Tot ceea ce aţi fi vrut să ştiţi despre glumele proaste cu sex, dar v-a fost teamă să întrebaţi
https://www.ziarulmetropolis.ro/tot-ce-ceea-ce-ati-fi-vrut-sa-stiti-despre-glumele-proaste-cu-sex-dar-v-a-fost-teama-sa-intrebati/

Vorbit în engleză deşi e filmat la Braşov, „Oh, Ramona” (2019), noul film al Cristinei Iacob (sau, mai recent, Jacob), se vrea o comedie pentru puştimea de mall. Aşa că am făcut un top al celor mai proaste glume despre sex din film.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 februarie 2019

Povestea e simplă (nu că restul ar fi mai complicat): Andrei (Bogdan Iancu) e un licean timid, cam tocilar şi, bineînţeles, virgin.

Cum e şi normal, la o petrecere se îndrăgosteşte de cea mai frumoasă tipă din şcoală, o brunetă sexy, tunsă scurt – Ramona (Aggy K. Adams).

Lucrurile se complică atunci când, într-o excursie la mare unde l-a dus mama ca să îi mai zboare gândul de la Ramona, Andrei pune ochii pe Anemona (Holly Horne), o tipă la fel de sexy, doar că blondă, cu părul lung.

Legătura cu titlul cărţii şi cu titlul iniţial al filmului, „Suge-o, Ramona!”, se face prin scenele, separate, în care atât Ramona, cât şi Anemona i-o sug lui Andrei. În fond, ce-şi pot dori mai mult două tipe mişto, dacă nu să-i facă o felaţie unui tocilar, care pare şi mai mic decât ele?

Restul găsiţi în trailer. Ca imagine şi montaj, filmul arată ca un amestec de reclamă cu videoclip, plus ceva promo turistic cu oraşul Braşov, doar că totul lungit la o oră şi trei sferturi. Dar să trecem la poante, în opt ipostaze.

8. Deşi nu sunt legate direct de sex, două scene mizează pe un umor cu rahat. La propriu. Şi ambele îmi sunt vag cunoscute, deşi nu am mai văzut filme americane debile cu adolescenţi de când eram eu însumi adolescent, acum vreo 20 de ani. Dar bănuiesc că nu s-au schimbat prea multe, dovadă că astfel de idei persistă, inclusiv într-un film cvasi-românesc.

Într-una din cele două secvenţe, plasată chiar la început, Andrei dansează la petrecere pe lângă Ramona. Doar că trebuie să fugă la baie. Acolo, toaleta e plină de rahat, iar lui îi vine să vomite. Mai mult, şi Ramona vrea la baie. Însă dacă Andrei ar lăsa-o să intre, ea ar putea crede că rahatul e al lui. Şi nu se face să laşi o astfel de impresie chiar când vrei să o vrăjeşti pe cea mai cool tipă de la petrecere. Între timp, intră un alt tip la baie, care apoi îl face de râs pe Andrei în gura mare pentru ce ar fi lăsat în urma sa în WC.

În a doua secvenţă cu rahat, mama lui Andrei îi arată Anemonei fotografii cu băiatul ei când era bebeluş şi făcea baie şi lăsa caca în apă (din păcate, nu am memorat şi explicaţia mamei, dar părea una vag plauzibilă).

7. Tot la o petrecere (nu mai ştiu dacă la aceeaşi de la început – se întâmplă atât de multe în film!), camera de filmat trece rapid printre tineri. Însă nu suficient de repede încât să nu surprindă totuşi un băiat care se masturbează (evident, în afara cadrului) pe un balcon-terasă, iar rezultatul ajunge în capul unei fete aflate mai jos. Scurt moment, dar memorabil. Dovadă că l-am descris şi aici.

6. Şi pentru că vorbim de un film, trebuie lucrat cu metafore vizuale. Metafore care ţin loc de scenele explicite. O categorie aparte sunt cele care sugerează felaţia. Da, nu lipseşte nici momentul cu îngheţata. Doar că personajul care linge o îngheţată cu cornet este chiar Andrei, în sala de clasă, exact când două colege vin la el şi la prietenul său pentru a le spune că nici ele, şi nici restul clasei, ba chiar nici profii, nu au nicio problemă cu faptul că ei sunt gay. E doar o suspiciune, dar de ce s-ar rata prilejul scenaristic de a mai face nişte glume proaste despre homosexualitate?

