aplaudate concerte și arii muzicale din țară și străinătate, zilele de luni și marți sunt rezervate la Bucharest Music Film Festival, serilor de film. Dacă în zilele de weekend, publicul BMFF este așteptat de la ora 21 în Piața Universității, în zilele de săptămână, programul festivalului începe de la ora 19, cu recitaluri acapella, concerte fusion ce îmbină genul clasic cu cel electro, pop sau rock, însoțite de proiecții video, spectacole de operetă, percuție sau călătorii acustice cu iz tradițional ale unor ansambluri de suflători.

Camerata Regala

Camerata Regala

Ultimul weekend Bucharest Music Film Festival debutează pe 16 septembrie, cu un moment de fantezie fără limite, specific concertelor Cameratei Regale, care de data aceasta urcă scena festivalului alături de solista Operei de Stat din Viena, mezzosoprana Aura Twarowska, de tenorul spaniol Sergi Giménez Carreras și de soprana Katarzyna Dondalska. Ziua de sâmbătă, 17 septembrie, este rezervată Orchestrei Naționale Radio, care va acompania recitalul soliștilor Răzvan Popovici și Alexander Sitkovetsky.

Duminică, 18 septembrie, Bucharest Music Film Festival 2016 se încheie cu „O seară vieneză”. Polcile lui Johan Strauss, Dansurile ungare ale lui Brahms, uverturi și arii din opere mozartiene sunt interpretate de tânăra orchestră de cameră austriacă, Sinfonietta Wien, cu participarea extraordinară a sopranei Milena Arsowska și a lui Andreas Jankowitsch, bas-bariton.

Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.

Foto: Bucharest Music Film Festival – facebook

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.