Relansat pe platforma gratuită Cinepub, „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, rămâne probabil cea mai bună comedie neagră a Noului Cinema Românesc.
Un articol de Ionuţ Mareş|8 decembrie 2016
În cronica pe care i-o dedica filmului „Toată lumea din familia noastră” în Dilema veche în aprilie 2012, criticul Andrei Gorzo scria despre lungmetrajul lui Radu Jude că este o „farsă domestică”.
În accepțiunea generală, farsa – care se trage din teatru, dar care s-a adaptat fără dificultăți și la film încă de la începuturile acestuia – ar desemna o comedie care face apel la situații exagerate sau de-a dreptul extravagante.
În „Toată lumea din familia noastră”, Jude adoptă convenţia cinemaului realist: foloseşte locaţii reale şi personaje ca în viaţă, condensează acţiunea în câteva ore, ocoleşte muzica non-diegetică sau orice alte efecte artificiale, pune în scenă momente obişnuite, aparent banale (un tată se duce la fosta soţie pentru a-şi lua fiica într-o vacanţă), utilizează camera de filmat ca pe un martor al întâmplărilor (pe care le urmăreşte dintr-o poziţie firească), apelează la planuri secvenţă.
Însă în această estetică asumat realistă, el introduce, discret, mai multe elemente de dramaturgie care transformă filmul într-o farsă. O farsă care vine în primul rând ca efect al felului în care Jude surprinde, uneori în tuşe intenţionat apăsate, ridicolul vieţii (fără ca privirea lui să devină una cinică) şi în care pune la încercare limitele a ceea ce ar putea fi considerat plauzibil.
Iar scopul pare să fie provocarea spectatorului, punerea lui într-o situaţie de disconfort, în care îi sunt testate reacţiile şi i se transmite că ceea ce vede este mai mult decât o comedie obişnuită, complezentă cu gusturile sale – este o comedie neagră de familie, care îi poate înşela aşteptările.
„Toată lumea din familia noastră” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!
În primul rând, Jude foloseşte în rolurile de părinţi ai (anti)eroului, Marius (Şerban Pavlu) şi, respectiv, în cel de mamă al fostei soţii, Otilia (Mihaela Sîrbu), trei actori celebri, asociaţi programele TV de umor şi teatrului de revistă: Alexandru Arşinel, Stela Popescu şi Tamara Buciuceanu-Botez.
Prin distribuirea lor, se creează inevitabil o conexiune cu un anume tip de comedie burlescă, însă într-un mod foarte subtil şi mai curând meta-cinematografic, pentru că cei trei sunt scoşi din rolurile lor obişnuite şi puşi să joace cât mai natural personaje realiste, în interpretări de contre–emploi.
Apoi, fiecare ceartă pe care o declanşează Marius acumulează o tensiune proprie, tot mai mare, care degenerează în violenţă, chiar până la un patetism deplorabil, care îl transformă în final pe protagonist, evadat pe fereastră de teama poliţiei, într-un „personaj de cartoon gen motanul Tom, ajuns la capăt de episod cu blana făcută ferfeniţă şi cu rezilienţa intactă” (Andrei Gorzo).
Însă Jude apelează şi la mici trucuri care subminează aerul ferm şi presupus serios al lui Marius. El cumpără pentru fiica sa o caracatiţă mare de pluş, roşie, pe care, pe drumul spre părinţi, o duce în spatele bicicletei, ceea ce îi dă un aer comic-caraghios.
În plus, odată ajuns în fostul apartament, este mereu prins între nervozitatea pe care i-o produc fosta soţie şi actualul partener al acesteia (Gabriel Spahiu) şi nevoia de a se controla, de a păstra aparenţa că este un tată bun în faţa fiicei sale (Sofia Nicolaescu) şi un bărbat demn în faţa fostei soacre (Tamara Buciuceanu Botez). Iar acest constrast este o sursă uriaşă de umor, completat însă de un inevitabil îndemn la compasiune: nu este uşor să asişti la autodistrugerea unui om conştient că s-ar putea să-şi fi ratat viaţa.
Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.