A, înspre final, într-o secvenţă onirică (venită după o felaţie pe care Ramona i-o oferă în maşină lui Andrei, la câţiva ani după ce s-au despărţit), trei femei de vârsta a treia ling nişte acadele mari. Tot la capitolul ăsta de metafore, mai era şi o muscă ce suge cu trompa lapte dintr-un pahar. În fine, să trecem.

5. Să fiu iertat dacă nu am reţinut toate metaforele vizuale care sugerează diverse etape ale unei partide de sex, de la preludiu şi până la, vorba aia, juisare. Au fost prea multe. Nu aveţi decât să le descoperiţi şi singuri. Mi-au rămas totuşi în minte momentele în care sânii sunt comparaţi ba cu două lămâi (cu piercing-uri), ba cu două prăjituri rotunde, cu cireaşă în vârf. Parcă mai era ceva, dar nu e uşor să scrii în agendă în întunericul sălii de cinema.

4. Apoi, sexul fetei este comparat, bineînţeles, cu o floare. Asta în cel mai fericit caz. Pentru că, în alte momente, montate rapid, degetele unui băiat sunt muiate, voluptos, fie în borcanul cu miere, fie în crema unor prăjituri sau într-o jumătate de papaya (de unde şi afişul filmului). Delicios!

3. Stick-ul, veveriţa şi sticla de şampanie. Însă nimic nu se compară cu metaforele care ţin loc de penetrare şi ejaculare. Şi aici s-ar putea să fi omis ceva. Totuşi, cum să uit stick-ul USB cu aparenţă de penis (sau castravete?), care este introdus, după mai multe încercări eşuate, într-un laptop învelit în blăniţă roz?

Cum să uit cadrele fulgerătoare cu sticle din care sare impetuos şampania, vertical, orizontal şi pe diagonală? Eisenstein ar fi mândru. Şi cum să uit secvenţa în stil Animal Planet cu veveriţa care intră într-o scorbură, unde stă câteva minute (poate chiar mai mult, dacă a băut o bere), apoi iese şi, aşa cum spune comentariul, se relaxează?

2. Dar Andrei nu are parte de relaţii intime doar cu cele două fete splendide (iar aparatul arată cât sunt de atrăgătoare filmându-le lasciv de foarte aproape, de la fund la buzele cărnoase). Nu mai ştiu din ce motiv (de fapt, cred că nici nu există vreun motiv), ajunge în casa unei alte colege, grasa clasei.

Andrei are un trip (deşi, din nou, nu îmi amintesc să îl fi văzut fumând; dar, cum spuneam, în ritmul rapid în care e montat filmul, s-ar putea să-mi fi scăpat). Cert e că tipa grasă profită de moment şi de delirul băiatului, îl dezbracă şi se urcă pe el. Regret că nu am notat toate apelativele pe care le foloseşte Andrei la adresa colegei sale, dar unul tot am reţinut, şi asta datorită referinţei cinefile şi  pregnanţei vizuale: „Jabba the Hutt”.

Însă trebuie să dau Cezarului ce-i al Cezarului: tot personajul fetei grase a prilejuit şi singurul moment în care am schiţat un zâmbet în tot filmul – în sala de sport, în timp ce mănâncă un croissant în care a băgat un baton de ciocolată şi discută cu Andrei, fata îi trăsneşte băiatului o serie de palme, punându-l la pământ. Nu ştiu de ce era să râd, fie şi cu reţinere, dar cert e că am făcut-o. Probabil şi pentru că e cam singura poantă care m-a luat prin surprindere.

1. Apogeul este atins tot după scena de sex cu fata grasă. Ca să evite a fi din nou abuzat de „Jabba the Hutt”, Andrei o ia la fugă din casa colegei, cât ea e la duş. Doar că nu mai apucă să îşi ia şi hainele cu el. Totuşi, salvează cumva o şosetă. Altfel nu se explică faptul că imediat îl vedem alergând gol, pe un drum de câmp, dar cu penisul învelit într-o şosetă. Se pare că momentul le-a plăcut foarte mult şi realizatorilor, pentru că l-au reluat, mai discret, şi pe genericul final. Of, Ramona!

Filmul a intrat în cinematografe la 14 februarie.

 

Sursă foto: caption din trailer



31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.