„Toată lumea din familia noastră“ deschide Seria „ArtIntro” la ICR
https://www.ziarulmetropolis.ro/toata-lumea-din-familia-noastra-deschide-seria-artintro-la-icr/

Marţi, 31 martie 2015, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38), va avea loc primul eveniment din seria „ArtIntro”. Invitatul primei întâlniri va fi criticul Andrei Rus, care propune vizionarea filmului Toată lumea din familia noastră, regia Radu Jude. Proiecţia va fi urmată de discuţii cu publicul despre cum poate fi înţeles filmul şi despre modul în care a fost realizat.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2015

Programul, cel de-al doilea dedicat artelor inițiat în această primavară de Institutul Cultural Român, se adresează atât tinerilor, cât și celor care doresc să se familiarizeze cu artele. Amfitrionii întâlnirilor vor fi tineri critici care vor recomanda și dialoga cu publicul despre filme, spectacole de teatru, concerte și expoziții.

Inițiativa este ispirată de Young People’s Concerts, serie în cadrul căreia celebrul compozitor şi dirijor Leonard Bernstein le dezvăluia tinerilor americani, în deceniul şapte al secolului trecut, cu ajutorul Orchestrei Filarmonice din New York, secretele înţelegerii muzicii clasice. Întâlnirile aveau să fie preluate și de Televiziunea Română sub titlul Cum să înţelegem muzica, emisiune care a contribuit la educarea muzicală a câtorva generaţii.

Andrei Rus, absolvent al UNATC, Secţia Comunicare Audio-vizuală, este o figură cunoscută în lumea culturală din România – critic de film, selecţioner al unor festivaluri cunoscute, redactor-şef al revistei de cinema Film Menu, organizator al proiecţiilor „Să Film!” şi al Cineclubului Film Menu.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

08
/09
/23

Legenda comediei franţuzeşti se dezvăluie drept omul modest şi sensibil Louis de Funès, în documentarul difuzat în premieră la TVR 1 sâmbătă, 9, respectiv 16 septembrie, de la ora 15.30. În aceleaşi zile, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 urmăresc filmele „Hibernatus” şi „Omul-orchestră”, din colecţia Louis de Funès.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.