„Trădarea lui Einstein” de Éric-Emmanuel Schmitt, în premieră la Teatrul Evreiesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/tradarea-lui-einstein-de-eric-emmanuel-schmitt-in-premiera-la-teatrul-evreiesc/

Pe 19 şi 20 februarie, de la orele 19.00, Teatrul Evreiesc de Stat prezintă în premieră spectacolul „Trădarea lui Einstein” de Éric-Emmanuel Schmitt.

Un articol de Liliana Matei|19 februarie 2021

Teatrul Evreiesc de Stat își redeschide porțile invitând publicul vineri, 19 februarie, și sâmbătă, 20 februarie, de la orele 19.00, la premiera spectacolului TRĂDAREA LUI EINSTEIN de Éric-Emmanuel Schmitt, în traducerea și regia lui Tudor Țepeneag. Scenografia poartă semnătura lui MC Ranin, iar proiecția video este realizată de Liviu Alecu.

Distribuția:

Einstein: Andrei Finți / Mircea Dragoman

Vagabondul: Veaceslav Grosu / Neculai Predica

O’Neill: Mihai Nițu / George Remeș / Andrei Miercure

Violonista: Rodica Doija

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, pe malul unui lac din New Jersey, doi excentrici se întâlnesc și se simpatizează. Între ei se naște o prietenie. Albert Einstein, savantul german de origine evreiască, a emigrat în America și predă la Princeton. Vagabondul este un tată care și-a pierdut fiul în război. Acestui confident al hazardului, Einstein îi expune dilema sa. Se poate să te ocupi de știință, fără să faci politică? Să încetezi să mai fii german, pentru tine și pentru ceilalți? Să nu te simți evreu, chiar dacă ești ateu, atunci când Hitler îi măcelărește pe evrei? Să-ți dorești pacea și, în același timp, să devii responsabil pentru „Proiectul Manhattan” și apoi pentru Hiroshima? Să fii cel mai mare admirator și explorator al lumii și, totuși, cel mai mare distrugător al acesteia? În „Trădarea lui Einstein”, Éric-Emmanuel Schmitt prezintă conflictul moral al unui om de geniu, inventator – împotriva voințe sale – a mașinăriei de distrugere a lumii. Dramaturgul aduce în prim-plan întreaga istorie științifică și politică a teribilului secol XX, abordând teme de actualitate și interes ale timpului nostru: pacifismul, militarismul, ONU, identitatea națională și trădarea.

„Einstein crede ca trebuie sa renunțăm la naționalism, acel naționalism care propagă dragostea pentru ai tăi, pâna devine ură pentru ceilalți… Einstein ne învață că, atunci când credem că nu toți oamenii sunt la fel, suntem deja în pericol… Pentru el, războiul este o «farsă», și trebuie, întâi și întâi, să dezarmăm sufletul și conștiința oamenilor.” (Tudor Țepeneag)

Biletele pentru cele două reprezentații sunt disponibile în rețeaua mySTAGE.

19
/05
/14

Actriţa americană Debra Winger va primi Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ea fiind invitatul special al ediţiei din acest an. Premiul de excelenţă îi va reveni actorului Florin Zamfirescu.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio

18
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Proiectat anul trecut în competiţia oficială de la Cannes, „Borgman”, în regia olandezului Alex van Wardermam, se înscrie în seria fabulelor care au ca ţintă predilectă materialismul societăţii moderne şi acea clasă de mijloc blazată în rutina sa emoţională şi familială.

18
/05
/14

Ce se întâmplă când cartea vrăjilor este deschisă? Imposibilul devine posibil. Un dovleac galben se transformă cât ai clipi într-o trăsură de aur, scaunele încep să zboare, din eșarfele multicolore apar porumbei albi, animale fabuloase, iar minunile nu au sfârșit.

17
/05
/14

Angajat al Teatrului Mic din București, Ștefan Lupu își ia meseria de actor foarte în serios, exploatându-i toate laturile. Spectacolul de teatru-dans ZIC-ZAC, în care joacă alături de Andrea Gavriliu și de Gabriel Costin, a fost premiat de Uniunea Teatrală din România la gala din luna aprilie.

17
/05
/14

Programul evenimentelor ARCUB 18 ani include trei spectacole inedite, susținute de trupa de teatru contemporan Lichtbende, din Olanda. Adresate în special copiilor, dar şi iubitorilor de show-uri multisenzoriale, reprezentaţiile artiștilor olandezi sunt o premieră pentru România, pe care scena ARCUB o oferă publicului bucureştean în serile de 18 - 21 mai, de la ora 20.00.